8.8 C
Campulung Muscel
12/05/2025

Agresorul soacrei, judecat pentru violenţă în familie

 

La câteva zile după ce a fost arestat preventiv că şi-a snopit în bătaie soacra, un bărbat din Valea Mare Pravăţ a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie. 

Nicolae Parghel are 49 de ani, şi este din satul Bilceşti, iar pe 19 iulie a ajuns în arestul IPJ Argeş pentru 30 de zile, după ce şi-a cotonogit soacra. Valeria Ungheanu are 85 de ani, iar în urma loviturilor aplicate de ginere a ajuns în stare gravă la spital şi va avea nevoie de o perioadă îndelungată de recuperare, dată fiind şi vârsta înaintată.

De fapt, Nicolae Parghel trăieşte în concubinaj cu fiica Valeria Ungheanu, şi nu e prima oară când o agresează pe bătrână. Ultimul incident a pornit de la pensia femeii, pe care agresorul a vrut să i-o ia, aşa cum obişnuia, şi a avut două episoade. Prima dată s-a întâlnit cu ea pe drum şi a lovit-o cu un băţ peste mână. Vecinii care au auzit strigătele de ajutor au anunţat Poliţia, dar până la sosirea oamenilor legii, a mai încasat-o o dată, din răzbunare, că de ce a strigat după ajutor. De data aceasta a lovit-o cu un par şi i-a rupt piciorul. Ajunşi la Bilceşti, poliţiştii Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ au aplanat conflictul, iar o ambulanţă a dus-o pe femeie la spital cu fractură de gambă stângă, plus numeroase echimoze şi plăgi, unde a fost operată de urgenţă.

Nicolae Parghel a fost condus la audieri, după care a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Pe 19 iulie, magistraţii Judecătoriei Câmpulung au acceptat propunerea Parchetului şi au dispus arestarea preventivă a lui pentru 30 de zile, până la 17 august 2019, inclusiv. Inculpatul a contestat decizia, iar tribunalul Argeş i-a respins apelul ca nefondat, fiind obligat să plătească 100 de lei, cheltuieli judiciare. 

La câteva zile distanţă de la arestarea preventivă, Nicolae Parghel a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie. În dosarul înregistrat pe 31 iulie, partea vătămată, Valeria Ungheanu s-a constituit şi parte civilă în cauză, urmând să fie stabilit un prim termen al procesului. A.T.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!