22 C
Campulung Muscel
17/04/2025

Răsturnare de situaţie la concursul de director După alegeri, au apărut şi contestaţiile la Spital

 Ele urmează să fie soluţionate până pe data de 3 iunie

Aşa după cum v-am informat în ediţia trecută a ziarului, conform site-ului Spitalului Municipal Câmpulung, concursul pentru ocuparea funcţiei de manager s-ar fi încheiat cu victoria lui Nicolaie Alexe, intrat în competiţie din postura de şef al Serviciului Managementul Calităţii Serviciilor Medicale. În realitate, însă, ceilalţi doi concurenţi au depus iarăşi contestaţii, numai că nu s-a făcut nimic public la momentul respectiv.

Comisia specială de concurs, din care fac parte reprezentanţi ai Consiliului Local al municipiului Câmpulung, ai Consiliului de Administraţie al spitalului şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, ar fi trebuit să soluţioneze contestaţiile la sfârşitul săptămânii trecute, numai că unii dintre membrii acesteia au intrat în concediu. Ca urmare, Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţa din data de 27 mai 2019, a decis ca termenul de soluţionare a contestaţiilor depuse la etapa de susţinere publică şi evaluare a proiectelor de management la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Municipal Câmpulung să fie 3 iunie 2019, ora 15.00. În perioada rămasă până atunci, comisia se va întruni în integralitatea ei şi, pe baza proiectelor depuse, dar şi a probelor video cu filmările interviurilor, se vor evalua iarăşi pregătirea şi prestaţia candidaţilor. Miza acestui concurs este diferenţa de 0,7 puncte care îi separă pe primii doi clasaţi, Nicolaie Alexe şi Ionuţ Bălan, singurii care mai au şanse reale de a conduce spitalul în următorii ani. Surse din cadrul spitalului ne-au informat că Nicolaie Alexe nu e agreat de personalul medical, atât medici, cât şi asistenţi şi infirmiere, dar are susţinere la DSP, acolo unde lucrează şi soţia sa. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!