Accident de muncă, miercuri de dimineaţă, în incinta unei societăţi comerciale din comuna Lereşti! Iniţial, în momentul în care s-a dat alarma, s-a anunţat că un tânăr de 26 de ani este prins sub un utilaj, viaţa sa fiind în mare pericol. Realitatea a fost, însă, alta. Bărbatul a avut parte de un accident, dar mult mai uşor.
Incidentul a avut loc la ora 10.15, la o firmă de construcţii din Lereşti. Potrivit martorilor, tânărul cu pricina s-ar fi urcat pe scara unui utilaj, iar, la un moment dat, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o cuvă în care se prepară betonul, lovindu-se la un picior. După s-a dat alarma la 112, la faţa locului au ajuns un echipaj SMURD, unul de descarcerare, poliţiştii de la Valea Mare Pravăţ, iar, în cele din urmă, inspectori de muncă din cadrul ITM Argeş, care vor trebui să facă lumină în acest caz. Muncitorul rănit uşor a fost transportat la Spitalul din Câmpulung.