14.2 C
Campulung Muscel
14/05/2025

„Doina Bascovului” i-a lăsat baltă pe organizatorii „Festivalului Peşterii Dâmbovicioara”

Cu patru zile înainte de a urca pe scena montată pe terenul de sport al Şcolii Podu Dâmboviţei, amplasamentul Zilei Comunei, artiştii care asigurau capul de afiş al evenimentului i-au lăsat baltă pe organizatori. Autorităţile de la Dâmbovicioara şi-ar fi dorit să continue colaborarea cu Ansamblul „Doina Bascovului”, care, anul trecut, a oferit un spectacol gustat de publicul aflat în sărbătoare. Prin urmare, cântăreţii, instrumentiştii şi dansatorii Casei de Cultură Bascov, prezenţi, în 2017, în comuna musceleană, alături de directoarea instituţiei, Lorena Toma, au fost invitaţi să întreţină atmosfera de bună dispoziţie şi în acest an. Dar ceva n-a mers. Pe 10 mai, cu zece zile înainte de „Festivalul Peşterii Dâmbovicioara”, supranumele Zilei Comunei, era făcut public numele de greutate al evenimentului, „Doina Bascovului”, una de jale pentru primarul Dumitru Secăreanu, care s-a trezit, cu patru zile înainte de serbare, că n-are „entertaineri”, întrucât cei cu care se afla în tratative, partenerii săi de anul trecut, s-au răzgândit. Răzgândirea ar fi fost generată de bani, fireşte, ceruţi suplimentar preţului convenit.

Primarul şi-a cerut scuze public pentru schimbarea artiştilor 

În timpul festivităţii oficiale a Zilei Comunei, aflat pe scenă lângă invitaţii săi de la judeţ şi din zonă, primarul Dumitru Secăreanu a simţit nevoia să motiveze postura ingrată în care se afla, de a anunţa alţi artişti decât cei menţionaţi pe invitaţii. „Îmi cer scuze de conjunctura neplăcută, pe invitaţii era trecută „Doina Bascovului”. Miercuri (n.r. 16 mai 2018), din cauza unor discuţii mai acide purtate între părţi, nu am putut continua (n.r. parteneriatul).”, a afirmat Dumitru Secăreanu, după care i-a prezentat pe Nelu Bucur şi formaţia sa. 

Cu mai multă patimă s-a manifestat în mediul virtual moderatorul evenimentului, Carmen Bârloiu, preşedintele Asociaţiei „Clubul Prieteniei”, dezamăgită de gestul partenerilor de a rupe înţelegerea. „(…) Despre primarul care a trimis sute de sms-uri din banul public pentru a-şi susține ansamblul comunal într-un concurs televizat ştie acum o ţară întreagă. Atunci, am apreciat, în primul rând, munca acelor copii (doar am fost, ani de zile, lângă fiecare pas al Ansamblului „Oratia”!) şi mă gândeam doar la faptul că ei nu au nicio vină la matrapazlâcurile celor mari. Dar văd că nu a fost o întâmplare… „Doina Bascovului” a fost invitată şi a acceptat să vină alături de noi în zi de sărbătoare – contra cost, bineînțeles! Numai că, înainte cu mai puţin de o săptămână de spectacol, s-au trezit că ei nu au sonorizare, că, de fapt, ar putea „ruga” pe cineva, dar contra cost etc., etc., etc. … Ruşinică, „Doina Bascovului”! Nu aşa fac oamenii serioşi! Dar spectacolul (al vieţii şi cel de pe scenă!) merge mai departe… şi fără „Doina Bascovului”! Duminică, 20 mai 2018 – Sărbătoare la Podu Dâmboviţei! Invitați speciali (au confirmat prezenţa): Ansamblul „Argeşelul” din Boteni şi „Călușarii” din Stolnici.”, a scris aceasta pe pagina personală de Facebook. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!