În urma unui apel primit la Serviciul de Urgenţă 112, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a fost trimis pe strada Arhitect Săvulescu, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. Un horn al unei locuinţe de pe strada Pieţei s-a aprins şi în comuna Rucăr, militarii Punctului de Lucru Rucăr intervenind pentru stingerea incendiului, care ameninţa să se extindă la acoperiş. Alt incident similar, cu incendiu la coşul de fum al unei case, s-a derulat în satul Livezeni, din localitatea Stâlpeni. În toate cazurile, pompierii au concluzionat că focul a izbucnit de la jarul sau scânteile căzute din coşurile de fum necurăţate de funingine.