9.8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Aleşii au investit aproape un miliard în strălucirea Câmpulungului de sărbători

Aflat pentru a treia oară în postura de maestru de ceremonii hibernale şi purtător de cadouri – imputate de Curtea de Conturi – de la Moşul aprovizionat din banul public, Liviu Ţâroiu a pus în practică angajamentul de a amplifica, de la un an la altul, strălucirea Câmpulungului, de Sărbătorile de Iarnă. De strălucit, nimic de zis, străluceşte incomparabil mai mult decât în anii în care modestia ornamentelor adâncea tristeţea cetăţeanului ajuns la momentul bilanţului. Nu suportă comparaţie între cum arăta municipiul în decembrie 2014, ultimul Crăciun şi An Nou cu Călin Andrei în fruntea Primăriei, şi cum arată în prezent, când, având la discreţie economiile liberalului, Liviu Ţâroiu nu s-a uitat la bani, ca să simtă şi câmpulungeanul că este sărbătoare. Pentru amatorii de cifre, care nu se lasă orbiţi de jerbele care curg în centru şi în principalele cartiere, în Grui mai mult ca în Vişoi, facem precizarea că, din suma totală alocată în 2017 la capitolul „evenimente”, 540.000 de lei, iluminatul de Sărbătorile de Iarnă a consumat aproape o cincime! Scump, dar şi dacă nu se întreprindea această cheltuială, aveam aceeaşi atmosferă de priveghi din anii trecuţi, când serile de decembrie erau petrecute de musceleni în feeria de la Mioveni, unde aveai şi ai în continuare impresia că ai nimerit în lumea creată de Walt Disney. Ţâroiu şi sfătuitorii săi şi-au dorit să recreeze un colţişor de basm măcar în punctele centrale ale cartierelor şi în „zona zero”, unde, fără discuţie, este altceva. Iar la cum se prezintă factura decorării Pieţei Primăriei, a câtorva intersecţii, arterelor principale şi a parcurilor, care se apropie de 100.000 de lei, fără a pune la socoteală consumul, nici nu îndrăznim să sperăm la mai multă bogăţie de aranjamente festive. Dar asta nu ne împiedică să sperăm la mai mult simţ estetic în ornarea coroanelor arborilor, care, cu toate strădaniile lucrătorilor de a oferi ceva frumos locuitorilor şi celor care vin acasă de sărbători, tot lasă impresia de imperfecţiune pe alocuri. Ne oprim aici cu cârcoteala, căci, per ansamblu, Câmpulungul a făcut paşi serioşi înainte, în speranţa că lumea nu-şi va mai cheltui banii de Crăciun şi de Revelion pe la alţii, ci în Piaţa Primăriei, unde va avea ce mânca, ce bea şi ce asculta. Asta pentru că vor fi spectacole, târg şi terase cu de toate. 

Strălucirea cu bani se ţine

Prin comparaţie cu izul de înmormântare purtat, ani la rând, de Câmpulung în cea mai frumoasă lună a anului, decembrie 2017 va fi una cu adevărat de sărbătoare, a garantat primarul, care îşi consolidează scorul în 2020, oferind alegătorilor din municipiu bucuriile după care li s-au scurs ochii atunci când aveau drum la Piteşti ori la Mioveni. Sau când mergeau special la vecinii preocupaţi de bună dispoziţia locuitorilor, ale căror neîmpliniri de peste an sunt atenuate de magia sărbătorilor. Asta dacă sunt „ambalate” corespunzător, cu un iluminat deosebit, cu muzică şi gustări, însoţite de un vin fiert ori o ţuică fiartă. Liviu Ţâroiu a urmat exemplul colegilor primari Ionică şi Georgescu şi, în 2017, şi-a pus din nou subalternii şi colaboratorii la muncă, pentru a organiza evenimentele care au lipsit până în acest an. 

Pregătirile au început cu primenirea aspectului municipiului, care s-a înnoit substanţial, altfel n-avea ce arăta. Primăria, Piaţa Primăriei, zona de legătură cu Casa de Cultură a Sindicatelor şi Bulevardul „Pardon” s-au străduit să arate ca-n poveste, graţie cumpărăturilor întreprinse de Primărie şi ADP, pe care le vom detalia în continuare. Povestea, care a lipsit câmpulungenilor, continuă în Grădina Publică, şi ea incomparabil mai aspectuoasă ca altădată, în sensul giratoriu de la „Dinicu Golescu”, înnoit complet, pe Bulevardele Ion Mihalache şi I.C. Brătianu, pe străzile Alexandru cel Bun, Dumitru Lazea, Gruiului şi, bineînţeles, centrul, Republicii şi Negru Vodă, până la semaforul din Schei. Că sunt globuri, ghirlande, jerbe intermitente, steluţe, florile colorate, prezente în parcul central, în cel din Grui şi în scuarul de pe Alexandru cel Bun, puţin mai sus de Market, perdelele şi tunelurile din faţa Primăriei şi Grui, brăduţi luminaţi, toate sunt dovada efortului depus ca să nu ne mai simţim „amărâţii judeţului”. 

Pentru a fi martorii acestei îmbunătăţiri evidente a imaginii festive a localităţii, s-a cheltuit aproape un miliard de lei vechi. 90.398,57 de lei, adunând cât a consumat Primăria şi cât a consumat ADP-ul, din bugetul său. Ce au cumpărat de aceşti bani? 

Municipalitatea a procurat de la firma Pet Electric Global trei perdele luminoase cu flash, alb rece, cu 1.500 de leduri fiecare şi cu o dimensiune de 3×5 m, la un preţ de 2.100,85 lei (452,46 euro); total 6.302,55 lei.  Aceeaşi societate a asigurat şi opt corpuri de iluminat fluorescent cu protecţie, tip FIPAP 2×36 W, bobină electronică, policarbonat, 230 V, la preţul de 100,84 lei (21,72 euro), în total 806,72 lei. De la aceeaşi firmă a contractat şi serviciul de demontat/montat tub fluorescent 20w/40w, în lampă montată la o înălţime sub cinci metri. Pentru cele 16 acţiuni de acest fel, la un preţ de 4,12 lei (0,88 euro), se vor achita în total 65,92 lei. 

Achiziţiilor întreprinse de Primărie li se adaugă cele ale ADP-ului, în subordinea căruia funcţionează iluminatul public, cu componenta sa de sărbători. Serviciul condus de Liviu Popescu a avut o listă mai consistentă de achiziţii şi un buget de shopping de 68.790 lei, fără TVA. Iată ce a cumpărat de aceşti bani: 

=30 de bucăţi de decoraţiuni tridimensionale, cu aspect sferic, confecţionate din aluminiu, având fiecare 12 linii (meridiane). Potrivit descrierii, decoraţiunea este îmbrăcată în şiruri de leduri de culoare alb rece, statice; diametrul decoraţiunii – 0,50 m; puterea decoraţiunii – 18 W; rezistenţă la umezeală şi temperaturi scăzute. Furnizorul este firma buzoiană RC Energo Instal, care a oferit un preţ de vânzare de 485 lei (104,34 euro) per bucată, în total, 14.550 lei.   

=70 de instalaţii de uz extern tip fir, fabricate din cablu de cauciuc, cu 40 de leduri de culoare alb rece, care emit puţină căldură; sunt foarte puternice din punct de vedere al luminii pe care o emană; lungime – 5 m; consum – 4,5 W; extensibile până la 30 de bucăţi. Vânzătorul este aceeaşi firmă din Buzău, care a cerut pe bucată 120 lei (25,82 euro). În total, 8.400 lei.

=84 de instalaţii de uz extern tip fir, fabricate din cablu de cauciuc, cu 30 de lumini led statice alb rece, care emit puţină căldură; sunt foarte puternice din punct de vedere al luminii pe care o emană; lungime – 3,75 m; consum – 4,5 W; extensibile până la 40 de bucăţi; rezistenţă la intemperii. RC Energo Instal, care a vândut ADP-ului şi acest tip de ornamente, a cerut 90 lei per bucată (19,36 euro), în total, 7.560 lei. 

=174 de instalaţii de uz extern tip fir, fabricate din cablu de cauciuc, cu 80 de lumini led statice alb rece, care emit puţină căldură; sunt foarte puternice din punct de vedere al luminii pe care o emană; lungime – 10 m; consum – 9 W; extensibile până la 15 bucăţi; rezistenţă la intemperii. Societatea buzoiană a avut o ofertă de 220 de lei (47,33 euro), în total, 38.280 lei. 

Adunând ce a cheltuit Primăria cu ce a cheltuit ADP-ul, rezultă o notă de plată în valoare de 75.965,19 lei, respectiv 90.398,57 lei cu TVA.  

Noutăţile procurate în noiembrie şi decembrie au completat dotările din anii precedenţi, peisajul devenind mai plin faţă de sărăcia din trecutul recent, când n-aveai cu ce să-ţi clăteşti ochii. Lăsând centrul la o parte, unde s-a concentrat cea mai mare parte a decoraţiunilor, Gruiul a cam bătut Vişoiul, existând un spaţiu mai generos de umplut în parcul din vecinătatea grădiniţei. În ciuda temperaturilor scăzute după lăsarea întunericului, atât aici, cât şi în Grădina Publică, oamenii au ieşit la plimbare, cu copii sau fără copii, fiind o încântare să vezi că şi modestul Câmpulung poate străluci cu puţină voinţă.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!