26.3 C
Campulung Muscel
08/09/2024

A fost condamnat şi i s-au indisponibilizat bunurile Fostul primar de la Albeşti, Ionel Năftănăilă, a contestat sechestrul pe bunuri

Fostul primar de la Albeştii de Muscel, Ionel Năftănăilă, a fost condamnat într-un dosar de corupţie, pentru că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel, a folosit o parte din banii primiţi de la APIA în alte scopuri. Sentinţa a devenit definitivă prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fostul primar fiind judecat pentru mai multe infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată; şi conflict de interese.

Pe scurt, în anul 2007, Ionel Năftănăilă, ca preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel, a solicitat şi primit de la Consiliul Local, prin concesionare, suprafaţa de 847 hectare de teren izlaz şi gol alpin. În baza actului de concesionare, Asociaţia Crescătorilor de Animale a primit de la APIA 202.851,70 lei, pentru a exploata suprafaţa de teren în bune condiţii. În realitate, conform comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 27 iunie 2008 – 27 decembrie 2009, Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel a utilizat o parte din banii primiţi cu titlu de sprijin financiar, şi anume suma de 86.920 lei, în alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitată şi încasată. Spre exemplu, o parte din bani au ajuns la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş, iar o altă sumă a fost achitată Primăriei Albeştii de Muscel, în baza unui contract de sponsorizare pentru organizare de activităţi sociale.

În dosarul înregistrat de Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva lui Ionel Năftănăilă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 202.851,70 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile calculate la valoarea debitului iniţial, până la data efectuării plăţii. „În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului penal până la concurenţa sumei de 202.851,70 lei, pe bunurile imobile aparţinând lui Ion Năftănăilă.”, se mai preciza în comunicatul DNA.

Conform sentinţei emise de Curtea de Apel Piteşti şi susţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ionel Năftănăilă a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, şi cinci ani, termen de încercare, durata maximă prevăzută de legea penală. Prin aceeaşi sentinţă, pe o perioadă de doi ani, i-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică, iar, împreună cu Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel, să plătească Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură suma de 202.851,70 lei, plus dobânzile şi penalităţile calculate până la efectuarea plăţii. Prin Ordonanţa nr. 12/P/2009 din 7 iulie 2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, s-a menţinut şi sechestrul asigurator pe bunurile primarului Năftănăilă, iar acesta şi Asociaţia Crescătorilor de Animale au trebuit să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 5.700 lei, din care 3.000 de lei, cheltuieli judiciare pentru faza de urmările penală. 

Aflându-se cu bunurile indisponibilizate prin procesul verbal numărul 7/16/19217 din 22 martie 2017, fostul primar, în prezent patron de cârciumă, a contestat măsura la Judecătoria Câmpulung, îndreptându-se împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung. Acţiunea a fost înregistrată la instanţă pe 5 aprilie 2017, până în preszent nefiind stabilit un prim termen. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!