11.6 C
Campulung Muscel
29/03/2024

Locul medicului Gheorghe Ciulcu la şefia centrului de bătrâni de la Rucăr a fost luat de Cătălin Sandu

La mai puţin de doi ani distanţă de inaugurarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Rucăr, care a luat locul fostului spital, s-a produs o schimbare de manager, ca urmare a pensionării medicului Gheorghe Ciulcu. Astfel, în această primăvară, acesta a pus punct unei cariere îndelungate, pe durata căreia 34 de ani i-a dedicat îngrijirii bolnavilor din comuna musceleană, în cadrul spitalului care a funcţionat la margine de Muscel.
În cadrul şedinţei ordinare din 30 martie 2017 a Consiliului Judeţean, instituţie în subordinea căreia funcţionează centrul de la Rucăr, destinat găzduirii bătrânilor singuri şi bolnavi, a fost adoptată o hotărâre, prin care aleşii au luat act de încetarea de drept a contractului individual de muncă al doctorului Gheorghe Ciulcu începând cu data de 31 martie 2017, având în vedere îndeplinirea condiţiilor de pensionare. Prin aceeaşi hotărâre s-a aprobat numirea temporară a lui Cătălin Sandu, pentru a exercita funcţia de director interimar al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Rucăr, până la ocuparea prin concurs a postului, dar nu mai mult de trei luni, începând cu data de 1 aprilie 2017.
Reamintim că redeschiderea Unităţii Medico-Sociale de la Rucăr s-a produs în urmă cu aproape doi ani, în iulie 2015, printr-o ceremonie oficială, la care au fost invitaţi să participe prefectul Mihai Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, deputatul de Câmpulung şi Muscel Gheorghe Marin, vicepreşedintele CJ Argeş, Constantin Polexe, şefa Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru, consilieri judeţeni, consilieri locali, cărora li s-a alăturat personalul centrului condus de medicul Gheorghe Ciulcu. Acesta lucra la Spitalul Rucăr din anul 1983. „Trăiesc nişte emoţii fantastice, pe care nu le-am mai trăit niciodată, pentru că am putut să realizez ceva cu ajutorul rucărenilor, al Consiliului Judeţean şi al factorilor de decizie din judeţul nostru.”, a declarat, în deschiderea mesajului său, dr. Gheorghe Ciulcu, amintind pe scurt că printre cele patru spitale din judeţ, din totalul de 67 la nivel naţional, desfiinţate de  guvernarea PDL-PNL-UDMR, s-a aflat şi cel de la Rucăr. Nemaiprimind finanţare, spitalul a fost nevoit să-şi înceteze activitatea. Gheorghe Ciulcu era manager în 2011, când s-a pus lacătul pe unitatea din comuna musceleană, ai cărei salariaţi au trebuit dirijaţi către Spitalul Municipal Câmpulung şi alte locuri din judeţ.
Consiliul Judeţean, în al cărui patrimoniu se află complexul, a investit aproape 8,17 miliarde de lei vechi, pentru a aduce imobilul la un nivel european. Dr.Ciulcu s-a implicat în recrutarea personalului centrului medical. Importanţa redeschiderii fostului Spital Comunal Rucăr, prin reorganizarea lui, nu poate fi pusă la îndoială. Vechea unitate construită de rucăreni în 1937, sub forma unui spital de campanie, s-a transformat într-un spital comunal. „În trecut, a avut şi 122 de paturi, cu cinci specialităţi. În 2011, când s-a făcut acea reorganizare nefericită, era un spital comunal de boli cronice, de 30 de paturi. În acest moment (n.r. vara lui 2015), noi deschidem o unitate modernă, cu 40 de paturi şi 35 de posturi în organigramă. Începem activitatea cu 26 de salariaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi un contract de prestări servicii pe linie de asistenţă socială calificată. Am obţinut autorizaţie de funcţionare de la DSP Argeş şi suntem acreditaţi ca prestator de servicii sociale de Ministerul Muncii.”, a descris dr.Ciulcu activitatea care urma să fie desfăşurată. Din 27 iulie 2015, centrul era pregătit să primească persoane aflate pe lista de aşteptare încă din 2011, de când s-a închis spitalul. „Am fost foarte mâhnit când am văzut că mulţi dintre cei înscrişi nu mai sunt printre noi.”, a mai precizat acesta.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!