Un tânăr de 22 de ani, de etnie romă, din Lăzăreşti, a ajuns, marţi după amiază, la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce a fost protagonistul unui accident rutier care putea să-i fie fatal. Din fericire, el a scăpat cu traumatisme care nu i-au pus viaţa în pericol, chiar dacă maşina pe care o conducea, băut şi cu viteză, a ieşit în decor şi a lovit un gard de beton, oprindu-se pe un podeţ.
Accidentul a avut loc în jurul orei 16.30, pe DN 73, în localitatea Schitu Goleşti. Potrivit martorilor, tânărul se afla la volanul unui autoturism Opel Vectra şi circula dinspre Piteşti spre Câmpulung. La un moment dat, s-a trezit în faţa sa cu un autoturism Dacia Logan, care abia se încadrase pe şoseaua naţională, ieşind de pe un podeţ. A încercat să evite un impact cu acesta, intrând în depăşire, însă, din cauza vitezei, şoferul din Lăzăreşti a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a părăsit carosabilul, a trecut peste un şanţ, a lovit apoi un gard de beton şi s-a oprit pe un podeţ, fiind serios avariată. În urma impactului, conducătorul auto acuza dureri în zona toracică şi a fost transportat la spital cu o ambulanţă. Poliţiştii sosiţi la locul accidentului l-au testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,27 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărului i s-au recoltat la spital şi probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului.