-0.9 C
Campulung Muscel
06/11/2024

Tecău încalcă legea

Deşi a trecut o lună şi jumătate de la adresa înaintată preşedintelui Consiliului Judeţean de către Asociaţia “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, Florin Tecău nu a binevoit să dea un răspuns unei solicitări privind o chestiune de interes judeţean. Societatea Edilul CGA SA, care nu poate accesa fonduri europene pentru dezvoltare, din cauza treimii deţinute de o societate privată, deserveşte cinci comune, care depind de reţeaua de alimentare cu apă a municipiului. Magistrala, de asemenea, trece şi pe teritoriul “gestionat” de Consiliul Judeţean, a cărui implicare era solicitată de A.S.C.M., pentru rezolvarea unei urgenţe a zonei. Florin Tecău, probabil, scârbit de Muscel, la fel ca predecesorii săi, era obligat prin lege să comunice răspunsul cerut în 15 zile sau, dacă volumul informaţiilor transmise necesita o perioadă mai mare, în 30 de zile. Pesemne, prezenţa şi activitatea intensă pe reţelele de socializare l-au împiedicat să se conformeze obligaţiei impuse de lege, comunicând punctul de vedere al CJ Argeş.          

   Nr. 140/22.01.2016  

Către, 

Consiliul Judeţean Argeş

În atenţia domnului preşedinte Florin Tecău

Domnule Preşedinte,

În speranţa unei bune colaborări în cursul anului 2016, Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, constituită din 75 de reprezentanţi ai societăţii civile din majoritatea domeniilor de activitate, doreşte să vă transmită salutări şi, totodată, să vă facă cunoscute intenţiile de acţiune într-o direcţie urmată şi de instituţia pe care o conduceţi: promovarea unui mediu sănătos, deziderat aflat în strategia de dezvoltare a Judeţului Argeş. Proiectele pe care Asociaţia noastră doreşte să le dezvolte în susţinerea obiectivului principal – mediu curat, nepoluat – urmăresc asigurarea calităţii vieţii muscelenilor, prin garantarea calităţii factorilor de mediu esenţiali: aer, apă, sol.

Societatea Edilul CGA SA, operatorul local, care asigură serviciile de apă şi canalizare, este în imposibilitatea de a accesa programe de finanţare europeană pentru modernizarea unui sistem învechit, prin înlocuirea actualelor reţele, din cauza acţionariatului mixt public-privat. Consiliul Local Câmpulung deţine 69% din pachetul de acţiuni al societăţii Edilul CGA SA, în timp ce diferenţa de 31% aparţine societăţii Financiar Urban din Piteşti. Din păcate pentru cei peste 50.000 de abonaţi din Câmpulung şi comunele Valea Mare Pravăţ, Lereşti, Bughea de Sus, Bughea de Jos şi Schitu Goleşti, beneficiarii unor servicii sub aşteptări, Consiliul Local Câmpulung a refuzat vehement să rezolve inconvenientul imposibilităţii accesării de fonduri europene, achiziţionând acţiunile partenerului privat. Sunt de actualitate atât disponibilitatea vânzării procentului de 31% din acţiuni deţinut de societatea Financiar Urban, cât şi refuzul Consiliului Local Câmpulung de a răscumpăra treimea din societate înstrăinată în toamna anului 2007. 

În condiţiile în care autorităţile locale câmpulungene nu acţionează în niciun fel, nici investind în modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, vechi şi de o sută de ani pe anumite tronsoane, nici preluând partea privată care împiedică societatea să acceseze bani europeni, Asociaţia noastră se adresează Consiliului Judeţean Argeş, cu rugămintea de implicare, în vederea deblocării unei situaţii a cărei gravitate nu poate fi pusă la îndoială. 

Sistemul de alimentare cu apă (aducţiunea, care a cedat ultima oară în luna martie a anului trecut, lăsând fără apă, timp de mai multe zile, întreaga populaţie a Câmpulungului şi a comunelor enumerate) are o vechime de aproximativ 30 de ani – fiind folosit la realizarea lui azbestul, material considerat cancerigen, interzis în Uniunea Europeană – şi nu a fost supus în tot acest timp niciunei lucrări de investiţii. Sesizând că în bugetul local al Câmpulungului pe anul 2016 nu a fost alocată nicio sumă pentru rezolvarea celei mai importante probleme a municipiului, Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” apelează la înţelegerea şi ajutorul Consiliului Judeţean. Cu atât mai mult cu cât aducţiunea care traversează şi serveşte mai multor localităţi este un obiectiv de interes judeţean. Propunerile de implicare pe care Asociaţia noastră le-a luat în calcul sunt următoarele: 

-Alocarea de către Consiliul Judeţean a sumelor necesare Consiliilor Locale ale comunelor Valea Mare Pravăţ, Lereşti, Bughea de Sus, Bughea de Jos şi Schitu Goleşti pentru a deveni acţionare ale societăţii Edilul CGA SA; 

-Consiliul Judeţean să achiziţioneze cele 31% din acţiunile societăţii aflate în proprietatea Financiar Urban.   

În speranţa că vom primi un răspuns în timpul cel mai scurt cu putinţă,  

Vă mulţumim şi vă asigurăm de disponibilitatea şi implicarea totală a asociaţiei! 

Cu stima, Consiliul Director

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!