Pelerinaj şi sfinţenie!

Dragii mei!
De când ne naştem şi până în pragul veşniciei suntem pe Cale. Călătorim cu nădejdea împlinirilor bucuroase din gând. Asemenea lui Avraam, urmăm chemării tainice a lui Dumnezeu, plecând din realitatea vieţii de zi cu zi, înspre ţinutul bunătăţilor făgăduite. Ne luăm Crucea rânduită, ne umplem traista cu merinde pentru suflet şi pornim pe Cale. Drumul care se întrezăreşte de multe ori este anevoios şi nu puţini sunt cei care  abandonează urcuşul duhovnicesc înainte de vreme. Prea uşor suntem dispuşi să renunţăm la calitatea de fii ai lui Dumnezeu; prea uşor ne depărtăm de Marea Familie a Bisericii lui Hristos; prea uşor uităm că suntem fii dăruiţi Maicii Domnului… însă, Hristos, ca Dăruitor, nu se desparte de noi în pelerinajul către Patria Cerească. Ca odinioară, pe calea Emausului, Hristos călătoreşte împreună cu noi şi ne se descoperă în frângerea iubitoare a Pâinii. Se face nevăzut aparent pentru a ne hrăni cu Sine dar rămâne în noi. Pelerinajul rămâne astfel împreună mergere cu sfinţii şi cu Hristos spre Împărăţia Tatălui. Nu este o simplă călătorie, ci o lucrare tainică în care ne plămădim mântuirea, în care osteneala omului întâlneşte darul lui Dumnezeu. Privit, altfel, pelerinajul nu-şi împlineşte menirea. Omenii credincioşi din popor au înţeles rostul, folosul şi binecuvânatarea pelerinajului. Mulţimea de credincioşi doritoare de a fi prezentă la moaştele sfinţilor, în Muntele Athos, la Ierusalim în ţară şi în alte locuri, este o davadă a darurilor pe care aceştia le primesc din belşug, atunci când căutarea este sinceră. În satul în care m-am născut se obişnuia, adesea, să se  meargă în pelerinaj la mănăstirile din împrejurimi. Era de ajuns ca cineva să ia iniţiativa şi la o singură strigare, credincioşii se adunau, îşi puneau în traistă bunătăţi pe care apoi să le dăruiască locurilor binecuvântate în care ajungeau, şi plecau cu nădejde la drum. Era atâta bucurie, încât uitam de toate grijile, de foame, de sete şi parcă timpul avea altă conotaţie. Realitatea este că atunci când păşeşti într-un loc binecuvântat de Dumnezeu te simţi ca un prunc. Bucuriile acestor pelerinaje la moaştele sfinţilor le simţim din plin atunci când cu inimă curată ne plecăm şi sărutăm cinstitele lor moaşte şi pentru faptul că sfinţii sunt milostivi şi mijlocesc pentru noi înaintea Tronului Ceresc. La 14 octombrie, la Sfânta Parascheva cea mult milostivă, mulţime de credincioşi au mers din toate părţile să se închine cu evlavie cinstitelor ei moaşte. La fel, la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, din Capitală, care alături de cinstitele moaşte ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu au adus bucurie sufletească tuturor celor care au ajuns pe Colina Patriarhiei spre închinare. Mare binecuvântare are Argeşul şi Muscelul prin prezenţa celor patru mari Sfinţi: Sfânta Muceniţă Filoteea, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Sfântul Cuvios Ioanichie Cel Nou de la Muscel şi Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti, care este pomenit chiar astăzi. Avem o ţară binecuvântată de Dumnezeu, suntem copiii Maicii Domnului şi avem nădejde că totdeauna va mijloci în rugăciune pentru noi, iar Sfinţii Români, răsăriţi în tot pământul românesc, veghează şi se roagă pentru noi. Având aceste comori nepreţuite, suntem bucuroşi a ne îndrepta paşii spre sfintele lor moaşte şi sărutându-le cu evlavie vom primi din plin binecuvântarea lui Dumnezeu. Cei care merg an de an, la oricare din Sfinţi pentru a se închina, pot da mărturie că atunci când aştepţi ore în şir pentru a săruta sfintele moaşte, simţi ajutorul şi răbdarea de care ai nevoie. În acest pelerinaj al bucuriei şi al trăirii, se încadrează perfect în acest spaţiu muscelean, încărcat de atâta istorie, cultură şi spiritualitate Sfântul Cuvios Ioanichie de la Mănăstirea „Negru Vodă”. După ce voievozii şi înaintaşii noştri au zidit atâtea biserici şi mănăstiri, după configuraţia locului care de multe ori ascunde peisaje unice în lume, era firesc ca Dumnezeu să se proslăvească în sfinţii Săi şi aici, la Muscel. De aceeea, drumul către Sfântul Ioanichie Cel Nou este lin şi la îndemâna tuturor care ajung în vechea Capitală a Ţării Româneşti. În prezenţa Sfântului eşti ca un prunc, unde grijile de zi cu zi se îndepărtează, făcând loc Harului, care te învăluie şi înmiresmează. Mult folos sufletesc avem atunci când cu toată credinţa şi nădejdea alergăm la sfintele moaşte, sărutându-le cu multă evlavie. Numai spaţiu ortodox conferă această bucurie a întâlnirii cu Dumnezeu prin sărutarea sfintelor moaşte. Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare pelerinaj pe care îl săvârşim să ne fie de folos în urcuşul cel duhovnicesc spre mântuire. Pănă data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel