Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasă şi pururea pomenită Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, sudul Bulgariei de astăzi, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu. Pe la 10 ani, când a auzit la biserică aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”, întâlnind un sărac şi ascunzându-se de maica sa, a dezbrăcat hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia. După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă de multe ori se zice că, dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sânge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, Istambulul de azi. Venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pământ şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfânt locaş, tot felul de bunătăţi săvârşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plângere, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pământului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu. De acestea, destul desfătându-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulându-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi „blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat” şi săturându-se şi zburând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea. Deci mulţi ani răbdând în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vârstei, a ieşit de aici şi s-a întors aproape de locul natal, la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul lucrurilor curgătoare zburând, la 27 de ani a odihnit cortul ceresc, încredinţând sfânt sufletul său mâinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pământ şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a dat lutului. Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătându-i-se în vis i-a zis: „Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfânta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sârguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergând ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfânt al Cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplând aerul de miresme şi tămâieri şi cântând dumnezeieşti psalmi. După multe minuni pe care a început a le săvârşi, sfintele ei moaşte au ajuns în cele din urmă la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de unde au fost primite în dar de domnitorul Vasile Lupu al Moldovei în urma milosteniilor sale către Bisericile Ortodoxe prigonite atunci de turci. Dintre multele minuni săvârşite prin rugăciunile Sfintei Parascheva, amintim două mai vechi, dar grăitoare: în anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava, împreună cu părinţii ei au alergat la Sfânta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile. În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: „Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. „Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă. Iubiţilor, din viaţa şi minunile Sfintei înţelegem că înaintarea „în viaţa cea nouă în Hristos (de după păcate, de după spovedanie, n.n.) nu se realizează fără contribuţia credinciosului. Noi suntem chemaţi să conlucrăm cu Hristos cel sălăşluit în noi prin Sfintele Taine; altfel nu ne mântuim. Bineînţeles că baza vieţii celei noi este pusă de Sus, prin harul lui Hristos, căci lucrarea porneşte de la Dumnezeu – cum explică şi Sfântul Nicolae Cabasila, iar din partea noastră se adaugă doar bunăvoinţa.” (Pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Credinţă şi înţelegere – învăţătura ortodoxă în perspectivă biblică, Ed. Agnos, Sibiu, 2014). Să vrem să fim pătrunşi de harul Domnului, prin mijlocirea folositoare a celor plăcuţi lui, dar să şi stăm contra poftelor şi obiceiurilor noastre de până acum care ne-au dus la păcate, rele care ne-au supt puterea de abia trăim de pe o zi pe alta. Sfântă Cuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! În zona noastră, pe lângă sfintele slujbe săvârşite în toate bisericile şi mănăstirile, cele mai cunoscute hramuri ale Sfintei sunt la Biserica Domnească din Câmpulung şi la Biserica din Godeni. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Sfânta cuvioasă şi mult milostivă Parascheva
