11 ani departe de casă, familie şi uzină
Turcia, Guineea, Italia, Israel, Libia, Canada, Sierra Leone, Iran, Sudan, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar şi China sunt ţările prin care l-au purtat sarcinile de serviciu pe câmpulungeanul Gheorghe Cotenescu, maistru şef la Montaj, multe deplasări făcându-le singur, fără niciun coleg de la uzină. Fie că a fost vorba de probe, de manifestări expoziţionale, urmate sau nu de parafarea unor contracte de livrare de automobile, ori de asistenţă tehnică şi service, este greu de crezut că mai există alt angajat al fostei întreprinderi care să fi acumulat o experienţă atât de vastă şi de variată în străinătate. Mai cu seamă că Gheorghe Cotenescu este unul dintre deschizătorii activităţii de service, fiind trimis în afara ţării la un an de la debutul exportului fabricii constructoare de autoturisme. O informaţie pe care o găsim în toate enciclopediile care cuprind istoricul Întreprinderii ARO: exportul a început în anul 1965, cu modelul M 461, 2.000 de vehicule fiind expediate în China şi Columbia. În anul următor, s-a produs prima plecare peste graniţă a lui Gică Cotenescu, în Turcia, la nouă ani distanţă de momentul construirii primei maşini de concepţie românească. În cifre, activitatea externă a tehnicianului ar putea fi rezumată astfel: 3.976 de zile, adică 11 ani trăiţi şi munciţi în străinătate, 17 detaşări în 13 ţări de pe patru continente.
De Ziua Muncii, primea în ţările în care se afla urările lui Naghi
Fratele lui Gică Cotenescu a fost fotograf, iar un aparat de fotografiat s-a aflat tot timpul în posesia angajatului uzinei, care, oriunde a fost, a imortalizat momente din timpul activităţii profesionale şi nu numai. A pozat oameni, locuri, peisaje din cele 13 ţări colindate (în patru dintre ele a avut câte două deplasări), reuşind să umple sertare întregi cu fotografii, pe lângă cele cinci albume mari numai cu vederi achiziţionate din oraşele lumii prin care i-a fost dat să ajungă. Foarte meticulos, le-a împărţit pe ţări, pe continente, pe perioade. „De pe unde am fost, n-am plecat cu mâna goală, am luat, cel puţin, o vedere din fiecare localitate prin care am fost.”, mărturisea acesta.
Lunga serie de ieşiri în străinătate, în interes de serviciu, ale câmpulungeanului Gheorghe Cotenescu a debutat cu Turcia, unde maşina fabricată la Câmpulung a fost prezentă la o expoziţie organizată în oraşul Ismir. Din păcate pentru uzina musceleană, evenimentul nu a fost urmat şi de încheierea unui contract, însă şederea maistrului Cotenescu, timp de 56 de zile, a contat ca experienţă de viaţă şi l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. Alte 16 deplasări în afara ţării, cele mai de durată fiind în Iran şi China. Deschidem, aşadar, prezentarea activităţii de asistenţă şi service, care a continuat pe durata a unsprezece ani, cu Turcia, unde a stat în perioada 5 august – 30 septembrie 1966. În pâine a intrat cu cea de-a doua ieşire peste graniţă, care s-a întâmplat să fie tocmai în îndepărtata Guinee, în Africa.
La scurt timp după primul export al Întreprinderii Mecanice Muscel, care a fost în China, un lot de aproximativ 600 de automobile M 461 a fost expediat în Guineea. „Uzina trebuia să trimită tehnicieni la service, dar n-avea oameni pregătiţi. Pe cine era să trimită? Maistrul şef de la Montaj, maistrul şef de la Motor. Cotenescu, de la Montaj, Niţă de la Motor.”, a evocat acele vremuri de căpătâi ale activităţii de export a lui ARO, care a ţinut Câmpulungul şi Muscelul. Astfel, primii tehnicieni care au plecat de la întreprinderea câmpulungeană la service au fost Eugen Niţă, în China, şi Gică Cotenescu, tocmai în Guineea. „A fost prima ieşire a noastră.”, a întărit acesta un fapt notabil pentru uzină şi oraş.
Fiindcă am relatat în ediţia trecută despre gesturile de omenie de care era capabil Victor Naghi, iată un exemplu care susţine afirmaţia că directorul se gândea la oamenii aflaţi departe de casă. Pe când Gică Cotenescu se afla în Guineea, a primit o felicitare din partea lui Victor Naghi, pe care o păstrează şi astăzi într-un album de familie. „Cu petale de flori argintii de pe îndrăgitele meleaguri muscelene, ale zilei de 1 Mai 1967, vă transmit un salut din patrie, împreună cu călduroase felicitări şi vă urez din toată inima întoarcere sănătoasă în mijlocul celor dragi.” Semna directorul Uzinei Mecanice Muscel, Victor Naghi. „Un gest de omenie”, mărturisea acesta. Şi n-a fost singurul, fiindcă a mai primit o felicitare, pe când se afla în Libia, care suna astfel: „Tovarăşului Gheorghe Cotenescu, tehnician principal Grupa Export U.M.M. Sub petale de flori ale primăverii, întâmpinăm astăzi ziua de 1 Mai 1970 şi vă transmitem din miile de inimi ale colectivului Uzinei Mecanice Muscel cele mai calde urări de fericire, sănătate şi viaţă îndelungată.” Alături de sigla ARO trona semnătura inconfundabilă a directorului Naghi.
27 februarie 1967 a fost prima zi a câmpulungeanului pe pământ african, la Conakry, unde a lucrat până pe 28 septembrie 1967, adică 213 zile. În Guineea, Gică Cotenescu a fost singurul angajat al uzinei trimis la service – de altfel, a avut destule detaşări în care a mers singur – dar a lucrat alături de colegi de la Braşov. „Întâmplarea a făcut ca unul dintre aceştia să fie tot maistru şi coleg de şcoală la Braşov (n.r. Şcoala de Maiştri, pe care Gică Cotenescu a urmat-o la Braşov, fiindcă la Câmpulung nu se înfiinţase încă). M-am întâlnit cu el, ca să mergem la Autotractor Bucureşti, pentru a ne instrui ce avem de făcut. Am fost împreună şase luni în Guineea, o ţară săracă… oameni înapoiaţi, dar cu bun simţ.”, îşi aminteşte despre prima şedere consistentă în afară. Africanii au cumpărat M-urile, în special, pentru transportul bananelor, fiind numai bune pentru plantaţiile de fructe şi legume, de pe care trebuia cărată recolta.
Din Guineea, în Italia, apoi în Israel şi din nou în Africa
Ca o ironie, după sălbătica Africa, următoarea pe itinerarul profesional al lui Gică Cotenescu a fost frumoasa Italie, unde şederea specialistului muscelean s-a limitat la 47 de zile. În intervalul cuprins între 21 martie – 7 mai 1969 s-au derulat probe cu automobilul construit la Câmpulung, care, la fel ca în Turcia, n-au fost urmate de parafarea contractului dorit de uzină. În Italia tot singur a mers.
În cursul aceluiaşi an, pe 11 august, până pe 13 octombrie, a urmat o nouă serie de probe, de data aceasta, în Israel, rămase fără efect. Din câte ştia tehnicianul nostru, se preconiza încheierea unui contract. Chiar a fost informat, la un moment dat, că s-a semnat, numai că documentul nu s-a expediat celeilalte părţi, din motive care n-aveau legătură cu calităţile maşinii, ci erau mai degrabă de natură politică. Cele 63 de zile de teste în Israel au rămas, deci, fără rezultat.
În primăvara anului următor, Gică Cotenescu şi-a făcut din nou bagajele, pentru a se reîntoarce în Africa. Mai exact, în Libia, pentru 81 de zile (10 aprilie – 30 iunie 1970). În Libia, s-au derulat şi probe, şi muncă de service. Înainte de a primi noi sarcini de serviciu, musceleanul a fost nevoit să-şi refacă paşaportul cu care călătorise în Turcia, Guineea, Italia, Israel, din cauza conflictelor dintre această ultimă ţară şi Libia. „A trebuit să-mi fac paşaport nou.”, spunea fostul angajat al uzinei, a cărui biografie profesională cuprinde două perioade lucrate în Libia. Perioada probelor a fost succedată de cea de service, care a durat 165 de zile. La patru luni distanţă de momentul încheierii probelor, pe 23 octombrie 1970, Gică Cotenescu a trebuit să se întoarcă în Libia, pentru asistenţă tehnică, asigurând serviciile cerute de beneficiarii maşinilor, până pe 6 aprilie 1971. Cât timp s-a aflat în această ţară, tehnicianul câmpulungean n-a ratat ocazia de a vedea Tunisia şi Algerul, care, de asemenea, ocupă locul lor în albumele cu fotografii păstrate de aproape patru decenii şi jumătate.
Delegatul AutoDacia a salvat uzina de la un contract cu un partener canadian falit
Reîntors din Libia, n-a stat cu familia decât o jumătate de an, fiindcă, pe 17 octombrie 1971, a pornit din nou la drum, către îndepărtata Canada. În America de Nord a avut tot două deplasări, una pentru probe, cealaltă pentru service. Despre probe nu sunt multe de spus, doar că, la acel moment, n-au avut succes. Cu toate acestea, Canada a reprezentat o poartă deschisă pentru uzina de la Câmpulung, care, mai târziu, a reuşit să încheie un contract cu un partener canadian. O colaborare care presupunea livrarea de maşini de la producătorul câmpulungean a fost negociată şi în perioada în care s-a aflat în Canada Gică Cotenescu. „Firma care a încheiat contractul – care urma să fie expediat părţii române – a dat faliment. Inginerul Cornel Bundă, de la AutoDacia, a sesizat acest lucru şi a oprit livrarea. Putea să iasă în pierdere uzina, aşa cum a ieşit Tractorul Braşov, cu cele 1.000 de tractoare, pe care le-a livrat, fără a mai încasa banii pe ele. Au venit atunci în Canada şi delegatul de la AutoDacia, şi delegatul de la Autotractor. Unul, să scoată banii, celălalt, să oprească contractul. Primul lucru pe care l-a făcut inginerul Bundă: l-a verificat pe la bănci pe partenerul canadian şi a informat uzina şi AutoDacia că este rău-platnic. A văzut care este situaţia şi, într-adevăr, a oprit contractul, după ce i-a lămurit pe cei de acasă. Se făcuseră ceva investiţii şi pregătiri pentru livrare, dar, cu toate acestea, înţelegerea a căzut.”, îşi aminteşte Gică Cotenescu acel episod din care uzina se putea alege, în loc de câştig, cu o pagubă, dacă furniza autoturismele firmei falimentare. Lotul pregătit să fie expediat peste Ocean număra aproximativ 200 de maşini. Întâmplarea povestită de Gică Cotenescu este cea mai pregnantă experienţă trăită în Canada, în timpul primei sale şederi, între 17 octombrie 1971 – 19 mai 1972.
