Fericiţi sunt oamenii care nu lasă mânia să se cuibărească în inima lor. La fel sunt şi cei care pot ierta din toată inima pe semenii lor atunci când greşesc. Pentru a ne fi primită rugăciunea este o condiţie obligatorie: aceea de a ierta! Ne poticnim de vorbe şi neînţelegeri şi avem tendinţa de a dramatiza lucrurile, încât, de multe ori, întâlnim oameni care, din pricina unor vorbe, nu-şi mai vorbesc cu anii, ba de multe ori mor neîmpăcaţi, aceasta fiind spre osânda şi a celor care rămân şi a celor care pleacă. Mare păcat! Sunt oameni care din mândrie şi orgoliu nu vor recunoaşte că sunt vinovaţi, ca în felul acesta să le rămână în faţa lumii bunul lor nume. Ce înşelare! Vor avea de suferit şi aici, pe pământ şi dincolo, când ne vom înfăţişa înaintea Domnului. Cei care mărturisim că suntem credincioşi Domnului trebuie să fim primii care iertăm. Că ceilalţi vor crede că au dreptate şi susţin din răsputeri acest lucru, lăsaţi-i în grija Domnului şi rugaţi-vă pentru ei. Un lucru am priceput şi eu, anume, că nu poţi mulţumi pe tot omul. Şi vă spun şi de ce: ne interesează mai mult ce spun oamenii şi nu luăm în calcul pe Dumnezeu. De n-ar fi Domnul lângă noi, în ispite şi încercări, nu am putea supraveţui. Şi chiar de trăieşti ani mulţi pe pământ, negând şi refuzând pe Dumnzeu, la ce folos venirea fiecăruia pe lume; ce sens ar mai avea viaţa dacă s-ar sfârşi totul la groapă? Avem ceva de mare preţ, desprins din Veşnicia lui Dumnzeu – sufletul. Ce dar am putea face Domnului pentru dragostea investită cu atâta gingăşie în noi? Cum am reuşi să bucurăm pe Domnul dacă nu prin iertarea celor care ne-au greşit? De ce este atât de importantă iertarea şi de ce amintesc mereu de ea? Pentru că ea este cheia care deschide uşa spre rai. Nu poţi ierta? Nu vei primi nici tu la rându-ţi iertarea şi binecuvântarea Părintelui Ceresc! Moşteneşti şi împărăţeşti pe veci lumea aceasta? Nicidecum! Se spune că Alexandru Macedon, marele cuceritor al lumii, înainte de moarte, şi-a chemat generalii cărora le-a împărtăşit ultimile trei dorinţe pe care aceştia, ca nişte oameni devotaţi, aveau să i le îndeplinească întocmai. Prima dorinţă a fost ca sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii, arătând în felul acesta tuturor cât de neputincioşi sunt medicii în faţa morţii. Apoi, despre comorile dobândite (argint, aur şi pietre preţioase), a cerut să fie risipite pe tot drumul până la mormânt pentru a vedea că toate comorile dobândite în viaţă, câştigate pe pământ, rămân pe pământ. Şi, ultima dorinţă cerea ca sicriul să fie prevăzut cu două găuri prin care mâinile lui să atârne goale, arătând oamenilor că vom pleca din lumea aceasta aşa cum am venit, cu mâinile goale. Fiecare dintre noi crede că putem reflecta adânc la cele rostite de Macedon şi cred că îi vom da dreptate întocmai. Aşadar, trebuie ca acest timp scurt să-l petrecem bine, ca să ne putem învrednici de Cereasca Împărăţie. Acolo unde ne aflăm trebuie să ne facem datoria de oameni şi de buni creştini. Dacă stai izolat de oameni, gândind că lumea, cu toate ale ei, este ispita de a greşi înaintea Domnului, mintea şi vrăjmaşul diavol sunt cei care te vor împinge la păcat. Dacă trăieşti în mijlocul agitaţiei, eşti un om care expus fiind, vei avea ispite din toate părţile. Nu ne cere Hristos să mergem toţi la pustie, ci, ştiind Domnul de vieţuirea noastră pe acest pământ, această scurtime de timp, care este hotărâtoare pentru dobândirea Vieţii Veşnice, a aşezat porunci după care viaţa noastră trebuie orientată. Ni S-a arătat pe Sine exemplu şi ne-a învăţat cum să vieţuim în pace şi bună înţelegere unii cu alţii pentru a ne mântui sufletele. Scriptura ne cere nu numai să iertăm pe cei care ne greşesc, ba mai mult, ne cere să-i şi iubim. La prima vedere, acest lucru pare un pic imposibil – şi, judecând după firea noastră umană şi neţinând seama de învăţătura Domnului Hristos, aşa este. Ni se pare nouă că dreptatea noastră este justă, dar ne înşelăm amarnic – „dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu este ca o cârpă lepădată”, după cuvântul Sfintei Scripturi. Dacă Hristos Domnul n-ar fi iertat pe cei care L-au înjosit şi umilit, mântuirea noastră ar fi fost compromisă – căci, pentru mine, pentru tine şi pentru noi toţi a răbdat toate; iar noi nu suntem în stare să răbdăm nici cel mai mic reproş din partea celor care vin asupra noastră aprinşi de mânie. Gândiţi-vă la Sfântul întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan cum a reacţionat atunci când era lovit cu pietre, nu spunea decât: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac – nu le socoti lor păcatul acesta”. Să ne aducem aminte de toţi martirii din primele veacuri creştine câte au suferit şi câtă dragoste au avut pentru Domnul Hristos. Un lucru ştim, că vindecare sufletească, dar şi trupească este adusă de Duhul Sfânt care îşi găseşte sălaş în inima noastră. Dacă inima noastră este plină de răutate şi păcat, atunci nu vom beneficia de roadele duhului care sunt: dragostea, credinţa, blândeţea, bunătatea, curăţia, facerea de bine, înfrânarea poftelor… De vom dobândi Duhul Sfânt suntem salvaţi, iar dacă nu iertăm, să ştiţi că suntem pierduţi. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi, voioşi şi iertători.
Protosinghelul Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Vindecarea prin iertare!
