Moment de pomină la ultimul 23 August
Datorită uzinei, s-a trăit foarte bine la Câmpulung. Se simţea în oraş când se dădeau la ARO salariile, care erau foarte bune. Datele iniţiale de încasare a banilor de către salariaţi au fost 7 şi 21 ale lunii, apoi ele s-au modificat, fiind stabilite pe 9 şi pe 24. Trebuia să te cunoşti cu ospătarii şi cu şefii de sală ai restaurantelor din oraş, ca să poţi să bei o bere, în perioada de salarii la uzină, pentru că nu găseai un scaun liber la localurile câmpulungene. De exemplu, de la Montaj General, unde se mai stătea peste program, erau trimişi, mai devreme, adică la ora trei şi jumătate, când normal se termina schimbul, doi inşi, ca să ocupe o masă şi să aranjeze cu ospătarul, ca să oprească o ladă de bere. Nu că nu venea salariatul de la ARO ca să bea o bere şi altădată. Dar era o plăcere să iasă cu colegii în oraş, atunci când îşi lua chenzina, pentru că rămânea chiar şi cel care pleca acasă cu convenţia. “Am luat salariul, mă duc să-mi cumpăr pantofi, dar beau şi o bere şi mănânc trei mici.”, era vorba muncitorului. Dar se şi muncea. De bine, de rău, directorul Victor Naghi a acceptat ca duminica să se lucreze doar la schimbul I şi doar până la ora zece şi jumătate, după care angajaţii mergeau la meci, care se termina la ora unu, şi acesta era programul. În schimb, în timpul lui Giuvelcă, se lucra şi la schimbul II, câteodată şi la schimbul III. De la programul de lucru draconic impus de Ion Giuvelcă, acestuia i s-a tras porecla de “Ion Duminică”. Vestea că personalul uzinei munceşte până târziu şi în ultima zi a săptămânii a ajuns şi la urechile lui Naghi, care se pensionase şi se retrăsese la Bucureşti. Venit odată la fabrică, cu părul lung, aşa cum nu-i plăcea să-i vadă pe subalterni, Naghi l-a “dezarmat” cu o glumă amară pe un inginer, care a încercat să-l ia peste picior: “Tovarăşul director, vă dau eu zece lei, ca să vă tundeţi.” Cel pişcat a reacţionat: “Ia tu de la mine o sută de lei, ca să bei o bere şi să mănânci o friptură în prima duminică în care vei avea liber.”
La concursul pe ţară, Cătălin Idoraş a obţinut “Strungul de Aur”, iar Adişor Coman, “Freza de Argint”
Fotografia care însoţeşte acest episod a fost realizată în anul 1988, la concursul de meserii, faza pe uzină, fiind prima întrecere de acest tip a lui Marinică Fologea, ca secretar al U.T.C. la ARO. Organizaţia Uniunii Tineretului Comunist de la ARO desfăşura şi se implica într-o sumedenie de concursuri, aceasta fiind una dintre sarcinile secretarului U.T.C. Funcţia de activist de partid a fost preluată de la oraş, fiind funcţia de secretar cu probleme ale Tineretului Muncitoresc, pe vremea lui Frăcea, imediat după Arvatu. În această calitate, secretarul răspundea şi de licee, avea repartizate şi două unităţi agricole, unde mergea împreună cu salariaţii, la Ţiţeşti şi Rociu. De obicei, Marinică Fologea mergea, cu o echipă formată din câţiva ingineri şi muncitori de la Întreţinere, pentru a se pune la dispoziţia partidului preocupat să nu rămână în urmă agricultura. “Dacă eram înţelegători, eu trimiteam spre sfârşitul săptămânii, la uzină, roşii, ca să facă bulion. Directorul de acolo era foarte mulţumit, fiindcă, până vineri, făceam norma. Cei de la Piteşti veneau, mai furau câte o sacoşă de roşii, făceau două-trei lădiţe… Noi ne făceam norma, care era 40-45 de cuiburi, făceam 50 de cuiburi, iar, ca să nu lucrăm sâmbăta şi duminica, ajungeam la 60 de cuiburi şi, astfel, plecam vinerea. Eventual, făceam încă cinci, ca să se evidenţieze şi şeful, adică eu. Le spuneam: mai faceţi cinci, ca să vadă lumea că sunt cu dumneavoastră şi ne dau şi o mâncare mai bună cei de aici.”, povestea Marinică Fologea.
La concursul de meserii, Câmpulungul, prin doi angajaţi de la ARO, a reuşit să obţină “Strungul de Aur” şi “Freza de Argint”, pe ţară. Aşadar, din toată România, primele două poziţii ale clasamentului final au fost ocupate de doi câmpulungeni care au plasat ARO în fruntea întreprinderilor, la nivel naţional. “Strungul de Aur” i-a revenit lui Cătălin Idoraş, care a fost declarat cel mai bun strungar, sub vârsta de 26 de ani. Poza a fost imortalizată la etapa pe uzină, unde şeful U.T.C.-iştilor a beneficiat de sprijinul lui Johny Vlădescu, inginer la Maşini-Unelte. Acesta a ajutat la pregătirea concursului şi pentru că Maşinile-Unelte erau în aceeaşi hală cu Sculăria, unde, la etajul II, era Atelierul Tineretului, în cadrul căruia lucrau tineri sub 30 de ani. Aici se ţinea concursul, pe prelucrări, deoarece frezele erau toate la fel şi strungurile aşijderea, ca să fie toţi la acelaşi tip de maşini şi să nu se simtă dezavantajaţi. La etapa locală, cei mai buni participanţi au primit cupe realizate la Matriţe şi câte un disc al Mirabelei Dauer, fiindcă vinilul era la modă, însă nu se prea găsea.
La etapa naţională, Cătălin Idoraş a obţinut “Strungul de Aur”, iar Adişor Coman, “Freza de Argint”. “Strungul de Aur” era, de fapt, de lemn, acoperit cu bronz aurit, dar era foarte bine lucrat, cu migală, şi făcut astfel încât să i se învârtească rotiţele. Câştigătorii au fost trimişi într-o excursie în Rusia şi au primit o categorie în plus. Plus că se ducea şi propagandă la nivel local, la cerinţa secretarului de partid Nicolae Poteraşu. Lui Cătălin Idoraş i s-a făcut un set de zece fotografii, în mai multe ipostaze: cu copilul în braţe şi cu familia, cea mai mare realizare a lui, la strung, la locul de muncă, în biblioteca U.T.C.-ului, ca să se vadă că omul şi studiază. Cele zece fotografii în format mare, aşezate pe un panou, au fost expuse prin tot oraşul, nu doar la uzină, şi ţinute vreo jumătate de an în văzul câmpulungenilor.
A prezentat, împreună cu Octavian Ursulescu, concursuri de Miss: “Muncă, tinereţe, frumuseţe”
Alt exemplu de strungar foarte bun şi câştigător la concursuri a fost Marcel Palaghiu, primarul de la Schitu Goleşti. “Noi ne foloseam de cei care au trăit această experienţă, cum era domnul Ştefan, care a lucrat la SDV-uri, pentru că la concursurile de creaţie tehnico-ştiinţifică, îi umileam pe toţi din România. Sunt nume care există încă, aşa cum este, la Chimie, Ion Crăciun, care a luat foarte multe premii.”, relata Marinică Fologea despre Ion Crăciun, căruia performanţele obţinute i-au asigurat o deplasare în străinătate. Sesiunile de comunicări tehnico-ştiinţifice dădeau premii mai mari decât cele acordate pentru o invenţie sau inovaţie, pentru că U.T.C.-ul avea foarte mulţi bani. La nivel naţional, Braşovul ce-i mai “înţepenea” câteodată pe ai noştri. Era un prim-secretar, care avea multă forţă, fiind reprezentate şi Steagul Roşu, şi Tractorul, dar, în rest, pe musceleni nu-i bătea nimeni.
U.T.C.-ul avea grup de dans modern, numai de fete, iar pentru instruirea tinerelor şi realizarea coregrafiei s-a apelat la profesorul de Educaţie Fizică şi Sport Laura Forţu. Iar la grupul satiric al U.T.C.-ului ajutorul a fost acordat de Nae Ciumpac, care era în grupul satiric mare, al uzinei. Responsabil cu P.T.A.P. era George Conete, care făcuse vreo nouă cercuri tehnico-aplicative, printre care cerc de schi, de goniometrie şi orientare turistică, de care răspundea Marius Toader, el fiind cel care îi învăţa pe cursanţi. “Se făceau activităţi. Era şi ambiţia mea, dar a fost şi un merit comun, pentru că aveam oameni extraordinari, care acum sunt răspândiţi în diferite activităţi profesionale. De exemplu, l-am avut în birou pe Sergiu Marcu, pe Aurică Anuţa, care se ocupa de partea turistică şi de profesională, pe George Conete, la P.T.A.P., dintre ingineri, pe Vasi Susa, şi muncitori. Unii dintre ei, secretari de U.T.C. la secţii, au devenit, după Revoluţie, lideri de sindicat, cum au fost Nistor, Cârstoiu, Livezeanu.”, a continuat acesta.
Mari avantaje n-aveau cei implicaţi decât că mergeau într-o excursie, beneficiind de o reducere, în funcţie de cât a muncit la U.T.C., de până la 45%. “Noi trimiteam la Costineşti, până pe 15 septembrie, câte 11-13 autocare de 54 de persoane. Pentru că era foarte ieftin, 710-750 de lei, redus cu 45%, te costa mai nimic, o săptămână la Costineşti, cu o zi în Bulgaria.”
Orice ar spune opozanţii regimului trecut, U.T.C.-ul a fost o şcoală, care avea în permanenţă rezultate. Se organiza şi atunci concursul de Miss, numai că se numea “Muncă, tinereţe, frumuseţe.” Iar Marinică Fologea a şi prezentat câteva concursuri de frumuseţe, etapa pe judeţ, împreună cu Octavian Ursulescu. Când acesta din urmă a văzut o concurentă cu frunze pe la sutien, nu şi-a putut reţine întrebarea: “Vai, nu vă e frig?” Era prin octombrie.” Apoi când a văzut o candidată apetisantă, a întrebat-o: “Aveţi prieten?” “Da.”, a venit răspunsul tinerei. “Ce păcat!”, a urmat replica lui Octavian Ursulescu.
Marinică Fologea prezenta multe spectacole şi la Câmpulung, iar prestaţia lui era apreciată de public, fiindcă avea şi logoree, făcuse şi teatru la amatori, plus că mai ştia una, alta despre oameni. Mai mult, a fost cu Florin Piersic şi la concursul de bancuri. “Ne ocupam de tot ce însemna spectacol de muzică populară, de muzică uşoară… abia se lansase atunci Ileana Şipoteanu. A fost un concurs care se numea “Măreţia omului”, pe teme de educaţie materialist-ştiinţifică. Iar angajatul uzinei care s-a dus la concurs, Lincan, de la Întreţinere, la Motor, a intrat la avocaţi printre primii, atât de mult studiase Istorie şi Limba Română.”
Din globul pământesc, care se deschidea ca o lalea, ieşea o tânără, care dădea drumul unui ARO, ridicat de baloane umplute cu heliu
Foarte multe concursuri au fost câştigate de oameni de la ARO şi chiar se făceau de toate. La concursul de creaţie tehnico-ştiinţifică, la faza judeţeană, primeau de la 3.000 de lei, până la 9.000 de lei, CEC la purtător. Cei de la sesiune câştigau 300, 600 sau 900 de lei ori 200, 400 sau 600 de lei, care tot însemna un sfert de salariu. “Mergeam pe toate domeniile, dincolo de construcţiile de automobile. De exemplu, Gabi Iliescu a luat un loc bun la judeţ, cu dispozitivul lui de măsurat tridimensional, care funcţionează.”, a adăugat acesta. La fel, Emil Rolea, descendent al unuia dintre vestiţii fraţi Rolea. “Nae Rolea fuma în faţa lui Naghi. Cum era să fumezi în faţa directorului? Dar Naghi îi respecta pe cei care ştiau meserie. “Nae, să vii la mine!”, îi cerea Naghi. “Facem car alegoric, din care vreau să iasă o mână, să învârtă un ARO!”
În Argeş s-a organizat şi s-a sărbătorit de trei ori la rând Ziua Recoltei, pe motiv că aici s-a recoltat cel mai repede, dar, mai ales, pentru faptul că de judeţul nostru răspundea, din punct de vedere politic, Elena Ceauşescu, deci, evenimentul trebuia să iasă impecabil. La ultimul 23 August, la fel, manifestare importantă, care era musai să strălucească prin fast şi amploare. Pe atunci, Marinică Fologea, în calitate de vicepreşedinte al C.O.M.-ului, era implicat în organizare. Cu acea ocazie, carul alegoric, acoperit aproape în totalitate, a fost condus de Gabi Pascu, la evenimentul care s-a ţinut la Piteşti. Momentul pare o scenă dintr-un film. “Noi puteam să ridicăm partea din faţă, că pusesem o platformă, pe platformă era un glob pământesc, care se deschidea ca petalele unei lalele, din lalea ieşea o tânără care dădea drumul unui ARO, care se ridica cu ajutorul unor baloane umplute cu heliu. Toată amenajarea de pe platformă, care se rotea, a fost realizată la ARO. Erau câteva mii de oameni după carul alegoric.”, descria Marinică Fologea cum a gândit conducerea Uzinei ARO să se prezinte în faţa oficialilor de Ziua Naţională.
Conducerea de partid a întârziat, fapt ce a constituit o mare problemă pentru cei cu carul alegoric, fiindcă se dezumflau baloanele şi nu mai aveau forţă să ridice ARO-ul. “Atunci, am luat un briceag şi am început să scobim ARO-ul, care era făcut din polistiren. Am tot scobit maşina, care era mărişoară, până a rămas partea exterioară, ca să fim siguri c-o ridică. Dar i-am uimit când i-am dat drumul. Dar nu asta a fost important. Când s-a terminat treaba, am vrut să-i mulţumim lui Gabi Pascu, eu şi cu Poteraşu. Se terminase cheful… unii au zis: am şi eu la mine ceva, hai să bem ceva după, că până ajungem la Câmpulung – noi eram la Piteşti – nu ştiu dacă mai prindem vreo bere, fiindcă erau cei de aici şi greu de crezut că mai găseam ceva. Noi, care eram activişti, mai găseam, că ne mai băgam la “separeu”. Am vrut să-i mulţumim şi i-am zis: “Ai avut curaj, cum ai mers tu numai pe găuricea aia!” Atunci, Gabi Pascu i-a zis şi el lui Nicolae Poteraşu: “Acum, să vă spun ceva şi eu, tovarăşul secretar. Eu n-am carnet.” Cum am mers cu carul alegoric de la Câmpulung, care era tot acoperit, avea o turelă ca la tanc! Şi printre atâţia oameni! Stânga, dreapta, în faţă şi-n spate, mii de oameni! Mie mi-a căzut faţa când l-am auzit! Dar conducea foarte bine. În plus, cine ar fi oprit carul alegoric, de 23 August?! Mai ales că în faţă erau maşini ARO ale conducerii, în spate la fel, autobuze…”, este un episod memorabil, care stârneşte şi acum zâmbete unuia dintre martori, sperăm că şi protagonistului.