Vindecarea sufletească!

Dragii mei!
De câte ori am ocazia, nu voi ezita să mărturisesc că recunoaşterea greşelilor noastre înaintea Domnului, prin Taina Sfintei Spovedanii, este lucrul care te împacă cu Dumnezeu şi cu tine însuţi, bineînţeles, dacă o facem sincer şi cu o părere de rău pe măsura păcatelor săvârşite. Începutul nostru duhovnicesc este strâns legat de mărturisirea păcatelor. Adică mărturisirea este expresia faptică a primului moment al pocăinţei. Căinţa trebuie să fie a noastră, iar iertarea vine de la Domnul. Cei care se mărturisesc cu regularitate pot să dea mărturie că, atunci când păşesc în Biserică şi recunosc păcatele înaintea preotului duhovnic şi plâng pentru ele, simt o uşurare pe care nu şi-o pot explica, tocmai pentru că, în chip tainic, se petrece vindecarea sufletului. Ce trebuie să facem fiecare dintre noi, atunci când ne mărturisim? Primul lucru este să ne pară rău de cele greşite, apoi să luăm hotărârea de a nu mai păcătui, să ne mărturisim sincer în faţa duhovnicului şi, în cele din urmă, să împlinim canonul dat de duhovnic. Poate o să spună cineva că nu are nevoie neapărat de spovedanie în faţa duhovnicului, că nu are neapărat nevoie de Biserică pentru a putea primi iertare de la Domnul, cum greşit spun unii că ei se roagă acasă şi nu vor să se ţină de buna rânduială a Bisericii. La unii ca aceştia le răspundem prin cuvintele Sfinţilor Părinţi „Cine este afară de Biserică este afară de Hristos, şi cine este afară de Hristos este afară şi de Biserică”. Dacă ne considerăm creştini, trebuie să împlinim poruncile Lui, pentru că Cel care conduce Corabia mântuirii, adică Biserica, este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Şi, atunci, de vreme ce este aşa, cum să nu alergăm la Cel care ne dă iertarea prin Taina Mărturisirii şi ne împacă cu Dumnezeu Tatăl prin Taina Împărtăşirii.
Oricum, strădania şi lucrarea noastră în vederea mântuirii este infimă în raport cu mila şi dragostea lui Dumnezeu, care se revarsă asupra noastră. Şi totuşi, trebuie să participăm şi noi cu toată voinţa, strădania şi dragostea noastră, în vederea mântuirii. Dacă noi vrem îndreptarea noastră, cu siguranţă, va vrea şi Dumnezeu. Şi încă un lucru foarte important, să nu fim indiferenţi la suferinţele aproapelui nostru. Să ne purtăm greutăţile unii altora, aşa cum ne învaţă Scriptura şi aşa vom împlini legea lui Hristos. În Duminica care a trecut, s-a vorbit despre Cruce, cu cele trei aspecte esenţiale şi anume: lepădarea de sine, care înseamnă lepădarea instinctelor păcătoase, care pun stăpânire pe sufletul nostru, mai cu seamă păcatul mândriei; numai cel care biruie pornirile păcătoase, cel care scoate răutăţile din inimă şi din suflet şi cel care a reuşit să-şi stăpânescă gândurile, numai acela va reuşi să cunoască şi să simtă pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Apoi, luarea şi purtarea Crucii, care cuprinde suferinţa, necazul, dragostea jertfitoare pentru aproapele şi efortul de a iubi chiar şi pe vrăşmaşii noştri, este angajarea fiinţei noastre spre desăvârşire. Şi, în final, urmarea lui Hristos ne responsabilizează ca unii care suntem conştienţi de darurile şi lucrările Duhului Sfânt; abia acum înţelegem cuvântul evanghelic, acum suntem încredinţaţi de Împărăţia lui Dumnezeu şi sufletul tânjeşte continuu pentru a fi părtaş la bucuriile cereşti. Aşadar, să ne asumăm fiecare Crucea, căci ea ne duce la Înviere. Dacă ne vom duce crucea noastră fară cârtire şi cu bucurie, vom fi părtaşi ai Slavei lui Dumnezeu. Când suntem împovăraţi de păcate, să alergăm la Sfânta Biserică şi, printr-o mărturisire sinceră şi o căinţă pe măsură, vom putea redeveni fii ai lui Dumnezeu după har. Şi pentru că relaţia noastră cu Dumnezeu este întreţinută prin rugăciune, închei cuvântul de astăzi cu o rugăciune care sper să fie de folos tuturor celor care vor citi aceste rânduri: Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, dar te rog întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, dar sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc ca Binefăctorului meu cel veşnic! Te chem ca pe Puternicul meu ajutor. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu puterea Ta. Îţi închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine. Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac ceea ce voieşti Tu. Te rog cu umilinţă, luminează-mi mintea, oţeleşte-mi voia, curăţeşte-mi trupul şi-mi sfinţeşte sufletul! Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curăţesc de greşalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare şi să lucrez virtuţile. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvnă, pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăşmaşilor mei. Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. Să biruiesc adică: mândria, prin smerenie creştinească, – iubirea de argint, prin milostenie, – invidia, prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui, – desfrânarea, prin înfrânare şi curăţie, – lăcomia, prin cumpătare, – mânia, prin răbdare, – lenea, prin bărbăţie creştinească. Asemenea să biruiesc şi toate celelalte păcate şi patimi ce izvorăsc din acestea. Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înţelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în necazuri şi smerit în propăşire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare-aminte la rugăciune şi în Biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri. Doamne, însuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţa dreaptă, înfăţişare cuviincioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună rânduială. Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta şi a merita mântuirea. Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătăţile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemărginită este veşnicia. Ajută-mi să fiu întotdeauna gata de moarte şi să nu mă cutremur de judecata Ta, să scap de chinurile cele veşnice şi să dobândesc raiul prin lisus Hristos, Domnul nostru. Amin. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!               
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung