Banda de montaj din Grecia, proiect gândit şi tratat de Nicolae Bădescu şi oamenii săi de încredere cu partenerii greci, italieni şi japonezi, nu s-a mai realizat după moartea subită a directorului tehnic de la ARO. O persoană apropiată inginerului Nicu Bădescu, ale cărui confesiuni şi temeri legate de faptul că ar putea păţi ceva rău, la un moment dat, nu le-a dat uitării nici până astăzi, ne spunea că accidentul de acum treizeci de ani i-a înspăimântat pe mulţi. De ce, dacă a fost doar un accident – tragic, este adevărat – hotărât de o soartă nedreaptă, nu de om? De ce afacerea, pentru demararea căreia fuseseră găsiţi şi investitorii, şi amplasamentul, nu a fost continuată, dacă zilele lui Nicu Bădescu, răpus în floarea vârstei, i-au fost decise prin puterea destinului şi nu de cei încurcaţi de deschiderea liniei de montaj? De ce n-a fost trimis altcineva de la uzină, care să continue munca acestui specialist, ale cărui calităţi ne-au fost lăudate în aproape toate interviurile despre trecutul lui ARO? Dincolo de aceste întrebări, la care avem convingerea că nu vom primi niciodată un răspuns, singura certitudine este următoarea: ceea ce s-a întâmplat a întrerupt legătura pe care Nicu Bădescu a stabilit-o în Grecia. Acolo unde mergeau muscelenii deja se montase o maşină foarte ieftină, cu caroserie din plastic, un Fiat accesibil, ca preţ. Mai mult, s-a stricat, în timp, şi colaborarea cu Dacia Hellas, firma care cumpăra maşini din România. Nu chiar imediat după decesul lui Nicu Bădescu, întrucât relaţia a mai durat o vreme, dar făcând garanţii. Şi nu că n-ar fi fost maşina bună, căci grecii voiau ARO.
Nicu Bădescu s-a confesat unor apropiaţi despre o posibilă racolare a lui
Speculaţiile pe marginea sfârşitului său nedrept au îmbrăcat forma unor scenarii contradictorii, valabile şi astăzi, în lipsa unor răspunsuri, din care să reiasă adevărul aşteptat de cei care refuză să creadă în varianta morţii întâmplătoare. Iată ce s-a auzit despre şoferul maşinii de transport de marfă intrate, se pare, intenţionat în ARO-ul românesc, care n-a avut nicio şansă să evite coliziunea cu Mitsubishi ce gonea direct spre el. Inclusiv manevra şoferului autoturismului ARO de a se feri din calea furgonetei, dându-se spre stânga, a fost observată de conducătorul vehiculului de producţie japoneză, care nu şi-a ratat ţinta. Despre tipul de pe Mitsubishi s-a vehiculat că era special antrenat pentru astfel de situaţii şi că, în realitate, n-a păţit nimic, deşi raportul accidentului a concluzionat că impactul a avut la bază un infarct suferit la volan de cel care a cauzat nenorocirea. În ipoteza în care moartea directorului Nicolae Bădescu a fost premeditată, era posibil ca şoferul adevărat să fi scăpat teafăr şi nevătămat şi să fi fost înlocuit cu un ins decedat. Dar, cum am punctat, toate acestea erau speculaţiile vremii, care vor rămâne pentru totdeauna la acest stadiu.
Din cauză că maşina musceleană, de culoare bej, era inscripţionată cu însemnele corpului tehnic, la fel cum avea SUA pe autoturismele sale, grecii au crezut că au murit nişte oficiali americani în „jeepaki” – cum i se spunea lui ARO 10 – făcut zob pe autostradă. Nici nu le-a trecut prin minte că sunt români victimele impactului năucitor.
De unde provin anumite amănunte, pe care numai cineva care a văzut la faţa locului urmările incidentului putea să le ştie? În spatele ARO-ului, în care se aflau Nicolae Bădescu, Gabi Birthelmer şi un inginer grec, Tasos, reîntorşi de la întâlnirea cu viitorii finanţatori ai benzii de montaj, se deplasa un Fiat, verzui la culoare. În acesta erau colaboratorii directorului tehnic, împreună cu care el planificase afacerea din Grecia. Tot ei, se pare, au anunţat la Poliţie producerea accidentului şi tot de la aceştia, mult mai târziu, au plecat anumite informaţii despre „eliminarea” lui Nicolae Bădescu. Şi el, şi colegii săi erau urmăriţi de serviciile speciale ruseşti, greceşti, româneşti, pentru că linia se realiza în colaborare cu italienii, grecii şi japonezii, interesaţi, din câte se pare, de conlucrarea cu ARO (nu cu Lada ruşilor), care le-ar fi permis intrarea pe piaţa europeană. Mai mult, el li se destăinuise unor apropiaţi despre o posibilă racolare a sa. Intuia că este posibil să i se întâmple lucruri grave, din cauza naturii profesiei sale, dar n-a bănuit că va fi lichidat în Grecia.
Nicu Bădescu se şi ferea uneori, ştiind că este supravegheat. De pildă, nu se întâlnea cu tehnicienii la Ambasadă, cărora le spunea că sunt ascultaţi, că au microfoane, ci prefera să vină el la apartamentul unde erau cazaţi aceştia. În vizita sa de trei zile, într-o noapte, nu s-a mai dus la Ambasadă, unde era găzduit, ci a dormit la colegi.
Medicul grec care l-a văzut pe Gabi Birthelmer: “Aveţi grijă de el! Colegul vostru s-a născut a doua oară!”
Un lucru straniu, care a ridicat semne de întrebare, a fost aflarea de către tehnicienii detaşaţi cu serviciul în Grecia despre tragedia care le-a răpus şeful, la mai bine de patru ore distanţă de producerea ei! Nicu Bădescu le dăduse bani, ca să-i facă cumpărături pentru acasă. Voia, în special, nişte coase, fiind vremea cositului. Bieţii oameni i-au luat ce le-a cerut şi-l aşteptau să revină de la şedinţă, ca să sărbătorească momentul la localul românesc, unde rezervaseră o masă, cu o seară înainte. Aflând de nenorocirea care a lovit echipa românească, tehnicienii şocaţi de veste s-au urcat în maşină şi, însoţiţi de un vehicul al Poliţiei, au ajuns la spital. Gabi Birthelmer era într-un loc, iar corpul neînsufleţit al lui Nicolae Bădescu, în alt loc. Ai noştri au fost duşi, iniţial, la morgă, unde fusese depus trupul directorului tehnic, nefiindu-le, însă, permis accesul în interior, ci l-au văzut prin geam. După cum am punctat în episodul anterior, întrucât chipul îi fusese zdrobit de suportul oglinzii în care a intrat cu capul, colegii l-au recunoscut după urmele arsurilor provocate de soare pe braţe, cu o zi înainte, când a fost la pescuit.
Gabi Birthelmer, scos prin parbriz de forţa impactului, a scăpat miraculos fără fracturi, dar era burduşit ca un şniţel. Avea nişte zgârieturi pe frunte şi corpul vânăt, ca şi când fusese bătut. A fost adus, în stare de inconştienţă, la un spital, unde erau tratate victimele accidentelor de circulaţie, şoferi şi, în special, motociclişti cu oase rupte. Acolo lucra un medic care ştia româneşte, fiindcă urmase Facultatea de Medicină la Bucureşti. El le-a spus tehnicienilor care au mers să-l viziteze: „Colegul vostru s-a născut a doua oară.” Cât a fost internat, Gabi Birthelmer n-a ştiut că a suferit un accident şi că Nicolae Bădescu şi-a pierdut viaţa. Şocul i-a şters memoria şi nu şi-a putut aminti nimic, dimpotrivă, îi întreba pe ceilalţi de ce se află acolo. Colegii nu i-au dat vestea nefericită, ci l-au liniştit, spunându-i că directorul Bădescu îl aşteaptă şi că nu s-a întâmplat nimic grav. Gabi Birthelmer a aflat deznodământul abia când a ajuns în ţară.
După ce îşi terminau lucrul la atelier, colegii veneau la spital, prin rotaţie, şi stăteau cu el, la sfatul medicilor, de a avea în preajmă pe cineva cunoscut când se trezeşte din comă. Din starea de inconştienţă şi-a revenit a doua zi către a treia. A deschis ochii şi l-a întrebat pe colegul care îl supraveghea ce e cu el. Şi-a revenit, numai că nu putea vorbi mai deloc, decât şoptit, din cauza aşchiilor de parbriz care i-au afectat corzile vocale. Nu putea să mănânce, fiindcă nu putea să deschidă gura. Cu toţii au avut grijă de el şi l-au ajutat cum au putut, deoarece nu era în stare nici să se deplaseze. „Aveţi grijă să nu moară, fiindcă băiatul ăsta s-a născut a doua oară!”, le spunea medicul grec colegilor rănitului, care se înlocuiau unul pe altul la căpătâiul lui. După ce i-a fost mai bine, i-au făcut valiza şi l-au trimis, cu avionul, acasă.
La uzină s-a urmărit distragerea atenţiei oamenilor, lansându-se zvonul că şeful Tehnicului şi-a înscenat moartea şi a fugit
Unul dintre tehnicieni a fost chemat la Ambasadă, unde i s-a comunicat că a fost ales să însoţească trupul neînsufleţit al directorului Nicolae Bădescu, în timpul transportului în ţară. Problema care s-a pus atunci era cum să procedeze, ca să nu apară vreun coşciug la sosire, ci, eventual, un colet. Şi se pare că aşa a şi fost trimis în ţară. După patru ore de la discuţia purtată la Ambasadă, tehnicianul s-a trezit că este chemat din nou, fiindcă astfel de convorbiri nu aveau loc niciodată telefonic. La Ambasadă a fost informat că planurile s-au schimbat, „coletul” fiind trimis în ţară cu un pilot de la Tarom, se pare, o cunoştinţă a grupului din care făcea parte şi oficialul muscelean decedat.
Moartea total neaşteptată a unuia dintre marii specialişti ai uzinei de la Câmpulung a dat apă la moară acasă şi multe scenarii s-au ţesut pe marginea tragicului incident. Unul dintre acestea suna astfel: Nicu Bădescu şi-a înscenat moartea în Grecia şi a plecat ba cu japonezii, ba cu americanii, ba cu nemţii. Povestea a aflat-o, la întoarcerea în ţară, şi unul dintre tehnicienii care l-au văzut fără suflare pe director, la morga spitalului din Grecia. Iar Nicu Bădescu era un naţionalist mai mare decât cel mai pătimaş naţionalist din ţara aceasta! Mai mult, „murea” să facă maşina ARO în Grecia, ştiind că acela era viitorul ei. Un om de mare caracter, devotat până la ultima suflare lui ARO, el le spunea românilor care lucrau în Grecia: „O să vedeţi că o să „spargem” lumea, cu grecii şi cu ceilalţi, cu care m-am înţeles bine!” Toţi îl ascultau vrăjiţi, absorbiţi de fiecare cuvânt al lui Nicu Bădescu, ştiind că ceea ce vorbeşte şi face. Şi nu numai muscelenii erau siguri că planurile discutate acolo se vor pune în practică, ci şi grecii, care deja îi vedeau pe ai noştri stabiliţi la ei definitiv. „Veţi munci aici, vă mutaţi la noi, românilor!”, le strigau grecii muscelenilor.
În condiţiile în care omul sfârşise de tânăr, în timpul planificării unei afaceri care ar fi adus uzinei beneficii însemnate, la fabrică se răspândise zvonul că Nicu Bădescu şi-a înscenat moartea. Cine putea lansa asemenea ştiri false, care denigrau imaginea unui specialist de valoare? Probabil, cei care ştiau mai multe despre dedesubturile incidentului din Grecia şi care căutau să abată atenţia de la adevărul dorit de cunoscuţii şi apropiaţii directorului tehnic.
Soţia lui Nicolae Bădescu şi juristul uzinei, Cristian, au venit în Grecia, ca să dea în judecată firma Dacia Hellas, pentru a fi obligată la plata despăgubirilor cuvenite. Cum s-a tranşat diferendul, cum s-au înţeles părţile, dacă s-au plătit daune şi cât, e greu de aflat şi de spus, dar, din câte se pare, procesul a fost pierdut de partea română.
Lacrimi de ciudă pentru năruirea unui vis şi lacrimi de milă pentru sfârşitul unei vieţi
La întoarcerea în ţară a tehnicienilor, ei n-au povestit nimic legat de bănuielile pe care le aveau, ci în declaraţiile date s-au limitat la câteva fapte pe care le cunoşteau datorită participării lor directe. Şi nici n-au făcut imprudenţa de a le răspunde celor care alimentau zvonurile potrivit cărora Nicu Bădescu trăia şi era fugit la te miri ce constructor de maşini din lume. Pe ascuns, însă, plângeau de ciudă că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, ştiind cât s-a muncit cu ARO în Grecia şi cât s-a străduit Nicu Bădescu ca maşina noastră să reuşească. Plângeau şi de ciudă că s-a putut întâmpla aşa ceva, dar, mai ales, de mila lui, de sfârşitul lui cumplit, de care n-a fost străină, se pare, nici Securitatea de la noi.
„Ce puteam să facem atunci şi cât am muncit! Şi dintr-odată ne-au terminat! Maşina ar fi reuşit, dar nu s-a vrut!”, mărturisea unul dintre interlocutorii noştri, cu ochii înecaţi în lacrimi. Parcă îl vede şi astăzi, cum radia de fericire, cu o noapte înainte, la un local de pe malul Pireului, al cărui proprietar era un cunoscut al lui Nicu Bădescu. Directorul tehnic de la ARO era un tip popular şi printre greci, care, la vederea acestuia în pragul restaurantului, exclamau bucuroşi: „O, kyrios Nicos!” („O, domnule Nicu!”). Tehnicienii, care erau de un an în Grecia, nu cunoşteau localul unde şeful de la ARO era primit ca acasă. Depănând acest capitol nefericit, împreună cu câţiva dintre cei care au lucrat împreună cu Nicu Bădescu, nu ne putem reţine această întrebare: „A fost omorât de serviciile care nu au vrut ca ARO să reuşească în Grecia?”