Învierea lui Hristos – medicamentul vindecării lumii

Din prima săptămână de după Înviere – aceasta calendaristic vorbind, căci duhovniceşte, „după Înviere” este, în fapt, „Ziua Învierii”, „una a sâmbetelor şi Doamnă a zilelor” – Biserica ne-a arătat direcţia duhovnicească întru care plecăm mai departe în viaţa liturgică a Ortodoxiei. S-a împlinit Învierea lui Hristos, dar toate ale noastre-s deja aţintite spre ziua cea binecuvântată a Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt. Ne-a dovedit-o deja slujba numită a celei de a II-a Învieri, când, cititind Evanghelia în mai multe limbi, am dovedit că suntem ai unei Biserici întru care s-a făcut vindecare Babelului de odinioară.
Hristos, dar, Se arată ca o arvună văzută şi desăvârşită a vindecării trupului Său celui tainic, care este Biserica, a cărui naştere duhovnicească o aşteptăm încă, purtând în noi tensiunea Ucenicilor, care aşteptau, nepărăsind Ierusalimul, ci întărindu-se întru plinirea bucuriei.
Încet, Biserica ne arată darurile Duhlui Sfânt, Care va veni peste noi. Dintâi, ca arvună, ca un mugur plesnind de floare, dinaintea pomului ce-l naşte, am prăznuit Izvorul Tămăduirilor prin care ni s-a arătat că lucrarea Duhului curge întru noi. În fapt, „a doua Înviere”, cum mai este numită slujba din prânzul Paştelui, purta cu sine arvuna reaşezării în Cincizecime; limbile diferite în care s-a citit din Evanghelie, n-au mai fost o piedică în înţelegerea mesajului prezenţei lui Hristos cel Înviat în lumea întreagă – văzută şi nevăzută. Izvorul Tămăduirii, Praznic al Maicii Domnului, ne-a arătat unde ne este Izvorul nădejdii: în talpa Altarului, acolo de unde izvorăsc toate facerile de bine.
Duminica ce vine, a vindecării lui Toma din credinţa raţională, a atingerii, ne întăreşte această icoană a aşteptării, arătându-ni-Se Domnul Înviat cu răni pipăibile şi prin aceasta arătându-ni-Se suprema modalitate de apropiere de taina vieţii Sfintei Treimi. Aproape că fiecăruia dintre noi Biserica ne arată că n-avem a căuta izvor de izbăvire, de ieşire din „criza” în care ne zbatem, decât în liniştea neliniştită a Duhului Sfânt. Săptămânile acestea ne cer efortul ca, în Ierusalimul Liturghiei stând, să cerem vederea pogorârii Duhului Sfânt peste tot şi peste toate, cerându-I lui Hristos schimbarea noastră din morţi în vii pentru El, Dumnezeul Slavei. Pe cale, Toma Apostolul, unul dintre noi care a aflat izbăvirea. Într-o lume a exceselor de atingeri, Toma ne deprinde cu smerenia căutării. Nu trebuie să înfigi nepoliticos degetul în coasta Mântuitorului ca să ai credinţa că El Este Dumnezeu, Domnul Cel Înviat. Există un bun simţ al atingerii de El, pe care Toma ni-l lasă de moştenire. Atenţi la gingăşia lui, să remarcăm fragilitatea mântuitoare prin care Hristos se dăruieşte inimii noastre credincioase. Şi să ne bucurăm că a înviat! Pr. Constantin Necula