Bucuria postului!

Dragii mei!
Timp de meditaţie pentru sufletul nostru există mereu, în acest leagăn al vieţii noastre de la naştere, la mormânt, bineînţeles, dacă şi căutăm acest lucru. Pentru că viaţa noastră este foarte aglomerată şi înţesată cu fel de fel de lucrări, cele mai multe legate de viaţa materială, şi din ce în ce mai puţin de cea spirituală, ne-am propus să încercăm în a vă atrage privirea peste aceste rânduri şi să vă îndemnăm la meditaţie duhovnicească. Timpul ne este prielnic, căci, odată cu răsărirea primilor ghiocei, Sfânta Biserică intră într-o rânduială specială de pregătire duhovnicească, în vederea conştientizării de către fiecare în parte a sacrificiului suprem, realizat prin întruparea, pătimirea şi învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Din iubire faţă de omul creat şi pentru a nu pierde zidirea mâinilor Sale, de aceea, S-a înomenit Dumnezeu. Cât de valoros este fiecare suflet înaintea Domnului şi cât de puţină dragoste şi recunoştinţă arătăm noi, oamenii, deşi suntem datori ca, în fiecare zi, să aducem mulţumire Domnului Dumnezeu, măcar pentru darul vieţii. Acest om, care este centrul lumii văzute şi al lumii nevăzute şi este numit în Sfânta Scriptură „mare” (Isus Sirah 3, 18), nu este altceva decât un sâmbure, care este într-o strânsă legătură cu cele patru feluri de lumi, pe care le-a făcut Dumnezeu în univers. El comunică cu toate existenţele neînsufleţite, adică cu regnul mineral, cu regnul vegetal, cu regnul animal şi cu lumea cea mai presus de toate cele simţite a îngerilor, adică lumea gânditoare, aşa cum bine spunea Părintele Cleopa în cartea sa „Urcuş spre Inviere”. Am pomenit de toate lucrurile acestea, tocmai ca să ne dăm seama de valoarea  omului şi, mai precis, de valoarea sufletului nostru. Căci ce vrea omul în schimb pentru sufletul său? Sau ce ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Şi de vreme ce este aşa, se cuvine ca fiecare dintre noi să lucrăm pentru  mântuirea sufletului nostru. Cum? Având credinţa tare în Dumnezeu, urmând calea Bisericii şi învaţătura ei, împăcându-ne unii cu alţii şi iertându-ne unii cu alţii, ca să putem dobândi iertarea de la Tatăl Ceresc. Şi pentru că Sfânta Biserică, în această perioadă, ne îndeamnă la post, îndemnăm cu dragoste şi blândeţe ca fiecare, după cum îi este sănătatea trupească şi dragostea sufletească, să postească atât de mâncărurile de dulce, dar, mai ales, să pună frâu limbii, de a nu judeca pe nimeni, ochilor, de a nu fi pizmăreţi, auzului, de nu asculta cele necuviincioase, picioarelor, de a nu aluneca în căi greşite. Să nu fim superficiali, fugitivi, neavând dragoste şi răbdare faţă de cel de lângă noi, fie copil, fie mamă, fie soţie, fie bunic, ca nu cumva să fim asemenea preotului şi levitului care nu s-au uitat la cel tâlhărit. Ni se pare că este destul să ne vedem de treaba noastră, fără a face niciun rău nimănui. Dar, spun marii Părinţi ai Bisericii: nu vom fi judecaţi atât pentru răul pe care l-am făcut, cât pentru binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut. Indiferenţa şi lipsa de iubire este îndepărtarea de Dumnezeu, este moarte. De aceea, e bine că ne pregătim duhovniceşte prin post, dar să fim oameni de treabă mai întâi, să ne respectăm unii pe alţii, să ne ajutăm unii pe alţii şi, prin faptele cele bune, să ne facem bucurie tuturor. Într-un cuvânt, să încercăm să ţinem postul cel adevărat, pe care ni-l arată marele Prooroc Isaia în capitolul 58 din Sfânta Scriptură: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, da-ţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte-l în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine”. În concluzie, cam ştim ce avem de făcut ca să încercăm să ne curăţim sufletul împovărat de atâtea răutăţi. Ne trebuie un pic de voinţă şi osteneală şi multă dragoste, căci, dacă nu avem dragoste, se pare că n-o să dobândim nimic. În perioada de început a vieţii creştine, dându-se deplină importanţă Sfintei Împărtăşanii, se slujea Sfânta Liturghie seara. Primii creştini posteau toată ziua, iar seara se împărtăşeau. Aşa înţelegeau creştinii autentici nemâncarea: toată ziua. Noi am înfiinţat acum un fel de post cu tot felul de delicatesuri şi cu multiple feluri de mâncăruri, doar, doar, nu vom simţi greutatea postului. Uneori, aceste bucate, fiind mai gustoase decât cele „de dulce”, ne desfătăm pântecele, neagonisind niciun câştig sufletesc. În concluzie, ştim ce avem de făcut ca să ne curăţim sufletul împovărat de atâtea răutăţi. Ne trebuie un pic de voinţă şi osteneală şi multă dragoste, căci, dacă nu avem dragoste, se pare că n-o să dobândim nimic. Acestea fiind zise, sperăm că nu v-am plictisit cu cele spuse şi rugăm pe Domnul să ne ajute să petrecem duhovniceşte această perioadă de post şi să avem mult folos duhovnicesc. Să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung