Poziţia femeii în adunarea creştină. După ce a vorbit cum să se desfăşoare lucrurile în adunare, apostolul are un cuvânt şi pentru femei (în 1 Corinteni 14.34,35), anume: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele”. Totuşi, unele vorbesc în public. Noi ne referim însă la adunările creştine. Potrivindu-se chipului veacului acestuia, la protestanţi s-a ajuns la femeia-pastor. Ea predică, ea face slujbă de pastor. Cine poate şti unde o să se oprească oamenii care se abat de la Cuvânt? Nici să se roage? Noi înţelegem că şi rugăciunea este o vorbire. Alţii înţeleg altfel. Nici să cânte? Ba da, de cântat pot să cânte: Maria, sora lui Moise, şi femeile luau parte la cântare (Exod 15). „Şi femeia să fie supusă, cum spune şi legea.” Aceasta nu sună plăcut oamenilor. Cine însă a învăţat ascultarea de Cuvânt primeşte acest îndemn ca venit de la Dumnezeu; cine nu, va rămâne mirat. În Geneza 3.16 citim: „Voi mări foarte mult suferinţele şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine”. Bărbatul este capul, el conduce, el are răspunderea. Dumnezeu a rânduit aşa. Când merge cineva după rânduiala lui Dumnezeu, este bine; când însă merge altfel, nu este bine. Experienţa dovedeşte aceasta cu prisosinţă. Tocmai supunerea înseamnă uşurarea femeii. La 1 Timotei 2.9-15 se dau îndemnuri pentru femeile credincioase. Ele să se gătească cu o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu ruşine şi sfială. Dacă însă umblă după lucruri scumpe, nu este bine. Hainele foarte scumpe sunt un dispreţ aruncat săracului. Femeilor le stă bine să fie împodobite cu fapte bune. Femeile să înveţe în tăcere; iar dacă au ceva de întrebat, să nu întrebe în public, ci să întrebe pe bărbaţii lor acasă (1 Corinteni 14.35), negreşit când ei sunt credincioşi. Bărbaţii credincioşi au grijă de soţiile lor, citesc împreună Cuvântul, se roagă împreună, discută între ei ce au de făcut, mai ales cum să-şi crească copiii. Hrănindu-se cu aceeaşi hrană, nutrind aceleaşi gânduri, se face între ei acea dorită legătură sufletească necesară pe calea către cer. La 1 Timotei 2.12 se spune: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere”. Când este de faţă un bărbat credincios, nu este frumos ca femeia s-o ia înainte. Să-L mărturisească însă pe Domnul Isus, aceasta trebuie s-o facă orice suflet credincios. Poate că cea mai mare parte din lucrarea de răspândire a evangheliei se datorează femeilor. Dumnezeu este Cel care judecă drept şi, când va fi judecata de răsplătire, se va vedea şi acest lucru. Femeile ştiu cum să răscolească sufletele, să-i facă pe cei care le sunt rude să ia în serios voia lui Dumnezeu, să-I citească Cuvântul sau să vină să asculte vestirea evangheliei. Femeia este un vas mai slab. Dacă se apucă să facă pe învăţătorul, poate să greşească; ca să-L mărturisească însă pe Domnul Isus, aceasta poate şi trebuie s-o facă. Istoria bisericii ne spune că unele abateri de la Cuvântul lui Dumnezeu s-au strecurat prin femei cărora le-a plăcut să li se zică prorociţe. La 1 Timotei 2.15 se spune: „Totuşi, ea va fi mântuită prin naşterea de copii, dacă stăruie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”. „Mântuită” aici înseamnă „izbăvită” de tendinţa de a se ridica mai presus de bărbat şi de a face pe învăţătoarea. Când are copii, are să îngrijească de ei; iar grija de copii nu este puţin lucru.
Acoperirea capului femeii: supunere. Potrivit celor scrise în 1 Corinteni 11.5-10, femeia credincioasă îşi acoperă capul când se roagă. Se cade deci ca femeia să poarte pe capul ei un semn că-l recunoaşte pe bărbatul ei drept cap. „Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului” (versetul 7). Femeia trebuie să fie aşa fel încât bărbatului să nu-i fie ruşine cu ea. La Proverbe spune că cine găseşte o astfel de femeie găseşte fericirea. „Nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat, şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” (versetele 8 şi 9). Apostolul se întoarce la început când au fost făcuţi cei dintâi oameni. Femeia a fost luată din bărbat, deci este subordonată. În Geneza 2.21,22 este scris: „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care a luat-o din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om”. „De aceea, din pricina îngerilor, femeia trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” (versetul 10). Iar la Efeseni spune că domniile şi stăpânirile din locurile cereşti iau cunoştinţă, prin Biserică, de înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. Biserica este pentru îngerii buni o privelişte, ei vor să vadă peste tot rânduiala lui Dumnezeu. Iar rânduiala lui Dumnezeu este ca femeia să aibă ceva pe cap. Femeia credincioasă să arate îngerilor că se supune rânduielii lui Dumnezeu. Pentru ca bărbatul să nu se mândrească, apostolul arată că „în Domnul” nu este deosebire între bărbat şi femeie, sunt deci la fel (versetele 11 şi 12). Mântuiţi prin aceeaşi jertfă, au acelaşi Duh Sfânt, aceeaşi moştenire; iar la înviere nu se vor mai însura, nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu. „În Domnul” nu merge cu pretenţii ca acestea: Eu sunt cap, tu eşti mai jos decât mine. Nu! Apostolul stăruie asupra acestui lucru; dar mie mi-e teamă că vă veţi lega de lucrurile acestea exterioare şi veţi pierde din vedere cele mai însemnate lucruri. Omul este foarte pornit să se oprească la lucrurile exterioare: să nu mănânci, să nu te duci, să nu faci. Şi uită că, dacă nu se curăţeşte întâi partea dinăuntru a paharului, nici partea din afară nu este curată.
Bărbatul, capul femeii. „Vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat” – este vorba de bărbatul credincios – „că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos” (1 Corinteni 11.3). Dumnezeu a rânduit ca femeia să fie supusă bărbatului. Cine merge după rânduiala lui Dumnezeu merge bine. Cine se abate de la rânduiala lui Dumnezeu va merge rău. Dumnezeu a dat anumite îndrumări; dacă cineva nu merge după ele, ce va ieşi din aceasta decât neorânduială şi amărăciune?! Bărbatul este capul femeii, el trebuie să aibă iniţiativa. Aceasta nu înseamnă să fie tiran pentru femeia lui. Pe de altă parte, nu este bine ca femeia să se ridice mai presus de bărbat. Abia când amândoi sunt credincioşi intră în rânduiala lui Dumnezeu. Stă foarte frumos să dea cinste bărbatului ei, chiar când el este necredincios. Câteodată, femeia credincioasă ia câte o măsură care nu este bună şi nici n-a întrebat pe bărbatul ei. Atunci i se spune: ai lucrat ca o femeie văduvă…
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel,
telefon contact: 0745.021.424