20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Recrutat de Herţa şi trimis în Germania, la specializare, pentru Fabrica de Matriţe Auto

Alexandru Poştoacă, ales dintre cei mai buni angajaţi de la Sculărie în “aparatul tehnic şi muncitoresc” al Matriţelor
În urmă cu 35 de ani, Alexandru Poştoacă a fost component al echipei trimise în Germania, unde a efectuat un stagiu de pregătire la o fabrică de matriţe. O parte din „aparatul tehnic şi muncitoresc” ales pe sprânceană din uzină de inginerul Nicolae Herţa, alături de care să pornească la drum, odată finalizată construcţia Fabricii de Matriţe Auto, s-a specializat în RDG, cealaltă parte, în China. Interlocutorul nostru ne-a mărturisit că, acum mai bine de trei decenii şi jumătate, a ales Germania, deoarece, fiind tânăr, era dornic să încerce experienţa occidentală. „Parcă îmi pare rău că n-am fost în China.”, mărturisea Alexandru Poştoacă, pentru că, după ce s-a pensionat, a avut ocazia să vadă Germania de mai multe ori, dar în Asia n-a ajuns până la cei 73 de ani ai săi. Profesional, a fost promovat rapid, de la muncitor, la angajat al Serviciului Tehnic, fiind recomandat de faptul că era ascultător, foarte studios şi foarte curios. A deţinut, de-a lungul celor patru decenii, funcţii de răspundere: maistru la Sculărie, apoi, după înfiinţarea Fabricii de Matriţe, maistru, maistru principal la Atelierul de prelucrări şi execuţie ştanţe şi matriţe, pentru ca, după scandalul cu ARO în Belgia, să fie transferat ca şef de Control la FPSA.

Inginerul Ivănescu, şeful de la Sculărie, era un tip sociabil cu muncitorii nou sosiţi

Născut pe 6 octombrie 1939, Alexandru Poştoacă este câmpulungean get-beget. După absolvirea primelor şapte clase ale Şcolii Elementare la „Dinicu Golescu”, a parcurs Şcoala Profesională IMS Câmpulung, calificându-se în meseria de frezor. La absolvire, în anul 1958, pe 1 iulie, a fost repartizat la Secţia Sculărie, unde a ocupat un post din cele pentru care se pregătise pe durata profesionalei. Inginerul Gheorghe Ivănescu, şeful Secţiei Sculărie, era un bun profesionist şi foarte sociabil cu muncitorii nou sosiţi la uzină. Astfel şi-l aminteşte Alexandru Poştoacă pe cel sub îndrumarea căruia a lucrat câţiva ani. „Eram foarte tineri atunci şi ne îndruma pe calea cea bună şi în privinţa meseriei, şi în privinţa educaţiei.”, a început relatarea acestuia. Pe 8 octombrie 1959, i-a încetat contractul de muncă, tânărul fiind recrutat pentru satisfacerea stagiului militar. Câmpulungeanul a făcut armata la Lipova, în cadrul Batalionului de Tancuri existent în localitate.
Lăsat la vatră în anul 1962, pe 22 februarie, s-a reangajat la fabrică, tot la Secţia Sculărie, sub aceeaşi conducere asigurată de inginerul Ivănescu. „Secţia Sculărie era „creierul” uzinei, nu intra orice muncitor. Era o testare înainte, pe care trebuia să o treci, erau mai multe lucruri pe care trebuia să le îndeplineşti. Dacă nu ştiai desen tehnic, erai trecut la altă secţie, ca, de exemplu, la „24”, pe linia de aşchiere, la „23”, etc. Era greu să pătrunzi în secţia aceasta, numai cu studiu foarte mult puteai intra. Trebuia să ştii desen tehnic, în primul rând, execuţia SDV-urilor, tehnologia lor.”, descria el acest domeniu în care nu putea accede oricine. O altă regulă impusă era cea a seriozităţii persoanei aspirante la un post la Sculărie, care nu putea avea sub nicio formă viciul băuturii ori absenţe la serviciu. La începuturi, la Sculărie, domeniu care implica şi partea de proiectare, şi partea de execuţie, se făceau numai SDV-uri – scule, dispozitive, verificatoare, după care a evoluat, pe măsura amplificării producţiei întreprinderii. 
„La examenul de categorie era inginerul Ivănescu, un om foarte capabil. „Poştoacă, a şasea vrei, da?”, mă întreba. „Da, tovarăşul inginer, vreau să iau şi eu un salariu mai bun.”, îi spuneam. „Bine, îţi dau desenul acesta, îmi scoţi ştanţa cutare, reperul cutare şi eu plec. Îmi faci tehnologia, desenul tehnic şi, când le ai gata, vii la biroul meu şi verificăm. Ai făcut, ai luat, n-ai făcut, te uiţi.” Inginerul Ivănescu se baza mai mult pe practică, pe execuţie, nu pe teorie.”, ne-a povestit acesta.

S-a numărat printre cei aleşi de Herţa pentru Fabrica de Matriţe

În anul 1974, Alexandru Poştoacă a reuşit admiterea la Şcoala Tehnică de Maiştri. În urma unui concurs, a fost promovat ca maistru la Sculărie, pe 15 iulie 1975, perioadă în care era încă elev la Şcoala Tehnică. Într-un fel, promovarea i-a adus şi câteva regrete, fiindcă lui Alexandru Poştoacă îi plăcea meseria extraordinar de mult, după cum recunoştea. Avea în subordine o echipă formată din strungari, frezori, rectificatori, ajustori, în total 25-30 de persoane, de care era responsabil maistrul Poştoacă. Pe fiecare dintre cele trei schimburi ale Secţiei Sculărie – I, II şi III – era câte un maistru răspunzător de echipa lui. În acele timpuri erau la modă întrecerile socialiste, în care a fost implicată şi echipa naratorului nostru, căruia i-a plăcut întotdeauna să se afirme. Pentru depăşirea normei de lucru se acordau anumite prime.        
„În 1975, a început construirea Fabricii de Ştanţe şi Matriţe, sub coordonarea inginerului Nicolae Herţa, un bun om de tehnică şi un bun organizator al acestei activităţi complexe. În acelaşi an, am fost selectaţi de către dânsul cei care am făcut parte din aparatul tehnic şi muncitoresc pentru noua Fabrică de Matriţe. Inginerul Herţa i-a ales, practic, pe cei mai buni de la Sculărie.”, relata Alexandru Poştoacă. În afară de acesta, au mai fost selectaţi maistrul Stelian Bădescu, Marin Stan, Munteanu, Gheorghe Pană, Nicolae Pană şi mulţi, mulţi alţii. Ingineri şi maiştri, în frunte cu şeful de secţie, inginerul Nae Nicolae şi cu Aurel Cojanu, devenit şi el şef de secţie coordonator la Fabrica de Scule şi Matriţe, au fost incluşi în acest colectiv foarte bine sudat, în sensul că membrii săi se înţelegeau bine şi ştia fiecare ce are de făcut.

Când s-au întors din RDG, cu barbă şi plete, Naghi i-a dat afară din birou

Tot în acel an, cei recrutaţi au fost testaţi în privinţa tehnicii de construire a matriţelor şi a ştanţelor. O parte dintre cei aleşi de inginerul Herţa a fost trimisă la specializare în China, cealaltă parte, în Germania, în intervalul 1977-1978. Alexandru Poştoacă s-a numărat printre cei detaşaţi, pentru trei luni, la o fabrică din RDG, pe de o parte, fiindcă era mai aproape de România, iar, pe de altă parte, era mai occidentală decât ţara asiatică în care au ajuns colegii săi. „Eram foarte tânăr şi curios să văd lumea.”, îşi aminteşte cum s-a simţit, acum 35 de ani, înaintea primei sale plecări în străinătate.         
Muscelenii au fost pregătiţi în acest domeniu la Fabrica de Matriţe Formenbau (fabrică de piese auto), în Raschau. Din grupul ajuns în Germania au mai făcut parte Fătuloiu, Ghinea, Vasile Maican, Gheorghe Ţurlea. În Germania, ai noştri s-au pus la punct cu tehnologia executării matriţelor şi a ştanţelor. „După trei luni, ne-am întors, în aprilie 1978, şi am fost angajaţi imediat la Fabrica de Matriţe, căci trebuia să începem noua activitate.”, a adăugat acesta.
Episodul întoarcerii acasă a rămas unul memorabil, datorită reacţiei directorului Victor Naghi la vederea subalternilor care afişau un aer rock. Nu din cauză că au fost inspiraţi de modelul occidental şi libertatea nemţilor, ci fiindcă se grăbeau să ajungă acasă, muscelenii n-au mai trecut pe la frizer. „Am venit din Germania chiar în noaptea de Paşti. Am plecat repede acasă, ca să ajungem la Înviere şi chiar am ajuns. N-am avut unde să mă tund, să mă aranjez, aşa că, la întoarcere, aveam părul mare, mustaţă… Luni, am mers la uzină, cu mici atenţii pentru fotbal, întrucât, cât timp a fost director Naghi, era pasiune mare pentru fotbal. Iese Găiduţ afară, ne vede şi ne anunţă: „Tovarăşul director, au sosit băieţii din Germania.” „Să intre!”, a cerut Naghi. Am intrat, moment în care Naghi a început să strige: „Găiduţ, ăştia nu sunt băieţii mei! Ieşi cu ei afară, că nu sunt băieţii mei! Eu am trimis băieţi frumoşi, bărbieriţi, tunşi, ăştia nu sunt ai mei! De unde i-ai adus?!” Tremura carnea pe mine când l-am auzit. A luat Găiduţ un ARO şi am mers toţi la un frizer în oraş. Ne-am tuns scurt, ca să nu mai zică Naghi nimic. Ne-am întors, a intrat din nou Găiduţ şi l-a informat pe director că am sosit. „Uite, măi, Găiduţ, ăştia sunt băieţii mei! I-ai căutat! Unde i-ai găsit?”, ne-a povestit Alexandru Poştoacă episodul amuzant al revenirii din Germania. „El nu suferea părul mare. Dar a avut părul mare după ce a ieşit la pensie!”, a adăugat acesta.

Directorul l-a trimis, pe banii uzinei, în concediu în Ungaria

La noua fabrică a găsit o echipă bine legată, condusă de directorul Nicolae Herţa. Alexandru Poştoacă a lucrat ca maistru, până în anul 1981, moment în care a fost avansat în funcţia de maistru principal la Atelierul de prelucrări şi execuţie ştanţe şi matriţe. „Aveam un atelier cu 60 de salariaţi, pe care îi coordonam. Până să strâng personalul de execuţie, strungari, frezori, rectificatori, coordonatori, Naghi a zis: „Căutaţi oameni, îi calificaţi, uzina plăteşte şcolarizarea, pe aceia i-aţi învăţat, pe aceia îi aveţi, cu ei lucraţi. Atunci, eu am început să umblu după oameni, fete, băieţi, pe care îi testam încă din timpul discuţiilor. Îţi dai seama de un om care ştie ceva.”, ne spunea acesta.
În vara anului 1981, pe când era maistru principal la Matriţe, directorul Victor Naghi a dispus să se realizeze verificarea aparatului tehnic la nivelul întregii uzine. „Astăzi, 1 iulie, era Secţia 24, pe 3 iulie, Secţia 23, apoi Sculăria, în altă zi, ş.a.m.d. Au urmat Matriţele. Maiştri eram mai mulţi: Pană, Bucur, Bădescu, Marin Stan, etc. Îmi vine şi mie rândul. Intru în sală, unde la masă, frumos, era aranjat prezidiul. Erau doamna Bolboacă, şefa Personalului, secretarul de partid Dobrescu, Boambeş, de la sindicat, etc. Eu ştiam ce întrebări îmi vor pune, căci îi cunoşteam felul directorului. „Ce faci prima dată când intri în atelier?”, am fost întrebat. Atunci, am început: îmi strâng maiştrii pe care îi am în subordine, discutăm urgenţele de producţie, după aceea, chem schimbul, oamenii, care trebuie să aibă hainele curate, să fie tunşi – asta era teoria lui Naghi, la fel, erau interzise băuturile. Apoi, m-a întrebat tot felul de lucruri legate de producţie. Directorul meu era Herţa. „Măi, Herţa, cum merge băiatul?”, a cerut Naghi să afle. „Tovarăşul director, eu, dacă aş avea toţi maiştrii ca el, aş sta acasă.”, i-a răspuns directorul Herţa. „Cum aşa?”, s-a mirat Naghi, iar celălalt a susţinut că afirmaţiile sale sunt cât se poate de adevărate.
Alexandru Poştoacă a primit permisiunea să plece de la şedinţa respectivă, pentru ca, a doua zi, să se trezească cu preşedintele sindicatului, Dumitru Boambeş, care îi cerea să meargă împreună la directorul Victor Naghi. „Ce are Naghi cu mine? Ce-am făcut?”, a întrebat îngrijorat cel chemat. Dumitru Boambeş a insistat să meargă, fără să-i dezvăluie motivul. „Am mers, căci era ordin, nu stăteai la discuţii, altfel făcea nişte scandaluri… Am avut multe conflicte cu Naghi, dar constructive. Nu s-au lăsat cu jigniri. Că-i mai scăpau lui din gură… aşa era obiceiul lui. Am intrat la Naghi, l-am salutat şi m-am recomandat exact ca-n armată. Nu „am venit, tovarăşul director.” Nu, ci „sunt Poştoacă Alexandru, de la secţia…, fabrica…” „Ia, spune-mi tu mie. Însurat eşti?”, m-a întrebat Naghi „Sunt.” „Soţia unde lucrează?”, a vrut să ştie directorul. „La FMA.”, a venit răspunsul maistrului. Soţia sa lucra la Matriţerie, în meseria de frezor, fiind calificată la uzină. Naghi a continuat: „Îţi faci bagajul…” Eu, când am auzit de bagaj, m-am gândit că cine ştie ce-mi face! Abateri nu aveam, fiindcă eram conştiincios. „Pleci în concediu la Balaton.”, mi-a spus el. „Nu plec, tovarăşul director, că nu prea am bani. Sunt cu casa în construcţie”. „Banii ţi-i dă uzina. Este câte un loc pentru o familie din fiecare judeţ al ţării, care va pleca în concediu în Ungaria.”, a insistat Naghi. Eu mă gândeam: cum să mă urc în avion, că-mi era frică! Uzina mi-a dat bani de avion, tot, tot, tot. Am fost cazaţi la cel mai bun hotel. Acolo am întâlnit nemţi, ruşi, bulgari, unguri şi români. N-am cheltuit niciun ban, uzina a plătit tot. Am fost foarte bine primiţi şi trataţi în Ungaria.”, şi-a amintit acesta felul în care a fost recompensat de directorul Naghi. 
Soţii Poştoacă au avut un concediu de 18 zile, pe durata căruia au vizitat obiectivele din Budapesta, căci Lacul Balaton se află la 150 de kilometri distanţă de capitală. Românii prezenţi în renumita staţiune balneoclimaterică numărau 36 de familii. „Am venit înapoi cu o poftă de muncă mai mare.”, a încheiat Alexandru Poştoacă relatarea unuia dintre momentele plăcute din carieră, facilitate de Victor Naghi, care i-a răsplătit devotamentul şi seriozitatea cu care îşi îndeplinea sarcinile de serviciu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!