„Mie nu-mi plăcea cum se desfăşurau şedinţele de partid. Când venea Poteraşu – el apărea mai târziu – totdeauna îl pofteau la prezidiu. M-am luat de secretarul de partid: „Statutul spune că fiecare membru de partid, prin rotaţie, trebuie să conducă lucrările adunării. Cum vine tovarăşul Poteraşu, musai moţ în prezidiu! E membru de partid de rând ca mine, ca tine, ca toţi de aici, poate să stea în sală şi să ia cuvântul de acolo. Nu trebuie să încheie şedinţa noastră de partid ca secretar pe întreprindere, este membru de partid.”
În îndelungata sa activitate la Uzină, de peste patru decenii, în care a trecut prin posturile de strungar, reglor şi tehnolog, o perioadă de şase luni, în cursul anului 1987, Nicolae Văduva a lucrat la Organizarea Producţiei. La acest birou a înlocuit un angajat, plecat la o şcoală de partid. Privind în urmă şi trecând în revistă realizările în beneficiul salariaţilor întreprinderii, cât timp a fost la Organizare, este cuprins de o stare de mulţumire şi de satisfacţia lucrului bine făcut. Pe linie de sindicat, Nicolae Văduva a fost preşedintele Comisiei Sociale pe Uzină, timp în care nu s-au mai dat apartamente ori butelii pe „ochi frumoşi”, ştiind cât a suferit ca să primească o locuinţă cu patru camere în oraş, deşi avea o familie numeroasă, cu patru copii.
Inclusiv angajaţii de la ţară au primit butelii din lotul de 200
Graţie zbaterii sale, ca preşedinte al Comisiei Sociale a întreprinderii, la ARO au fost trimise 200 de butelii. Imediat s-au iscat discuţii: de ce să primească Uzina 200 de butelii? Datorită relaţiilor pe care interlocutorul nostru le-a avut la nivel central, buteliile n-au mai venit cu repartiţie, prin Sindicatul pe oraş, ci au fost transmise direct fabricii. 10% din numărul total a ajuns la secţia în care lucra Nicolae Văduva, la nivelul căreia s-au constituit comisii sociale de repartizare a lor. Cei care erau de la ţară nu primeau butelii, considerându-se că au casă, curte şi grajd cu animale, sobă cu lemne, aşadar, o situaţie materială mai bună, comparativ cu angajaţii Uzinei, care trăiau la bloc. „Nu m-am dus în vizită socială, ci au venit la mine cu cereri, în urma unui afiş pus la loc vizibil. Printre angajaţii fabricii, care au venit cu cereri, au fost şi de la ţară. Nu mulţi, fiindcă ştiau că nu primesc. Dar eu le-am repartizat şi lor şi cu repartiţiile m-am dus la secretarul de partid.”, ne-a povestit Nicolae Văduva, care s-a lovit de opoziţia acestuia, contrariat că muncitorii proveniţi din mediul rural sunt pe listă.
CV-ul său profesional a fost completat cu funcţia de preşedinte de sindicat pe secţie, în aceeaşi perioadă în care şi-a desfăşurat activitatea la Organizarea Producţiei.
Intrat în partid, la pariu
Nicolae Văduva a fost promovat în partid, în 1982, practic, la pariu, fiindcă nu prea se mai recrutau membri din rândul TESA. „Nu mai primeau decât unul la nu ştiu câte sute de membri. Secretarul de partid de la noi din organizaţie mi-a spus: „Mă, n-ai vrut să intri în partid până să te fac TESA. Acum, nu te mai pot face.” „Puiule, eu acum semnez adeziunea, la prima şedinţă de partid, o vei citi şi, în două săptămâni, iau carnetul.”, a replicat, cu optimism, Nicolae Văduva. Cei doi au făcut un pariu, a cărui miză a constituit-o o sticlă de coniac.
Cu adeziunea lui Nicolae Văduva şi împreună cu doi inşi de la Revolvere, aleşi pentru recomandări, secretarul de partid al organizaţiei i-a susţinut cauza la şedinţă. „Poteraşu era în organizaţia de partid 1 bază, la noi. Fiecărei funcţii îi era repartizată o organizaţie din care să facă parte. Poteraşu îmi zâmbea de sus, fiindcă mă cunoştea, avusesem discuţii cu el de când eram reglor la Revolvere. „Sunt mândru – zice Poteraşu – că, în sfârşit, l-am cooptat pe tovarăşul Văduva în rândurile partidului.”, după care a ţinut un speach în regulă, în care i-a lăudat calităţile noului intrat în PCR.
Săptămâna următoare, Nicolae Văduva trebuia să meargă la confirmare, la Comitetul de Partid pe Uzină. Cum a uitat, s-a trezit cu secretarul de partid la el: „Mă, spală-te repede pe mâini!” Acesta era în atelier, fiindcă fuseseră aduse nişte maşini chinezeşti multiax. Iniţial, Văduva le-a spus că nu poate să plece, fiind ocupat cu utilajele, însă, fiind şedinţa de confirmare, a mers. Cum toţi din Comitetul de Partid al întreprinderii îl cunoşteau, i-au dat voie să se întoarcă la atelier, înţelegând că n-are timp să asiste la dezbateri. Momentul confirmării la nivel de oraş coincidea cu perioada concediului la mare al familiei Văduva. „După-masă, te duci la tovarăşul Cană (secretarul cu probleme organizatorice), să-ţi dea carnetul de partid.”, i-a spus Poteraşu, la întoarcere. „Păi, nu mă mai confirmă Comitetul de Partid?”, a întrebat Văduva. „Nu, pentru că te-am recomandat eu.”, a venit răspunsul celuilalt. Cu carnetul de partid primit de la Cană, s-a dus glonţ la Puiu Matei, secretarul de partid al organizaţiei. Câştigase pariul.
La prima şedinţă de partid, la care participa în calitate de membru, trebuia să fie schimbaţi cei care se ocupau cu propaganda de partid. „Un prieten, Jan Pop, se ridică şi spune: „Pentru funcţia de propagandist de partid îl propunem pe tovarăşul Văduva.” Toată sala a fost de acord.” În ciuda reticenţei acestuia, Poteraşu a hotărât: „Rămâi!”. „Mi-au dat caietul de propagandist şi mi-am făcut tematica pe tot anul.”, a adăugat acesta. Lecţiile sale nu durau decât zece minute, fiindcă voia ca oamenii să aibă timp şi de cumpărături, după ieşirea de la serviciu, chiar dacă, atunci când era Învăţământ politic pe Uzină, convenţiile plecau mai târziu. În schimb, le făcea o instruire la locul de muncă al fiecăruia.
Despre Poteraşu, pe care foarte mulţi îl vorbeau de rău, din cauză că nu l-au înţeles, pentru că nici nu se făcea înţeles, ne mărturisea: “Conducea în mod dictatorial, dar, dacă ştiai să intri în problemă şi să-i spui că nu are dreptate, nu se răzbuna. O lua ca atare. Probabil că-i era teamă să nu faci reclamaţie la nivel superior. Dacă făceai o reclamaţie, în 24-48 de ore, veneau la anchetă. Eu, niciodată, nu l-am ameninţat”. Poteraşu s-a mutat din acea organizaţie la Sculărie.
S-a opus transferării unui ins protejat de şef
Nicolae Văduva ne-a relatat o întâmplare, care l-a avut în centru pe secretarul de partid pe Uzină, Nicolae Poteraşu, în faţa căruia nu a vrut să cedeze, în ciuda faptului că s-au făcut asupra sa nişte presiuni pentru transferul unui angajat de pe un post pe altul. Fiind cu Organizarea Producţiei, el trebuia să îi repartizeze pe noii angajaţi acolo unde ştia că este nevoie. Trebuia să cunoască de ce personal, numeric şi pe calificare, are nevoie fiecare loc de muncă. Un tip de etnie rromă, care făcea treburi în bătătura unui şef din fabrică, voia să se mute de la Vopsitorie, pe motiv că lucra cu noxe. De la secţia lui Nicolae Văduva ieşise la pensie un ungător, cel care se ocupa de aprovizionarea cu uleiuri, de umplerea bazinelor cu lichide de răcire, de ungerea maşinilor, operaţie de care, la început, se ocupa o persoană, dar, pe măsură ce s-au înmulţit utilajele, n-a mai putut să facă faţă de una singură. Insul de la Vopsitorie, care avea categoria a IV-a, ochise acest post de muncitor necalificat, transfer pentru care avea şi o „proptea”.
„A venit la mine cu maistrul de la Întreţinere, care era şeful lui, şi cu transferul, ca să i-l semnez şi să mă duc cu el mai departe, la Organizarea Producţiei, la Personal.”, a început povestirea acestuia. Însă Nicolae Văduva n-a vrut să audă. Cu hârtia, pretendentul la postul de ungător a mers la secretarul de partid, care semnase, deşi el trebuia să semneze ultimul, că a luat la cunoştinţă, nu că el decide. „Am întrerupt ce aveam de lucru şi m-am dus după maistru. Gică Biţan era maistru. „Cum ai reuşit să semnezi transferul ăsta, cum ai reuşit să-l convingi pe şeful de secţie adjunct (fiindcă şeful de secţie, Sorin Buta, era la o conferinţă de partid pe ţară) şi cum l-ai pus să semneze?! N-ai venit tu la mine cu cutare, care este bolnav de plămâni, mecanic, ca să-i schimbi locul de muncă şi să-l aduci la ungători – pentru că ţi-a plecat ungătorul la pensie – cum ţi-ai putut permite să-l aduci pe ăsta?!”, a reprodus discuţia pe care a avut-o cu şeful vopsitorului. Celălalt a recunoscut că a fost chemat de Nicolae Poteraşu pentru o discuţie pe tema postului vacant. „Când ieşea cineva la pensie, noi făceam referate de premiere şi semna şi el, ca secretar de partid. Cum afla de câte un post…”, a continuat el.
Atunci, rromul s-a dus la „protectorul” său şi, a doua zi, în jurul prânzului, Nicolae Văduva s-a trezit cu secretarul de cabinet al acestuia, care-l chema la el. Cum avea ceva treabă, cel chemat a anunţat că vine mai târziu. În scurt timp, s-a trezit cu un telefon la birou, la Organizare, de la însuşi secretarul de partid pe Uzină. „Când te cheamă secretarul de partid pe întreprindere, nu vii?!”, l-a întrebat Nicolae Poteraşu. „Nu e treabă de partid cea pentru care mă chemi dumneata acum!”, a replicat Nicolae Văduva, care, într-un final, a mers la el. Poteraşu a fost curios să ştie de ce nu vrea să semneze transferul omului, pe care, de altfel, el îl aprobase, la fel şi şeful de secţie adjunct, şi cel al atelierului care urma să-l primească. „Nu, nu sunt de acord. El este vopsitor categoria a IV-a, vine la postul de ungător, ca muncitor necalificat, clasa I, a II-a sau a III-a. Or, la clasa I, acesta este salariul.”, şi-a motivat refuzul Nicolae Văduva, moment în care două rubedenii ale aspirantului la post au intrat peste ei, în biroul secretarului de partid, după ce au văzut prin geam că acesta nu vrea să semneze transferul.
Rudele “pilei” au dat buzna în biroul lui Poteraşu şi au declanşat isteria
Femeile erau soţia – care lucra şi ea în fabrică – şi mama vopsitorului. „Cum au intrat ele aici? În cazul soţiei, înţeleg, dar mama lui?” Eu făceam şi de serviciu la poartă, din partea partidului. Pe lângă ofiţerul de serviciu, era şi cineva cu supracontrolul din partea partidului. Şi mai făceam de serviciu pe toată întreprinderea. Zic: „Cum ai intrat pe poartă? Eu, acum, mă duc la portar şi o să-i fac referat salariatului care ţi-a dat drumul, ca să i se desfacă contractul de muncă.”, le-a avertizat Nicolae Văduva pe cele două femei, care începuseră să se isterizeze.
Secretarul de partid ştia că nu glumeşte, fiindcă avusese mai multe discuţii cu el. Le-a scos afară pe cele două şi, când Nicolae Văduva a dat să se ridice, l-a oprit. „Nu intră pe post!”, a fost de neclintit salariatul de la Organizarea Producţiei şi, în timp ce se îndrepta spre uşă, Nicolae Poteraşu tot încerca să-l facă să se răzgândească. „Tov Nae, nu l-ai văzut că e şchiop?”… avea un picior ţeapăn. „Şi un ungător nu trebuie să fie în plenitudinea forţelor, ca să ia butoiul, să-l manevreze, să-l ridice, să-l coboare, să-l ducă la bazin? Poate el să facă asta? E în Vopsitorie, acolo pune piese pe banda de vopsit şi vopsitorul le vopseşte. El deja are categoria a IV-a, ca muncitor vopsitor, dar el nu ştie nimic despre vopsitorie. Ia să mă uit în statul de funcţiuni, ca să văd cine l-a angajat, cum l-a angajat. Îi fac referat şi-l pun pe maistru să treacă: „muncitor necalificat I bază”. Şi din muncitor necalificat I bază, îl transfer pe postul de ungător.” Şi am plecat.”, ne-a povestit Nicolae Văduva.
După câteva zile, la întoarcerea şefului de secţie Sorin Buta de la Primul Congres al Oamenilor Muncii, din 1987, acesta l-a chemat la el pe Nicolae Văduva. „Uite, mi-a trimis Poteraşu transferul ăsta. De ce nu l-ai semnat?”, l-a întrebat inginerul Buta. „Dumneata l-ai fi semnat, în locul meu?”, i-a răspuns celălalt. Îl semnase, în schimb, şeful de secţie adjunct, „Tizul”, împreună cu maistrul. „Tu de ce te opui?” „Mie nu-mi place să vină un maistru la mine, să-mi spună că are nevoie de un om să-l ajute, să-l transfer din meseria de lăcătuş mecanic în meseria de ungător, pentru că e bolnav.”, a fost motivul lui Nicolae Văduva. Sorin Buta ştia despre ce este vorba, întrucât Gică Biţan venise mai întâi la el şi şeful de secţie l-a trimis la Nicolae Văduva. „Nu se poate, nu semnăm.”, a conchis Sorin Buta, care i-a dat secretarei transferul ca să i-l ducă înapoi lui Nicolae Poteraşu.
Sorin Buta, nevoit să obţină un post pentru angajatul care merita transferul
Până la urmă, l-a chemat pe Buta sus, care a fost „convins” să semneze. Acesta a venit cu hârtia la Nicolae Văduva, pe care l-a anunţat că a contrasemnat şi i-a cerut să-l semneze şi el. „Îl aveţi pe conştiinţă pe băiatul acela, care a fost la TBC şi care e bolnav, nu s-a făcut bine. Trebuie să dureze mai mult de un an până când îi dă doctorul verdictul. Scrie în biletul de ieşire: „schimbarea locului de muncă.”, i-am zis. „Îi găsim altundeva”, a răspuns inginerul Buta. „N-avem unde altundeva, organigrama e plină. Dacă te duci dumneata la Organizare şi la Personal să-ţi mai dea un post de indirect productiv, sunt de acord.”, a continuat relatarea acestuia.
Cum Nicolae Văduva nu voia şi pace să-şi pună semnătura pe hârtie, Sorin Buta s-a zbătut şi, într-un final, a reuşit să obţină încă un post. „I-am făcut transferul omului (n.r. lăcătuşului mecanic bolnav, care fusese luat în calcul iniţial pentru postul cu pricina) şi i-am semnat şi rromului, dar acestuia i-am trecut “muncitor necalificat I bază”. El, ca vopsitor, avea salariul mare, iar ca ungător, pe jumătate. Dacă era angajat la ultima clasă, se apropia. Dacă îi mai scriam şi „foarte greu” la postul de muncă respectiv, îi adăuga ceva. I-am dat transferul, dar Buta nu s-a uitat ce am scris acolo. După ce am semnat, am completat în organigramă. El a sunat-o pe secretară şi i-a spus: „Sonia, dă-i ăsta lui Gică Biţan”, care a revenit cu hârtia: „Tovarăşul inginer, aţi reuşit să-l convingeţi pe Nae.”
Abia după ce şeful de secţie Sorin Buta a obţinut un post, s-a putut face mişcarea. Biţan a primit ca sarcină să se ocupe şi de obţinerea aprobărilor şi semnăturilor pentru transferul celuilalt angajat. După ce “protejatul” a luat primul salariu de ungător şi a văzut cât de mult i-a scăzut, cu peste 1.000 de lei, s-a dus glonţ la secretarul de partid. Acesta l-a chemat la el pe Nicolae Văduva, care şi-a susţinut punctul de vedere: „Nu v-am spus care sunt condiţiile? Eu le-am respectat!” Apoi Poteraşu l-a trimis pe secretarul de birou, ca să-l însoţească pe nemulţumit la Organizarea Producţiei. „Mi-a „furat” 1.000 şi ceva de lei!”, a ripostat angajatul cu pretenţii, căruia Nicolae Văduva i-a arătat legea, unde scria clar ce păţeşte dacă renunţă la meseria sa. Iar vopsitorul cu aspiraţii de ungător semnase că este de acord cu transferul.