Duminica a 21-a după Rusalii ne aduce două daruri duhovniceşti. O parabolă şi o Sfântă, Cuvioasa Paraschiva, care este dovada vie că s-a împlinit şi cuvântul acesta al Scripturii. Domnul vorbeşte Ucenicilor Săi dese ori în parabole, în pilde limpezite ulterior de tot efortul Bisericii. Până astăzi este clar că putem transmite celor cu suflet de copil în termeni de poveste adânca taină a Împărăţiei Cerurilor. Doar unii cred că pruncii nu înţeleg pe Hristos doar pentru că ei nu înţeleg, dar asta e o problemă de ong-ism cronic, cu suport financiar serios, bun doar pentru a tulbura pasiunile româneşti. Evanghelia nu e spaţiu al dezbaterii cu orice preţ, mai ales cu preţul pierderii copiilor noştri. Cuvântul lui Dumnezeu este propus Apostolilor şi celor care ascultau tocmai cuvântul acesta, sub chipul unei seminţe, căzute pe lângă drum, pe piatră, între spini ori în pământ bun, după chipul ascultării şi împlinirii sale. Semn că nici Dumnezeu nu-şi face iluzii că toţi ascultă, cred şi împlinesc cu râvnă efortul mântuitor al plinirii Evangheliei. Semn că ştiind el slăbiciunea firii umane şi dă cuvintele vieţii veşnice în dozaje cereşti, ca pentru suflete uşoare. Dar asta nu-L demotivează. Din contră, aş zice. E mai darnic în cuvânt, întărindu-l cu propria viaţă.
Cei de pe lângă drum, paraleli la cale, sunt afectaţi inclusiv de acţiunea diavolului de deturnare de la sensurile depline ale căii. Se bucură de scurtături, le produc pentru a crede că sunt pe cale. Ei îmi par, în contextul lumii contemporane, personajele cel mai vrednic de amintit în raport cu textul acesta al Scripturii. Cei care stând aproape de Calea Care este Hristos se lasă ispitiţi să se creadă ei înşişi cale. Îi vedem dese ori, sunt mulţumiţii de câtă credinţă au, sunt cei care ne bombardează cu păreri de sine şi experienţe, cu mărturii insipide ridicate la rang de trăire. Care ne vorbesc mereu de gândirea pozitivă, care se încarcă de vorbe inutile. Din voia lui Dumnezeu mai nasc şi ucenici, la fel de patetici. Şi vai celui ce nu-i asemeni lor! Al doilea soi de iluzionaţi sunt entuziaştii. E plină lumea de cei care din emoţia momentului schimbă lumea, dar nu încep niciodată cu propria lor schimbare! Ceilalţi, bogaţii plini de griji şi plăceri, sufocă din plin cuvintele Scripturii! Sunt baricadaţi în conturi, uitând de suflet, socotesc mereu viaţa o chestiune de card, nu de cord! Sărăcesc la suflet şi inima or se face pustie, sămânţă de inutiliate!
Domnul îi iubeşte pe toţi. Dar se bucură de cei cuminţi. Cei care aud cuvântul, ţin inima curată şi bună. Fac rod în răbdare. Un astfel de om este Cuvioasa Paraschiva, pe care o pomenim Duminica aceasta. Ea face rod în răbdare până astăzi, prin sutele de mii de oameni, care, apropiindu-se de ea, caută să-i plinească modelul. Cum pot ei, râvnitori şi emoţionali – zice presa, curaţi şi bucuroşi de Hristos, zicem noi. Domnul ţine partea celor răbdători şi lucrători la mântuire. După cum scria Sfântul Siluan: „Dumnezeu este dragoste; şi în sfinţi, Duhul Sfânt este dragoste… Multora li se pare că Sfinţii sunt departe de noi. Dar ei sunt departe de cei ce înşişi s-au îndepărtat, şi foarte aproape de cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi au harul Sfântului Duh” (Arhim. Sofronie, „Cuviosul Siluan Athonitul”, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pg. 422). Uneori stau la o întindere de braţ, gata să ne ajute când, pe marea vieţii, pierim! Îndrăzniţi să fiţi podmol de preţ seminţei Cuvântului! Rod bun!
Pr. Constantin Necula
Ce este această parabolă? (Luca 8.4-15)
