Să nu batjocorim Sfânta Cruce!

Dragii mei!
Ce bucuroasă trebuie să fie omenirea, pentru că are, ca semn de biruinţă asupra morţii, Crucea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. Centrul Crucii este Însuşi Dumnezeu, care, prin cele patru laturi ale Crucii, adună laolaltă pământul şi întreg universul. Mari sunt puterea şi taina Crucii, căci prin Cruce s-a ajuns la Înviere, aşa încât niciodată nu am putea separa, Învierea de Cruce, căci lumina şi nădejdea Crucii ne aduce lumina şi nădejdea Învierii. De aceea, creştinii, care îşi asumă calitatea de practicanţi ai poruncilor Mântuitorului Hristos, se pot bucura de vederea Crucii, ca semn de nădejde şi întărire sufletească, în acest răstimp de meditaţie duhovnicească din Postul Mare. Cu această pomenire a cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, în Duminica a treia din post, prindem curaj şi putere, fiindcă nu departe se zăreşte Lumina. Nimic să nu facem în viaţa noastră fără însemnarea peste noi a cinstitei Cruci. Ea este cea care uneşte omenirea cu dumnezeirea. Frumos relatează ierarhul vrednic de pomenire, Bartolomeu Anania, într-un eseu numit „Simfonia Crucii”: „Dacă tâmpla dintr-o Biserică ortodoxă românească, nu e altceva decât arborile lui Iesei, cu toată simfonia lui iconografică dominată de Cruce, arborele stavrofor nu poate fi altceva decât tâmpla  sufletului românesc, aeriană, adiindu-şi aripile până’n cerul lui Dumnezeu… Şi, dacă Postul Mare nu e altceva decât istoria omenirii crescută ca un arbore între moartea lui Adam şi învierea lui Hristos, nimic mai firesc decât Duminica Sfintei Cruci în răscrucea lui, acum, când se umple de floare şi văzduhul de cântări”. Aş vrea, totuşi, să subliniez faptul că, atunci când ne însemnăm cu semnul Crucii, trebuie să avem în vedere că nu putem să-l facem decât într-un mod foarte corect. Părintele Cleopa Ilie, marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria Neamţ, deseori, amintea că Sfânta Cruce trebuie făcută corect, pentru a nu fi batjocoră şi râs diavolilor, dimpotrivă, însemnându-ne corect, Crucea devine armă de nebiruit şi cea care alungă cu puterea ei pe diavoli. Sunt foarte mulţi creştini evlavioşi care ştiu să se închine, însă, pentru cei care, din neştiinţă sau care nu au fost învăţaţi de nimeni cum să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, redau mai jos felul corect, din punct de vedere dogmatic, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi: împreunăm mai întâi cele trei degete mari ale mâinii drepte, în mod egal, degete ce simbolizează Sfânta Treime, apoi cele două degete mici care ne aduc aminte de cele două firi ale Mântuitorului, le aplecăm în palmă şi, aducând cele 3 degete împreunate la frunte, rostim aşa: În numele Tatălui, apoi, pogorându-le la piept, aproape de buric, spunem: şi al Fiului, apoi atingând umărul drept şi pe cel stâng spunem: şi al Sfântului Duh şi apoi rostim cuvântul: Amin! Să ţinem seama şi de faptul că fiecare însemnare a crucii trebuie însoţită de rugăciune. Putem să ne închinăm ori de câte ori simţim şi dorim acest lucru, numai să o facem cu credinţă şi evlavie. Să nu vă gândiţi niciodată că, închinându-ne Sfintei Cruci, ne închinăm unui lemn oarecare, aşa cum suntem acuzaţi de unele culte neoprotestante. Doamne fereşte! Dacă despărţim pe Hristos de Cruce, nu o să înţelegem niciodată taina întrupării Domnului Hristos! Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: Crucea pentru cei pieritori, nebunie este, iar nouă, celor ce ne mântuim, Crucea este înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu! „Nu numai cu mâna trebuie să facem semnul Crucii, ci trebuie să-i adăugăm predarea noastră şi o credinţă profundă. Faceţi-o astfel pe faţa şi pe inima voastră şi diavolul va fi biruit, pentru că în cruce este sabia care l-a străpuns şi pumnalul care l-a rănit mortal. Nu vă ruşinaţi de Cruce, ca nu cumva şi Hristos să Se ruşineze de voi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Oriunde ne-am face rugăciunea, acasă ori în călătorie, la Biserică sau oriunde şi oricând, noi trebuie să o începem şi să o încheiem cu semnul Sfintei Cruci, făcut cu toată evlavia şi cu toată credinţa, pentru că o facem începând totul cu invocarea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Şi numai în felul acesta rugăciunea noastră are un început şi un sfârşit dumnezeiesc. Vă las să meditaţi la ceea ce am aşternut pe hârtie astăzi, iar până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung