Dragii mei!
Dacă luăm Câmpulungul la pas, printre toate monumentele istorice, e drept, câte au mai rămas în frumuseţea lor arhitecturală, de care se minunează pelerinii şi vizitatorii care păşesc în urbea noastră, o să avem plăcuta surpriză să vedem foarte multe biserici şi o frumoasă mănăstire, locaşuri de închinăciune şi adevărate oaze ce-ţi pot dărui liniştea şi pacea de care cu toţii avem atâta nevoie, mai ales în aceste vremuri pline de incertitudine. Prin ele privim la înaintaşii noştri şi înţelegem că muscelenii, ca toţi românii de altfel, sunt cei care au înţeles chemarea lui Dumnezeu, lucrând cu timp şi fără timp pentru mântuire, pentru păstrarea valorilor istorico-culturale, arătându-ne şi demonstrându-ne că toată lucrarea noastră pământească nu rezistă în timp, dacă nu este însufleţită. Când pui suflet aşa cum frumos se exprimă românul nostru, orice lucru trecut prin mâini sau exprimat prin vorbire, capătă valenţe istorice şi spirituale, iar purtarea, faptele şi vorbele noastre ne pot purta spre fericirea sau osânda noastră veşnică. Aşa că, mare atenţie cum ne trăim viaţa aceasta trecătoare, pentru că din lucrarea ei ne vom osândi sau mântui sufletul nostru. Cel mai important lucru care va supraveţui în veşnicie este dragostea: „Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13.8), şi această veşnicie a ei se datorează faptului că dragostea constituie însăşi esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu. În tot locul şi în toată vremea au fost, sunt şi vor fi oameni care au înţeles cu adevărat sensul şi scopul vieţii creştine. Aceştia sunt sfinţii care pentru puţinul timp petrecut bine aici, pe pământ, s-au învrednicit de Patria Cerească, şi ei sunt cei care mijlocesc şi pentru noi, înaintea tronului Prea Sfintei Treimi, pentru mântuirea lumii. Spuneam de frumuseţea spaţiului muscelean, aşezat la poalele Carpaţilor şi aşa cum era de aşteptat, mărgăritarele credinţei nu au întârziat să apară. Un mărgăritar de mult preţ este descoperit prin iconomie dumnezească la o şchioapă de Câmpulung, în Sihăstria Valea Chiliilor, în imediata apropiere a Mănăstirii Cetăţuia. Strădania de a scoate la lumină spre cinstire şi închinare a cuviosului muscelean, aparţine ierarhului nostru, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic, care a dorit ca şi la Muscel să avem sfânt autohton care să mijlocească în rugăciuni, pentru toţi credincioşii. Apoi, trebuie amintită şi lucrarea duhovnicească împlinită de obştea Mănăstirii Cetăţuia „Negru Vodă”, în frunte cu Prea Cuviosul Părinte Stareţ, Protosinghelul Modest Ghinea, care şi-au adus aportul la desăvârşirea canonizării sfântului şi ca unii care pot da mărturie pentru minunile săvârşite de Sfântul Ioanichie. Redau mai jos un fragment din Tomusul Sinodal al Patriarhiei Române: „Printre aceşti slujitori aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor. Acest fericit, cunoscut de toţi credincioşii ca mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns la desăvârşire, a primit de la Duhul Sfânt darul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, Cuviosul a fost cinstit în timpul vieţii pământeşti de toţi credincioşii şi numărat împreună cu marii isihaşti ai monahismului românesc, numiţi şi sihaştri. După trecerea sa la cele veşnice, Dumnezeu a proslăvit trupul său cu nestricăciunea şi cu facerea de minuni. Astfel, el a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi mirenilor, ca pildă de iubire jertfelnică, de înfrânare, de smerenie şi de iscusită povăţuire duhovnicească. Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui fericit Părinte care a sfinţit şi împodobit pământul Ţării Româneşti, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru rugăciune şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţite Treimi, HOTĂRÂM: Ca, de acum înainte şi în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana lui să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre. Spre deplină statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Ioanichie, aducându-l la cunoştinţă clerului şi tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Dat în Bucureşti, anul mântuirii 2009 luna iunie, ziua nouăsprezece. Preşedintele Sfântului Sinod, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”. (Tomusul de Canonizare). Bucurie mare pentru Mănăstirea Cetăţuia şi pentru tot ţinutul muscelean s-a produs odată cu proclamarea Sfântului Ioanichie, ştiind că unde sunt prezenţi sfinţii acolo este prezent şi Harul Domnului. Mai multe despre viaţa, minunata descoperire a Sfântului Ioanichie, dar şi despre aşezarea în raclă a moaştelor la care am fost părtaş cu nevrednicie, vă voi împărtăşi în următorul articol de marţea viitoare. Până atunci, vă reamintesc că pe 25 şi respectiv 26 iulie, Mănăstirea Cetăţuia vă invită la prăznuirea Sfântului Cuvios Ioanichie. Miercuri, 25 iulie, la ora 14.00 se va face procesiune cu Sfintele Moaşte, coborându-se până la metocul mănăstirii de sub poalele Cetăţuiei, iar joi dimineaţa, se va face liturghie arhierească. Să-i mulţumim Domnului pentru acest dar de mare preţ pe care din iubirea Sa nemărginită L-a hărăzit iar Sfântului să-i cântăm aşa: „Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase Părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri şi cu osârdie ne rugăm ţie să aperi de necazuri ţara în care ai trăit, iar pe binecredinciosul tău popor să-l ocroteşti de rătăciri şi de duhurile lumii deşarte, ca să-ţi cântăm: bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor”(din Acatistul sfântului). Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Articolul precedent