15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Stăruinţa în rugăciune ne aduce biruinţa!

Dragii mei!
Vă mărturiseam şi altădată despre simplificarea vieţii, pentru a reuşi să avem linişte, adică cu cât ducem o viaţă debarasată de griji nefolositoare sufletului, cu atât mai mult vom reuşi să înţelegem tot mai bine care ne este rostul şi menirea pe acest pământ. Ni se vor deschide ochii şi vom pricepe că trei sunt lucrurile în jurul cărora gravitează tot ce-i omenesc şi de care se foloseşte pe deplin diavolul pentru a ne duce la pierzare: mâncărurile, avuţia şi slava. Pe acestea trei le-a folosit diavolul atunci când a îndrăznit a ispiti pe Dumnezeu în pustie. Ce credeţi, că, dacă diavolul a fost alungat de Domnul prin cuvintele „înapoi a mea satană”, nu mai îndrăzneşte a ispiti pe nimeni? Ca un leu răcneşte căutând pe cine să înghită, ne învaţă Scriptura. Urâtorul binelui ştie că de nimic nu se întristează mai mult Domnul Dumnezeu, decât pentru sufletul care este în primejdie
să se piardă. Un suflet este mai scump decât lumea întreagă. „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său” (Marcu 8, 36). Libertatea şi voinţa ne aparţin şi putem să spunem NU păcatului care ne dă târcoale în fiecare secundă a vieţii. Cât de mult iubeşte Dumnezeu pe om şi cât de puţin iubeşte omul pe Dumnezeu… Cât de mult întristăm pe Duhul Sfânt cu păcatele noastre şi cât de puţin ne gândim la mântuirea sufletului. Însă, Tatăl Ceresc nu voieşte moartea păcătosului, oricare ar fi starea de păcătoşenie, ci doreşte întoarcerea noastră la libertate; de noi depinde dacă vrem sau nu vrem; însă, să ştiţi că în următoarea secundă de hotărâre a noastră de a renunţa la păcat şi de recunoaştere a apartenenţei noastre la Dumnezeu, se produce convertirea cea bună. De multe ori, un gând bun, în vreme de ispită şi încercare, este hotărâtor pentru viaţa noastră. Când suntem prinşi în marea cea învolburată a vieţii, rugăciunile celor dragi ai noştri ne sunt adevărate limanuri. Aceasta este adevărata dragoste, să ne jertfim  pentru apoapele nostru. Este de înţeles că nu avem totdeauna posibilităţi materiale de a ajuta pe cei care sunt în nevoi şi în lipsă, dar un mic efort de a îngenunchia pentru semenul nostru este un gest de care-Şi va aminti Mântuitorul nostru Iisus la Hristos, la scaunul cel înfricoşat al judecăţii. De multe ori, omul se roagă ca celălalt să fie pedepsit pentru cele ce a greşit sau se bucură când vede că un semen este pedepsit pentru răutăţile pe care le-a făcut, fie ele mari sau mici… Să ne cercetăm fiecare şi judecata fiecăruia să o lăsăm în grija Domnului, căci judecăţile noastre nu sunt ca ale lui Dumnezeu. Nu ne putem mântui prin viaţă egoistă şi lipsită de fapte bune. Nu ne apropiem de Hristos dacă nu ne rugăm. Să facem un simplu calcul şi vom vedea cât timp alocăm grijilor pământeşti şi cât de puţin timp pentru suflet. Ne ştim fiecare răspunsul… Ba, îndrăznesc să spun că, de multe ori, nici nu ne trece prin cap să ne gândim la acest recensământ duhovnicesc; şi dacă glasul conştiinţei aproape se mai aude câteodată, avem grijă să-l reducem la tăcere, imediat spunând că poate mai încolo, când suntem înaintaţi în zile, vom încerca să răspundem chemării lăuntrice; de ce să renunţăm la păcat şi la plăceri, când acestea ne încălzesc şi ne întreţin falsa şi amăgitoare bucurie. Tinereţea trebuie să o trăim din plin, căci nu ne mai întâlnim cu ea… Din păcate, acesta este sloganul pe care-l întâlnim în rândul tinerilor de astăzi; şi ce este mai grav este faptul că unii părinţi îşi încurajează proprii copii la păcat. Ce Biserică? Ce spovedanie? Ce post? Ce mântuire? Ce Dumnezeu?
Acestea sunt pentru cei în vârstă care şi-au trăit viaţa… Iar, când vine ziua scadenţei şi ni se cere socoteală pentru timpul irosit în plăceri şi în păcat, de cele mai multe ori, suntem cârtitori şi nemulţumitori, având impresia că nimeni nu este mai chinuit şi mai asuprit decât noi; că, totuşi, sunt alţii mult mai păcătoşi şi mai netrebnici decât noi şi pe aceia de ce Dumnezeu nu-i pedepseşte?; şi tot felul de judecăţi, care nu fac altceva decât să îndepărteze iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Poţi trăi, frate, creştine fără ajutorul lui Dumnezeu? Te înşeli amarnic dacă răspunzi afirmativ. Unde-ţi este nădejdea când dai de necaz şi supărare? Cu ce ne alegem după o viaţă trăită în huzur şi fără Dumnezeu? Răspunsul este cu o veşnicie tristă, în care nicio rază de lumină nu va penetra tenebrele tainiţe ale sufletului. Să reflectăm la cele scrise şi să ne rugăm zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, cu nădejdea cea bună pentru dobândirea Veşniciei. De regulă, nu vreau să întristez pe nimeni cu felul meu de a fi. Dimpotrivă, mă bucur când omul este voios şi bucuros; ştiu că adevărata bucurie este doar în Duhul Sfânt, căci El este Izvorul binelui şi Dătătorul bunătăţilor. Sfântul Serafim de Sarov saluta pe toţi cei pe care-i întâlnea cu „Hristos a Înviat” sau cu „Bucuria mea”, nedorindu-şi în felul acesta să fie cineva trist. Când suntem bucuroşi, avem dispoziţie de a săvârşi binele care ne conduce la mântuire; când suntem trişti, nici de rugăciune nu ne putem îngriji. Rugăm pe Maica Domnului şi pe Sfinţii Arhangheli, a căror prăznuire se apropie, să fie mijlocitori la Tronul cel Ceresc, pentru a noastră mântuire. Să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!