Din istoria ARO Câmpulung: Gelu Răcăşanu
În urmă cu 35 de ani, musceleanul Gelu Răcăşanu s-a numărat printre cei patru angajaţi ai Întreprinderii ARO Câmpulung recrutaţi pentru a merge la un stagiu de pregătire în Franţa, la Citroen. Peste o sută de specialişti în diferite domenii de activitate, de la societăţi din toată ţara, au trecut prin această etapă de perfecţionare premergătoare punerii în funcţiune a fabricii Oltcit Craiova. La finalizarea perioadei de un an şi jumătate – atât a stat Gelu Răcăşanu în Franţa – se putea angaja la noul producător de maşini din Bănie, care oferea facilităţi tentante salariaţilor. A optat să se întoarcă acasă, la familie şi la ARO, mare parte a carierei profesionale derulându-se la Fabrica de Matriţe.
La 19 ani, i s-a încredinţat un utilaj nemţesc, pe care Naghi îl prezenta la fiecare vizită
Gheorghe Răcăşanu, de fel din Valea Mare, a urmat cursurile Şcolii Profesionale, în intervalul 1953-1956, fiind înscris la o clasă de frezori. Din peste 20 de absolvenţi, doar patru, cei mai buni, au fost repartizaţi la întreprinderea câmpulungeană, într-o perioadă în care nu începuse încă fabricaţia de automobile. „Dintr-o clasă, patru elevi, care au mers mai bine la şcoală, au ajuns la Uzină. Pe restul i-au împrăştiat în toată ţara: la Colibaşi, la Timişoara…, dar, după ce s-a dezvoltat Uzina, s-au întors la Câmpulung. Nu toţi erau de aici, dar dacă a mers bine fabrica…”, şi-a început relatarea Gelu Răcăşanu. Dintre cei patru selectaţi în urmă cu 56 de ani să lucreze la IMS Câmpulung, interlocutorul nostru l-a amintit pe Ion Căţoiu, devenit colonel în armată, ceilalţi doi nemaifiind în viaţă.
Ca proaspăt absolvent al Şcolii Profesionale, a fost repartizat la Secţia Sculărie, condusă de inginerul Ichim, succedat de inginerii Manole şi Ivănescu. Timp de doi ani, de la 17 până la 19 ani, Gelu Răcăşanu a lucrat la freză, la Sculărie, apoi a fost transferat la o maşină de găurire-alezare prin coordonate, după plecarea în armată a celui care o folosea. „Era singura maşină specială care trasa, dădea găuri de coloane… era o maşină performantă, situată la intrarea în secţie.”, îşi aminteşte interlocutorul nostru despre utilajul de producţie germană, care era tot timpul prezentat delegaţiilor aflate în vizită la întreprindere. N-avea decât 19 ani, când s-a trezit cu Victor Naghi, care îi însoţea pe oaspeţi prin toate secţiile, şi la maşina la care fusese repartizat, pentru a le-o arăta.
A lucrat un an la acest utilaj, apoi, în următorii doi ani şi două luni, şi-a satisfăcut stagiul militar. Armata a făcut-o la Boboc, la Şcoala de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, unde a ocupat postul de transmisionist. „Am făcut un an Morse, Şcoala de Radio, după care am lucrat pe staţie. Am fost ajutorul comandantului de pluton până în ultimul timp.”, ne-a povestit Gelu Răcăşanu, care, timp de şase luni, a fost singurul sergent din toată garnizoana. La terminarea serviciului militar, în luna ianuarie a anului 1962, s-a întors la IMM Câmpulung. Pe maşina lui fusese detaşat alt angajat, însă, în timpul cât Gelu Răcăşanu a lipsit, a fost adus un alt utilaj, de fabricaţie rusească, introdus la Secţia Prototip.
Secţia Prototip fusese umplută cu diferite tipuri de maşini din toată lumea
Gelu Răcăşanu a primit în grijă această maşină nouă, pe care el a pornit-o şi tot el a fost cel care a lucrat pe ea. „Atunci, începuse să se facă noul tip de autoturism (n.r. M 461). Eram la Secţia Prototip, în acea perioadă, în care au fost aduse diferite tipuri de automobile din toată lumea, pe care le studiau. Acolo, era nevoie de găurire, de alezare prin coordonate şi lucram şi pentru Prototip, şi pentru Sculărie.”, a continuat povestirea acestuia. A dus greul în acele timpuri, întrucât şi el, şi colegul său urmau cursurile serale la Liceul „Dinicu Golescu”, fiind nevoiţi să lucreze mai mult schimbul III decât I, ca să poată merge la şcoală. După doi ani de liceu, în 1965, Gelu Răcăşanu s-a transferat la Şcoala de Maiştri, din raţiuni financiare, perioadă în care, la fel, a muncit mai mult în tura de noapte. În 1968, a încheiat ultima etapă de şcolarizare, în cadrul căreia angajaţii Uzinei erau instruiţi în incinta fostului Liceu de Fete.
Odată parcursă şi această etapă a pregătirii sale profesionale, Gelu Răcăşanu a fost trecut la Proiectare, domeniu în care un cuvânt greu de spus l-a avut inginerul Nicolae Herţa. „El mi-a fost şi profesor la şcoală. Când am terminat, am avut o discuţie cu şeful de secţie, care voia să mă pună maistru în Sculărie. Ivănescu mi-a spus atunci: „Eu te-am trimis la şcoală pentru mine, nu pentru altul.” Însă lui Nicolae Herţa, care era şef şi peste Sculărie, fiind inginerul şef al Uzinei (n.r. devenit ulterior director tehnic şi director al Fabricii de Matriţe Auto), i-a aparţinut decizia finală. Aici, am lucrat la proiectare ştanţe şi matriţe.”, a adăugat acesta.
Atelierul de Proiectare, desprins din Serviciul Tehnic, număra până în 20 de proiectanţi şi în cadrul său se realizau şi dispozitive, şi scule, şi verificatoare, aşadar, o activitate care se desfăşura într-un singur birou. „Era inginerul Cenţiu şef de atelier, iar inginerul Cristian Vandori, la Tehnologie.”, a continuat acesta. După un an, s-a împăcat cu inginerul Ivănescu. Acesta din urmă atât de tare s-a supărat pe Gelu Răcăşanu, că nu s-a întors la Sculărie, alegând Proiectarea, încât nici la salut nu-i mai răspundea. Povestitorul admite faptul că a avut mai multe şanse decât colegii săi care au terminat şcoala şi au fost angajaţi ca maiştri în secţie. „Am făcut pregătirea lui ARO 24, cu întreaga sa gamă, apoi a lui ARO 10, cu toate tipurile şi cu toate modificările noi.”, spunea Gelu Răcăşanu despre munca sa la Atelierul de Proiectare.
Trimis în Germania, la cea mai mare matriţerie din “lagărul comunist”
În 1976, după ce s-a construit FMA pe platforma industrială de la Câmpulung, a fost ales în prima grupă care a mers în Germania, la Schwarzenberg, la Fabrica de Matriţe din localitate. „Era cea mai mare fabrică din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia. Am lucrat acolo în proiectare pe parcursul a trei luni, iunie, iulie şi august, aceasta era perioada de pregătire. Era singura din lagărul socialist, care făcea de la ştanţe mici, până la caroserii.” Pentru partea de proiectare şi tehnologie, de la Uzină, a fost ales Gelu Răcăşanu, restul echipei, de până la 20 de angajaţi trimişi la specializare, a provenit din secţii: ajustori, frezori, etc., aşadar, executanţii a ceea ce schiţau proiectanţii. Şeful echipei de la Câmpulung, detaşate trei luni în Germania, pentru a se pune la curent cu activitatea dintr-o fabrică de matriţe, a fost inginerul Nae Nicolae.
Cazaţi într-un apartament luxos din centrul Parisului
În 1977, după cutremur, Gelu Răcăşanu a plecat din nou în afară, de data aceasta, o perioadă mai lungă. „Se construia fabrica de la Craiova, Oltcit-ul. A fost şansa mea ca patru de la Uzină (Gelu Răcăşanu, de la Proiectare, Dumitru Strafalogea, de la Proiectare Sudură, inginerul Ştefan Moroşan, de la Tehnologie, şi Pavel Bulacu, tehnolog de prelucrări prin aşchiere), din cei 12.000 de angajaţi, să ajungă în Franţa.”, a continuat acesta. Iniţial, s-a stabilit că şederea va dura şase luni. „Ne-au băgat într-un apartament cu trei camere, în care stăteam cei patru de la Câmpulung şi doi din cei şase selectaţi de la Piteşti.”
Echipa trimisă la specializare în Franţa era formată din angajaţi de la fabrici din întreaga ţară, adunându-se, într-un final, peste o sută de persoane din diferite domenii, care au beneficiat de acest stagiu de pregătire. „Scopul era să facem proiectare, să şi învăţăm, să câştigăm experienţă, dar şi să-i ajutăm pe ei, dându-ne de lucru. Pe partea de supraveghere, ne coordona un francez. După o lună, ni s-a spus că vom rămâne în Franţa doi ani. Atât era contractul.”, ne-a povestit Gelu Răcăşanu despre începuturile activităţii sale în Franţa. „Aveam diurnă 66 de franci… în jur de 500 de dolari pe lună. Cazarea era suportată de ei, iar masa şi transportul le plăteam noi. Înaintea noastră ajunseseră vreo 12 inşi. Mureşan plecase cu două săptămâni înainte. Atunci, ni s-a spus că apartamentul ni s-a pus la dispoziţie numai pentru o lună. Dar a fost pentru trei luni. Era foarte luxos, plăteau foarte mult pe el. Şeful, Marinescu, de la Craiova, a zis că, dacă ştia că arată atât de bine, intra el în apartamentul nostru. Aveam toate condiţiile în acel spaţiu de la etajul 12 al unui bloc cu 36 de etaje, în centrul Parisului, aproape de Turnul Eiffel.”, a continuat relatarea lui Gelu Răcăşanu.
La finalizarea stagiului de un an şi jumătate – doi ani, şeful Personalului le-a comunicat muscelenilor că nu sunt obligaţi să se angajeze la Oltcit Craiova. Dar cine voia putea ca, la întoarcerea în ţară, să-şi facă lichidarea de la Întreprinderea ARO, pentru a se angaja la Oltcit. „Aşa au făcut mulţi, pentru că-ţi dădeau locuinţă, iar contractul era pentru cinci ani. Cinci ani a durat până când fabrica a pornit ca lumea.”, ne spunea Gelu Răcăşanu, care a optat să revină la ARO.
