Până acum câţiva ani, Emil Hagi n-a ştiut de o onoare ce i s-a făcut, pe care a descoperit-o pe când a avut şansa de a răsfoi un document cu acces restricţionat de către actualul proprietar al platformei industriale. Firesc ar fi fost ca motocicleta, maşina şi această preţioasă mărturie a istoriei fabricii să-şi găsească locul într-un muzeu. Şi care ar fi fost mai potrivit decât Muzeul Automobilului Românesc?! A fost o vorbă odată că IMS 57, aflat în proprietatea omului de afaceri care a cumpărat ARO, va fi donat Câmpulungului, ca să se bucure de el nostalgicii, colecţionarii şi restauratorii, oameni pasionaţi de un fenomen menţinut foarte bine în actualitate prin genul de acţiuni organizate de familia Hagi. Administratorul muzeului de la Apa Sărată a avut ocazia – pe care n-a ratat-o – de a fotocopia Cartea de Onoare a Uzinei ARO, comportament de înţeles în cazul unui om îmbolnăvit iremediabil de ARO. N-ai cum să te superi sau să condamni omul pentru dragostea sa nestinsă, răsplătit cu o surpriză teribilă când a analizat cu atenţie fotografiile inserate în albumul care reuneşte evenimentele cruciale petrecute în decursul a 36 de ani. Istoria cuprinsă în paginile Cărţii de Onoare, care începe în 1969, când s-au sărbătorit 25 de ani de activitate la uzină, şi se încheie în 2005.
- „Eu eram unul dintre pionierii gornişti. Dădeam cu goarna pe la ARO, la 25 de ani de activitate”
Cartea de Onoare a Uzinei ARO se află în proprietatea companiei Landmark Management, care nu permite oricui accesul la acest document valoros prin conţinutul său. Fostul director Sergiu Marcu a fost unul dintre norocoşi. Nu şi Emil Hagi, dar ne referim la o perioadă în care promotorul istoriei ARO nu căpătase acest statut pentru care a devenit cunoscut nu numai în ţară, ci şi dincolo de graniţe în rândul iubitorilor de maşini istorice. Muzeul Automobilului Românesc primeşte frecvent musafiri străini, însă asta nu este o noutate, familia Hagi confruntându-se cu vizitatori din afara ţării de când l-a deschis.
Administrând un muzeu, era normal ca deţinătorii lui să fie documentaţi şi la acest capitol: Cartea de Onoare a fabricii. Nu intrăm în amănunte despre cum a fost fotocopiat documentul pe care noi l-am vedea expus aici în varianta lui originală, ca să se bucure toată lumea de el. În momentul în care a început să studieze cu atenţie conţinutul, Emil Hagi a depistat ceva ce l-a uluit: el, copil fiind, apărea în câteva fotografii în Cartea de Onoare, fotografii realizate la sărbătorirea a 25 de ani de activitate la fabrică.
Se întâmpla în anul 1969. „Când am început să studiem atent, prin tehnici specifice unui muzeu, am constatat cu surprindere – şi o spun în premieră acum – că eu eram prezent în cartea de onoare a uzinei. Fotografiile le avem expuse aici. În 1969, la sărbătoarea la 25 de ani de activitate, a fost invitat acolo un grup de pionieri şi, cum se practica atunci, au fost prezenţi şi nişte pionieri gornişti. Eu eram unul dintre aceia, dădeam cu goarna pe la ARO, la 25 de ani de activitate.”, le spunea Emil Hagi oaspeţilor săi, pe care i-a invitat să vizioneze acele fotografii cu el în postura de pionier gornist.
„Regretăm că această dovadă a activităţii uzinei nu este cu acces public. Sunt lucruri interesante acolo, sunt mărturii şi înscrisuri ale unor delegaţii străine care au fost la uzină, sunt fotografii cu delegaţiile Armatei Chineze care au venit să contracteze loturi masive de maşini şi alte lucruri interesante.”, a mai spus acesta.
- În perioada liceului, Emil Hagi a făcut practică la laboratorul foto al uzinei, ca asistent al lui Traian Cotescu
Gazdă în luna octombrie a două evenimente foarte frumoase, Emil Hagi a povestit şi alte amintiri din perioada adolescenţei. S-a iscat, la un moment dat, o contradicţie legată de introducerea în fabricaţie a modelului ARO 240. Potrivit lui Sergiu Marcu, Cartea de Onoare a uzinei precizează că acest moment s-a produs în martie 1972. Inginerul Marian Bădiţă susţine că în august 1972. În discuţie a intervenit şi Emil Hagi care şi-a amintit următoarea întâmplare.
„În vara anului 1972, a fost un simpozion pentru vizita unei delegaţii americane. Eu eram elev şi făceam practică la laboratorul foto al uzinei. Eram asistentul lui Traian Cotescu. Nu este niciun dubiu că în vara anului 1972, în luna iulie, s-au făcut nişte demonstraţii în poligonul de la Mateiaş, în spatele Mausoleului, cu trecere prin Dâmboviţa şi întoarcere pe malul stâng al Dâmboviţei, la care au participat maşini M 461, dar şi nişte prototipuri ARO. Există fotografii, există documente, nu ştiu eu să spun, căci din poziţia mea nu aveam acces la informaţii, dacă aceste maşini erau omologate sau erau numai prototipuri de fabrică. Conducerea uzinei de atunci, probabil, a încercat să-i impresioneze pe americani. Pot să depun mărturie aici, eu am nişte repere de tinereţe: în vara anului 1971, tot tânăr elev practicant în cadrul uzinei, prestam la Hala 25, unde se aduseseră deja matriţele pentru maşinile din seria ARO 240. E ştiut că de acest subiect se ocupase inginerul Herţa şi matriţele s-au adus din Italia, de la o firmă din Torino. În acea perioadă, eram cel mai tânăr din echipa care a fost obligată să sistematizeze stocurile de piese de caroserie care se presau în acea hală, de M 461, ca să facem loc pentru piesele de caroserie pentru seria 240, care începea să apară. Pregătirea fabricaţiei a început din 1971, pentru că noi, în capătul Halei 25, în magaziile de piese, sistematizam piesele de M 461, ca să le facem loc celor de ARO 240. Este ştiut că o perioadă, până în 1976, cele două modele s-au produs în paralel.”, a mai povestit Emil Hagi.
Magda BĂNCESCU