Militon Garcea face parte din generaţia de ingineri de la începuturile Uzinei, ca producător de autoturisme de teren, fiind angajat de directorul Victor Naghi în acelaşi timp cu Sorin Buta, tatăl fostului primar al Câmpulungului. Cei doi tineri absolvenţi, de fel din Şinca Nouă, Făgăraş, au venit împreună la întreprinderea câmpulungeană, unde fusese repartizat doar Sorin Buta. Victor Naghi l-a primit, însă, şi pe Militon Garcea, care trebuia să ajungă la o exploatare auto din Valea Jiului. Intuiţia directorului Uzinei nu a dat greş, întrucât inginerul a avut un traseu profesional complet, din care punctăm doar câteva repere: şef al Secţiei Motor, şef al Biroului Export, şef al Serviciului Export în cadrul Auto Dacia Piteşti, director al Service-ului ARO, pentru ca pensionarea să se producă pe când se afla la Centrul General de Comercializare ARO.
Conducerea Uzinei a insistat la minister, până când absolventului de facultate i s-a schimbat repartiţia
Absolvent al Facultăţii de Mecanică de la Braşov, în anul 1959, Militon Garcea a fost repartizat la o exploatare auto din Valea Jiului, însă sorţii au decis altceva pentru tânărul inginer. Motivul pentru care nu s-a dus la locul de muncă atribuit în momentul finalizării studiilor superioare are legătură cu un prieten de acasă, coleg de generaţie, care, la absolvire, fusese repartizat la întreprinderea de la Câmpulung. Interlocutorul nostru a fost consătean cu Sorin Buta, părintele actualului deputat Sorin Buta. „Am plecat amândoi de acasă, eu cu ideea să merg la Valea Jiului, unde aveam repartiţie, iar el, să ajungă la Uzină. Atunci, el mi-a spus: „Hai să trecem amândoi pe la Uzină, căci s-ar putea să te angajezi aici.”, a fost propunerea prietenului Sorin Buta, care i-a schimbat hotărârea tânărului Militon de a lua drumul Văii Jiului. „Şi aşa am făcut. În momentul în care am sosit la Câmpulung, ne-am întâlnit cu directorul Victor Naghi.”, şi-a amintit Militon Garcea momente petrecute în urmă cu 53 de ani.
Acesta a fost primul contact cu fabrica musceleană şi cu cel mai longeviv dintre directorii săi. Mai întâi, Victor Naghi l-a primit în birou pe Sorin Buta, în timp ce Militon Garcea a fost poftit să aştepte afară, până se încheia discuţia directorului cu proaspătul absolvent de facultate repartizat la Întreprinderea Mecanică Muscel. „L-a primit pe Buta, care, la un moment dat, i-a spus lui Naghi: „Tovarăşul director, mai este încă un coleg, care are repartiţie la Valea Jiului.” Militon Garcea trebuia să ajungă la o exploatare din zonă, care era un fel de parc auto, unde camioanele erau încărcate şi de unde porneau la destinaţie. Povestitorul nostru îşi aminteşte, de parcă ar fi fost ieri, cum s-a deschis uşa biroului lui Victor Naghi şi ce reacţie a avut acesta la vederea inginerului în vârstă de doar 23 de ani. „Naghi a rămas aşa… „Dânsul e?”, l-a întrebat el pe Sorin Buta. Ca o paranteză, inginerul Buta era foarte înalt, iar colegul Militon Garcea, mic de statură şi slăbuţ. Diferenţa de natură fizică dintre cei doi ingineri a generat uimirea directorului fabricii, pe care tânărul Militon i-a ghicit-o imediat în privire şi în nuanţa vocii. Şi nici n-a uitat-o, după cum am putut constata în timpul interviului realizat de curând cu specialistul Uzinei ARO.
La sosirea celor doi tineri, Naghi l-a chemat la el în birou pe şeful Cadrelor, Spiridon Ilioiu, căruia i-a dat dispoziţie: „Ilioiule, te ocupi de dânsul (n.r. de Militon Garcea), până când obţii de la minister repartiţia la Câmpulung!” În câteva zile, s-a rezolvat cu schimbarea repartiţiei, din Valea Jiului, la Câmpulung.
Pentru început, a fost repartizat la bancul de rodaj al motoarelor
În momentul în care Sorin Buta şi Militon Garcea au păşit în Câmpulung, întreprinderea locală ducea lipsă de cadre cu studii superioare. Erau foarte puţini ingineri, vreo 20 în total. Pe lângă dorinţa tânărului Militon de a lucra la IMM, acesta a fost motivul pentru care directorul Naghi a fost de acord imediat cu angajarea lui, începând cu data de 18 august 1959. Aici şi-au găsit de lucru opt colegi, absolvenţi de facultate din aceeaşi generaţie. Primul loc de muncă: bancul de rodaj al motoarelor, un atelier care funcţiona în cadrul Secţiei Motor. Când a ajuns la postul ce i-a fost repartizat, pe şeful secţiei, inginerul Ion Calciu, nu l-a găsit, fiind în concediu. Prin urmare, s-a dus la bancul de rodaj, fără să se prezinte nimănui. „Am văzut unde este bancul de rodaj şi… am intrat. Am ajuns la un maistru, care îi ţinea locul lui Calciu.”, ne spunea inginerul Garcea.
Pe acest maistru l-a găsit foarte ocupat cu motoarele, cărora trebuia să li se facă rodajul un anumit număr de ore, de aceea, primirea n-a fost din cale-afară de „călduroasă”. Mai ales că responsabilul a dat ochii cu un străin pătruns în bancul de rodaj, în timp ce lumea era ocupată şi supărată că lucrurile nu mergeau cum trebuie. „Deranjat” de prezenţa „intrusului”, de la care n-a avut răbdare să afle nişte răspunsuri la întrebările adresate pe un ton răstit – „cine eşti şi ce cauţi aici?” – maistrul i-a cerut să părăsească bancul. Astfel că proaspătul angajat a trebuit să-şi facă de lucru în cu totul alte locuri din Uzină decât cel în care fusese repartizat.
Trecând peste dificultăţile oricărui început, Militon Garcea a intrat, efectiv, în atribuţii la revenirea din concediu a inginerului Calciu. Acesta din urmă l-a prezentat oficial colegilor de la bancul de rodaj, care au încremenit când au auzit că tânărul, pe care l-au „repezit” şi l-au scos afară din atelier, era, de fapt, noul inginer.
Au primit de la Uzină cazare într-o cameră insalubră
Odată intrat în activitate, inginerul Garcea a mers la Personal, ca să i se pună la dispoziţie un spaţiu de cazare. În afară de primirea memorabilă, în sens negativ, despre care, la distanţă de mai bine de o jumătate de veac, inginerul povesteşte zâmbind, altă experienţă de „neuitat” a fost spaţiul atribuit de fabrică pentru găzduirea celor veniţi din afara Câmpulungului. Povestitorul nostru a refăcut în minte starea insalubră a camerei primite de la Uzină, care l-a lăsat pe el şi pe colegul Buta fără grai. „Pe atunci, cazarea se făcea de către Uzină. Ne-a repartizat într-o anexă a fabricii. Eu şi inginerul Buta am intrat în această cameră, ca să vedem ce ni s-a dat. N-am găsit în acel spaţiu nicio condiţie de locuit. În încăperea aceea, din loc în loc, pe toată suprafaţa dormitorului, lipsea câte o scândură din duşumea. În plus, ţi-era şi teamă să calci, pentru că, dacă se spărgea, ajungeai într-un beci. Nu mai spun că n-avea nici încuietoare, nimic. Noi intram în Uzină, iar cei de la Personal se ocupau cât de cât să facă amenajări. După două săptămâni, Buta, care era mai îndrăzneţ, s-a dus la director şi i-a spus că nu avem condiţii de locuit.”, a continuat acesta.
Sorin Buta l-a rugat pe Victor Naghi să-i ajute pe cei doi să-şi găsească o gazdă. Cei de la Uzină le-au recomandat tinerilor o septuagenară din oraş, care accepta chiriaşi în regim particular. „Ne-am dus la ea şi ne-am prezentat. S-a uitat ea la amândoi şi a zis: „Pe dumnealui (n.r. Sorin Buta) îl primesc, pe dumneata, nu.” N-am mai întrebat de ce, m-am supărat şi am plecat.”, ne povestea inginerul Garcea. În sfârşit, după insistenţele colegului Buta, Militon a fost primit de proprietara casei.
Astfel, inginerii au ajuns în gazdă la „Madame Klein”, în zona situată deasupra fostei Maternităţi. Într-un final, tinerii şi-au plătit singuri şederea la această doamnă care oferea cazare. „Trecuseră trei săptămâni şi noi nu îndrăzneam să-i spunem directorului că n-avem bani. Vecina de lângă noi, cu care ne împrietenisem, a văzut că suntem flămânzi şi ne-a adus nişte pâine. Soţul ei lucra la panificaţie. Ne-a adus o pâine zdravănă, de-am mâncat vreo patru zile din ea. Cum era vară spre toamnă, în luna august, se făcuseră prunele în grădină. Am mâncat pâine cu prune, de ne-au ieşit ochii din cap.”, povestea inginerul Garcea prin ce greutăţi a trecut în perioada de început a carierei sale.
După ce a cunoscut o fată, colegul Sorin Buta s-a mutat, iar Militon Garcea a rămas singur la „Madame Klein”. Nu, pentru mult timp, căci a primit o locuinţă în blocul din centru, aflat peste drum de staţia taxi de lângă Clubul ARO. În acea perioadă, îşi aminteşte inginerul Garcea, era în construcţie unul din blocurile executate pe teritoriul Câmpulungului, în urma insistenţelor directorului Naghi la conducerea centrală, fiind nevoie de locuinţe pentru angajaţii Uzinei. „Mie mi s-a dat repartiţie de la Uzină la blocul acesta, încă neterminat, finalizat ulterior.” Locuinţa primită era „uşă în uşă” cu a colegului de serviciu, Bolohan, cu care familia Garcea, formată de acum din soţ şi soţie, s-a împrietenit rapid. Povestitorul nostru a legat prietenii cu câţiva colegi de serviciu, veniţi cam în aceeaşi perioadă la fabrica musceleană, care au format un grup închegat: inginerii Sorin Buta, Ghiţă Ivănescu, Constantin Neagu, Teodor Bârzu, Bolohan, care, într-un final, s-a mutat la Piteşti.
A condus echipa de “sateliţi” pe ruta Câmpulung-Piteşti
Victor Naghi l-a îndrăgit pe Militon Garcea de la început şi l-a apreciat cât acesta şi-a desfăşurat activitatea la Motor. „Îi plăcea de mine din toate punctele de vedere. Eram şi mai tânăr, şi mai micuţ.”, mărturisea inginerul. Astfel, promovarea profesională nu a întârziat să se producă. Din 1959, până în 1966, Militon Garcea şi-a desfăşurat activitatea la bancul de rodaj al motoarelor. În acest interval, a deţinut şi funcţia de şef de secţie adjunct la Motor, secţie condusă de inginerul Ion Calciu. Un amănunt important aflat de la specialistul Uzinei: a condus echipa de „sateliţi” pe ruta Câmpulung – Piteşti. „Sateliţii” erau jumătăţile de maşini, formate din şasiul sudat la întreprinderea musceleană, pe care se montau motorul cu instalaţiile aferente, cutia de viteze, transmisia faţă, transmisia spate, punţile faţă şi spate cu diferenţialele corespunzătoare şi instalaţia de frânare, care plecau pe roţi la Colibaşi. Aici se executau şi se montau pe maşină caroseria şi scaunele. Termenul „sateliţi”, cu care au fost etichetate aceste vehicule incomplete, era la modă atunci, după lansarea, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al pământului, Sputnikul rusesc.
Timp de şapte ani, a fost şeful Secţiei Motor
„Timpul a trecut, eu m-am mai maturizat, iar Naghi, care mă simpatiza foarte mult, i-a cerut celui de la Personal să mă promoveze ca şef de secţie, la Motor.”, a adăugat acesta. S-a întâmplat în anul 1966, când Militon Garcea a preluat conducerea unei secţii cu 500 de angajaţi, a doua ca mărime din toată Uzina. Interlocutorul nostru şi-a continuat activitatea, ca şef de secţie la Motor, până în anul 1973, când s-a îmbolnăvit. El ne-a povestit o întâmplare petrecută în bancul de rodaj, aflat în subordinea Secţiei Motor, pe care o conducea în acele timpuri. „Motoarele mergeau cu benzină. Din neglijenţa unui muncitor, care a încercat să spele motorul aflat în stare de funcţionare, s-a produs un incendiu. Cum erau gazele în toată încăperea, s-a extins imediat. A venit maşina pompierilor, care era aproape de bancul de rodaj, şi, cu eforturi, incendiul a fost stins.”, a relatat inginerul Garcea. Şeful Secţiei Motor, aflat în bancul de rodaj în momentul producerii incidentului, s-a speriat şi a suferit un şoc emoţional. Atunci, Victor Naghi i-a recomandat o schimbare a postului din secţia unde avusese loc întâmplarea care îl afectase destul de serios. I-a oferit alternativa unui loc de muncă ceva mai uşor: Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini.
De altfel, încă din momentul angajării, în anul 1959, până în această etapă a carierei sale, de şef al Secţiei Motor, a predat la Şcoala Profesională IMS, devenită Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, unde, într-un timp, a deţinut şi funcţia de director de studii. Interlocutorul nostru ne-a mărturisit că îi plăcea munca la catedră, însă salariul era nesatisfăcător. Chiar promovat ca director, în speranţa că leafa îi va creşte, nu se compara cu cât câştiga la fabrică. Învăţământul era prost plătit şi atunci, ca şi acum, de aceea, şederea sa la şcoală a fost pentru o perioadă scurtă. Nici remunerat nu era, nici liniştit, întrucât purta responsabilitatea elevilor, prin urmare, a revenit la Uzină, în 1974, după aproape doi ani de activitate exclusiv didactică.