31.9 C
Campulung Muscel
17/07/2024

Ministrul Construcţiilor de Maşini l-a învăţat secretele vizitelor lui Ceauşescu

Retras din activitate, în urmă cu 13 ani, inginerul Constantin Neagu are satisfacţia unei cariere împlinite şi încă simte acea plăcere care îi încerca pe cei cu funcţii de răspundere, în special, atunci când o misiune dificilă era îndeplinită. Sarcini importante, precum omologarea unui produs sau onorarea unei comenzi primite de la partenerii externi, nu se făceau cât ai pocni din degete, ci erau precedate de luni bune de lucru intens. Înainte de Revoluţie, se muncea la ARO, mai ales că exista determinarea unui director ca Victor Naghi, un lider cu priză, pus la conducerea Uzinei, în urmă cu 55 de ani, de Chivu Stoica, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini. „Naghi a fost un director „jos pălăria!” Avea şi tupeu, curaj, dar avea şi cap. Puţini aveau cap de organizator. Ca director, asta trebuia să fii: un bun organizator şi să ştii ce vrei. Nu se băga el în toate nimicurile. Nu se băga peste inginerul şef, peste directorul tehnic… rar făcea lucrul acesta.”, îşi aminteşte inginerul Neagu despre Victor Naghi.

A colaborat cu importatori din Asia, Europa, Africa şi America

O intervenţie şi, mai mult decât atât, o coordonare strictă a directorului Naghi, până la stabilirea celor mai mici detalii, existau când erau probleme grave la Uzină, situaţie în care convoca şedinţe chiar şi noaptea târziu. Se întâmpla mai ales când se organiza omologarea unui nou produs auto fabricat la Câmpulung, după ce erau puse la punct proiectul şi partea de tehnologie. „De exemplu, când a fost omologarea lui ARO 240, vreo două-trei luni, am făcut şedinţe la 11.00 noaptea. Toţi şefii de secţii, şefii de servicii, toţi directorii, la 11.00 noaptea, ne întruneam în şedinţa pe care o coordona Naghi. Era destul de greu, dar aveam satisfacţii. Aşa era şi când trimiteam maşinile în China sau în altă parte, pentru că, de exemplu, într-un an, aveam de exportat 7.000 în China, 7.000 la unguri, mai aveam la nemţi, la cehi, ş.a.m.d. Era o plăcere, după ce le expediai, o mulţumire sufletească.”, este un sentiment de neuitat, pe care inginerul Neagu ni l-a împărtăşit în mai multe momente, pe durata acestui interviu.
Probleme funcţionale genera cutia de viteze, asta pentru că Uzinei îi lipseau cele mai bune utilaje de care avea nevoie, pentru a produce un vehicul impecabil. „În timp, s-a îmbunătăţit mult, dar faţă de ceilalţi din străinătate… n-aveam ce ne trebuia. N-aveam utilajele foarte-foarte bune. În ultimul timp, au început să apară utilaje performante. Şi mai erau probleme la diferenţial, dar s-au adus utilaje performante şi din Elveţia, şi din America.”, relata acesta. În cele două ţări, inginerul Constantin Neagu a mers pentru omologare, împreună cu inginerul Cristian Vandori.

În afară de partenerii din China, cu care a lucrat cel mai mult, inginerul Neagu a avut colaborări şi cu alte state. „Am fost în Rusia, la Riga, ca să începem să introducem maşini. Făceam barter cu lemne, aduceam butuci neprelucraţi. Ei nu prea prelucrau, fiindcă n-aveau utilaje. La un moment dat, cei de la minister au spus să mergem cu o echipă de la Industria lemnului, care realizează şi utilaje pentru prelucrarea lemnului. Am fost o dată cu ei. Ei au tratat separat, noi, separat. Noi făceam barterul cu lemne, ei făceau barterul cu maşini. Atunci, s-au livrat primele maşini în Rusia, la Riga, în jur de 200.”, ne povestea interlocutorul nostru.
Inginerul Neagu a mai fost plecat în Cehoslovacia, în vederea concretizării unor comenzi de maşini, în Africa, de asemenea, unde a mers cu inginerul Militon Garcea. O lună, cei doi au zăbovit în Africa – Senegal, Coasta de Fildeş, Gabon – ca să vândă maşinile fabricate la Câmpulung. Contractele erau mici, faţă de comenzile venite din China, însă celor de la ARO le conveneau, pentru că pretenţiile importatorilor din statele capitaliste, inclusiv ale particularilor din Africa, erau ridicate. „Prin asta îmbunătăţeam calitatea sau, mai exact, ne menţineam calitatea.”, a precizat inginerul Neagu. În Germania, la fel, au ajuns destul de multe vehicule fabricate la Câmpulung, contactele cu partenerii nemţi aducându-l pe inginerul muscelean şi în această ţară.

Gheorghiu Dej l-a întors pe Naghi din drumul spre Colibaşi, la meciul de fotbal

Alte amintiri plăcute ale lui Constantin Neagu sunt legate de vizitele întreprinse în Muscel, de demnitari importanţi, veniţi în zonă, fie neînsoţiţi şi neanunţaţi, la fel ca ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, fie cu alai şi cu pregătiri de amploare, cum se proceda în cazul preşedintelui Nicolae Ceauşescu. „În anul 1961, ne-am dus la un meci de fotbal – căci se organiza galerie, cu trenul sau cu autobuzele – la Colibaşi. Era, atunci, „râca” între Naghi şi „Pătrăţel”, directorul de acolo. Noi eram în autobuze. La barieră, la Ştefăneşti… a tras bariera, că trebuia să treacă trenul. Trece trenul… Naghi era cu maşina lui, lângă barieră. La un moment dat, se întoarce, fără să aştepte să trecem noi mai departe. Zice: „Uite-l! Dincolo de barieră este tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej.” Gheorghiu Dej, cu Chivu Stoica, atâta tot. Şi cine mai erau în spate, aghiotanţi. Nu era cu alai. Se întoarce Naghi repede la Uzină. Uzina nu lucra, singurul care lucra era Prototipul, care trebuia să rodeze nişte motoare. Cine era la Prototip? Inginerul Militon Garcea.”, este povestirea savuroasă, pe care ne-a dezvăluit-o Constantin Neagu, râzând cu poftă, doar imaginându-şi cum a făcut Naghi cale-ntoarsă, ca să-i primească pe Gheorghiu Dej şi Chivu Stoica.

Ulterior, Victor Naghi i-a povestit lui Constantin Neagu cum a ajuns la uzină şi l-a găsit pe tânărul inginer Militon Garcea la lucru. Cu acesta din urmă, Constantin Neagu a rămas prieten până în prezent. De la el a aflat continuarea povestirii, din momentul în care s-a trezit la Uzină cu Victor Naghi, pe care îl ştia plecat la meci, însoţindu-i pe Gheorghe Gheorghiu Dej şi Chivu Stoica. Naghi le-a făcut cunoştinţă distinşilor săi musafiri cu tânărul inginer Militon Garcea, care cu greu îşi putea stăpâni emoţiile. Mai ales că întâmplarea avusese loc după doar câteva luni de stagiatură. După ce au discutat o vreme, cei doi demnitari i-au urat tânărului succes.

Utilajele, vopsite cu câteva ore înaintea ultimei vizite a lui Ceauşescu la ARO

Altă vizită, alt preşedinte, la distanţă de 26 de ani de cea relatată anterior. Într-un an, s-a anunţat la ARO sosirea lui Nicolae Ceauşescu şi, normal, trebuia să fie totul lună la Uzină. „Se spăla peste tot, pe jos, cu motorină, cu rumeguş, cu două zile înainte, toată lumea era antrenată la treaba asta. Cu o zi înainte, a venit ministrul Avram, el era ministrul Construcţiilor de Maşini. A venit seara, ca să inspecteze şi să vadă cum stă treaba. Directorul i-a spus lui Avram: „Tovarăşul ministru, vi-l las pe Neagu şi discutaţi cu el. Mergeţi cu tovarăşul Neagu şi vedeţi ce anume mai trebuie făcut.”, ne-a povestit acesta. În timpul în care l-a însoţit pe ministrul Ioan Avram, acesta din urmă s-a uitat peste tot şi a concluzionat: „În general, este bine. Dar eu ştiu chichiţele tovarăşului Ceauşescu.” „Ce anume?”, l-a întrebat Constantin Neagu. „El, când trece prin secţii, n-o să intre pe liniile de fabricaţie. Ci numai la început, se uită… are un ochi extraordinar.”, l-a informat ministrul. Şi, într-adevăr, aşa era, a certificat inginerul Neagu. Apoi, Ioan Avram l-a întrebat: „Dar utilajele acestea când le-aţi vopsit?” „Anul trecut.”, a venit răspunsul inginerului. Utilajele din Uzină se vopseau la un interval de doi-trei ani. „Uite care-i treaba – l-a instruit atunci ministrul Avram. Vopsiţi utilajele!” „Tovarăşul ministru, nu se poate aşa ceva într-o noapte!”, a replicat Constantin Neagu. „Stai liniştit, ştiu care este situaţia. Ai vopsitorie aici? Ia vreo trei-patru vopsitori – era zece seara – şi vopsiţi primele patru utilaje din fiecare linie. Obligatoriu!”, a „trâmbiţat” Avram. 

Erau vreo zece linii de fabricaţie, din care trebuia vopsite primele patru utilaje. „Aşa mai merge.”, s-a liniştit Constantin Neagu. „Ne întâlnim mâine dimineaţă, la ora 6.00.”, i-a spus, la finalul inspecţiei, ministrul, care, la zece seara, înaintea vizitei, a plecat la Bucureşti, iar câteva ore mai târziu, la şase, era înapoi la Câmpulung. „După ce a plecat, am chemat nişte vopsitori, le-am spus ce avem de făcut şi s-au apucat de treabă. Ţinând cont de faptul că utilajele nu erau aşa de vechi, împreună cu nişte femei, care au fost chemate ca să le cureţe şi să le aranjeze, s-a trecut la vopsitul lor. Pe la 3.00-4.00 noaptea, au fost gata. Era schimbul III. Era trecut de 12.00 noaptea, când am plecat, iar, pe la 5.00 dimineaţa, m-am întors. Când m-am uitat ce au făcut, părea în ordine. La 6.00, ministrul Avram nici nu s-a mai dus la director, a venit direct la mine. Eu îl aşteptam în secţie. Ceauşescu trecea, în primul rând, prin Secţia 24. Şi numai în partea nouă, în partea veche nu mai mergea.”, a continuat acesta.
Ca o paranteză în relatarea acestui episod, cu 13 ani înainte, Secţia 1224 fusese pusă la punct de inginerul Constantin Neagu, după ce a cerut să fie trecut de la munca de birou la cea din secţie. Atunci, a fost transferat la cea mai grea secţie, care mergea extraordinar de prost. Într-un an, inginerul Neagu a reuşit s-o revigoreze, fiind ajutat în munca sa de inginerii Bârzu şi Nedelea. Constantin Neagu era şef de secţie coodonator, iar ceilalţi doi, de schimb. Astfel, Secţia 24 a reuşit să ajungă prima pe Uzină, drept pentru care şeful ei a fost recompensat, pe 23 August, cu medalia Ordinul Muncii, clasa a III-a, acordată ca urmare a meritelor sale. Distincţia respectivă, spre deosebire de Medalia Muncii, care nu implica nicio altă răsplată decât morală, aducea şi un avantaj material celui căruia îi era înmânată: 50% reducere la plata impozitului.

Ceauşescu la ARO: “Aveţi grijă cu exportul, că nouă ne trebuie valută!”

Cu o seară înainte de vizita lui Ceauşescu, ministrul Avram a intenţionat să verifice şi restul secţiilor, dar, într-un final, s-a răzgândit, bazându-se pe cuvântul lui Constantin Neagu, că lucrurile sunt în ordine. A doua zi de dimineaţă, revenit la Câmpulung, înaintea lui Ceauşescu, Ioan Avram a fost încântat de cele realizate peste noapte. „Vine Ceauşescu, trece pe acolo, se uită… eu eram în spatele lor. Era Ceauşescu, era ministrul, era ea (n.r. Elena Ceauşescu), era primul secretar de la judeţ, cel de aici, ş.a.m.d. Mă uitam la mimica lui şi am văzut că era mulţumit. Prin toate secţiile a trecut, şi la Montaj (unde era director Cornel Oancea), şi la Cutia de Viteze, care era tot a mea. La Forjă n-a mai mers. După ce se termină vizita, iar Ceauşescu a plecat, ministrul Avram i-a spus directorului: „Ia, cheamă-l pe directorul de la fabrica asta!”, ne-a relatat Constantin Neagu cum s-a derulat ultima vizită a preşedintelui Ceauşescu la ARO. „Felicitări, dacă m-ai ascultat, a ieşit foarte bine totul!”, a exclamat în faţa directorului de fabrică Neagu, înainte de plecare, ministrul Ioan Avram.
Nicolae Ceauşescu pleca întotdeauna mulţumit de la ARO. Cel puţin, cât timp a fost director Victor Naghi, vizitele se derulau într-o atmosferă fastuoasă, cu prezentări de planuri, de planşe, cu evoluţii, perspective ale Uzinei. Când îi vorbea de perspective lui Ceauşescu, pentru Naghi era cel mai bun moment să aducă vorba de bani pentru ARO. „Tovarăşul secretar general, ca să facem asta, îmi trebuie atâţia bani.”, începea Naghi. „Avram, ai auzit?!”, îl atenţiona Nicolae Ceauşescu pe ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini. Imediat, Uzina beneficia de fonduri. „Când era vorba de dezvoltare, lui Ceauşescu îi plăcea ca întreprinderea să fie mare. Şi ştia că 90% din producţie era export. „Aveţi grijă cu exportul, că nouă ne trebuie valută.”, le spunea preşedintele Ceauşescu de câte ori venea la Câmpulung.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!