Pentru scurt timp, înainte de Revoluţie, traseul profesional al inginerului Constantin Neagu la Întreprinderea de Automobile ARO s-a oprit la Fabrica Specială de Armament, devenind, în primăvara anului 1989, directorul acestei anexe a Uzinei. Era înfiinţată de câţiva ani, când a ajuns Constantin Neagu la conducerea ei, urmându-le lui Victor Frântu şi Gheorghe Drăcea, de asemenea, directori la Secţia Militară 8. Constantin Neagu a fost ultimul director al Fabricii de Tehnică Militară, întrucât, după Revoluţie, a fost desfiinţată. Vom continua prezentarea îndelungatei activităţi a inginerului Constantin Neagu, derulate pe parcursul a patru decenii, reţinând în această ediţie alte secvenţe importante ale carierei sale: director al Secţiei Militare 8 şi manager al Centrului General de Comercializare ARO, după ce, înainte de a fi instalat la conducerea acestei subsidiare, a programat punerea ei în funcţiune.
La SM 8 se pregătea fabricaţia unui obuz, calibru 150 mm, cu o greutate de peste 60 de kilograme
Când a ajuns la conducerea Secţiei Militare 8, o fabrică independentă a Uzinei, toate lucrările de investiţii fuseseră deja făcute. „Ca să realizăm nişte produse din acelea – obuze – trebuia să punem în funcţiune nişte linii de fabricaţie, foarte complicate la vremea aceea. Noi am dat în funcţiune o parte, partea de Prelucrări. Partea de Forjă n-am pus-o în funcţiune, pentru că mai trebuia aduse nişte utilaje. Chiar în ’89, a venit generalul Milea, ministrul Forţelor Armate.”, şi-a amintit Constantin Neagu. În momentul în care directorul Ivan s-a oferit să-l însoţească în inspecţia care-l adusese pe generalul cu origini muscelene la Uzina ARO, ministrul Vasile Milea n-a fost de acord. „Lasă, că eu mă duc singur.”, a afirmat acesta, după care a continuat: „Îl iau pe tovarăşul director şi discutăm acolo. Mie-mi place să discut singur.”
Directorul Ivan a rămas în sediul administrativ al Uzinei, iar ministrul Vasile Milea s-a îndreptat neînsoţit către Fabrica de Tehnică Militară, cunoscută sub denumirea de Secţia Militară 8. „Vine ministrul acolo şi discutăm noi mai multe. Printre altele, mă întreabă: „Cum facem să terminăm odată şi să intrăm în producţie?” În acel moment, secţia se afla în faza de omologare a produsului care urma să se fabrice la Câmpulung. La SM 8 se pregătea fabricaţia unui obuz de tun, calibru 150 mm, cu o greutate de peste 60 de kilograme unul. Secţia de la Câmpulung avea în sarcină să execute 1.500 de bucăţi, pe care să le trimită la Băbeni, ca să le încarce – pentru că la fabrica musceleană se făcea numai prelucrarea – şi, după aceea, erau expediate lângă Ploieşti, ca să le probeze. Erau trase cu tunul, ca să se constate dacă respectă toate condiţiile. Practic, în toată perioada cât a funcţionat Secţia Militară 8, niciun deceniu, fabricaţia de proiectile a fost în teste, iar Revoluţia a întrerupt execuţia produsului pentru care fusese concepută.
Fabrica executase 350 de obuze şi trebuia să ajungă la 1.500
„Când a venit ministrul, i-am spus că nu ne-a sosit utilajul, o presă, şi văd că nici nu sunt şanse, nu se oferă nimeni, deocamdată. Dar există o presă din aceasta la Bucureşti. „Da, ştiu.”, mi-a răspuns el. „De ce să mai aducem noi altul aici, să dăm bani în plus, şi să nu ne facă ei nouă ce ne trebuie?”, a propus Constantin Neagu. „Chiar aşa.”, a spus generalul Milea, după care a continuat: „Stopăm intervenţiile pentru utilajul acesta.”
Aducerea presei respective la Câmpulung era o tranzacţie complicată şi foarte costisitoare. În rest, directorul Neagu i-a vorbit ministrului Forţelor Armate că mai sunt probleme cu unele utilaje, pe care le mai reparau angajaţii secţiei câmpulungene. „Fiind prima dată pusă în funcţiune, nu era chiar atât de simplu. I-am spus că am făcut 350 de bucăţi şi că trebuie să ajungem la 1.500, ca să le ducă la încărcat.”, ne-a relatat Constantin Neagu dialogul pe care l-a avut cu ministrul Vasile Milea. Pe lângă faptul că serveau probelor efectuate de armată, cu cele 1.500 de proiectile realizate la Câmpulung se omologa şi procesul tehnologic de prelucrare. „Aşa rămâne.”, a afirmat oficialul, după care a plecat, pentru ca, în decembrie, la câteva luni distanţă, să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Generalul Milea venise la Câmpulung, ca să stabilească aceste detalii cu directorul Constantin Neagu prin august-septembrie 1989. Ministrul Forţelor Armate i-a lăsat fostului director de la SM 8 impresia unui om cumsecade. A sosit la Câmpulung neînsoţit, din câteva cunoştea interlocutorul nostru. „La mine, la fabrică, cel puţin, a venit singur-singurel.”, relata directorul Neagu.
Fabrica de Armament de la Câmpulung avea gestiune proprie, dar funcţiona în subordinea lui ARO, cu angajaţi transferaţi din Uzină. A pornit la drum cu 30 şi ceva de salariaţi, dar, în momentul în care a început punerea în funcţiune a utilajelor şi omologarea produsului, depăşise 100 de angajaţi. Când ar fi început să producă, trebuia să ajungă la 400-500 de lucrători.
A fost director de management la ARO, apoi manager la CGC ARO
Odată închisă SM 8, Constantin Neagu a ocupat funcţia de director de management în cadrul SC ARO SA, având în sarcină organizarea producţiei, planificarea, personalul, salarizarea, Oficiul de Calcul.
În 1996, s-a luat hotărârea înfiinţării Centrului General de Comercializare ARO. „Pe când eram director de management, în cadrul direcţiei mele, se făceau toate structurile organizatorice, toate înfiinţările şi desfiinţările de secţii şi fabrici. Ioan Giuvelcă (n.r. revenit ca director la ARO, în cel de-al doilea mandat) m-a chemat şi mi-a spus că doreşte să înfiinţeze o fabrică de comercializare, cum era la Colibaşi CNCD-ul, Centrul Naţional de Comercializare Dacia. Cum să-l numim? Ne-am adunat mai mulţi acolo şi am hotărât să-i dăm denumirea „Centrul General de Comercializare ARO”. Am pus la punct toate schemele, organizarea, absolut tot. Apoi a venit treaba cea mai complicată: propunerile pentru funcţia de director general şi restul conducerii. Eu am întocmit mai multe variante, schemele erau în ordine, numai că persoanele… Giuvelcă a zis „nu” şi a cerut să mă mai gândesc. Ne-am întâlnit a doua zi.”
La întrunirea care a urmat, au fost convocaţi şi reprezentanţii acţionarilor, ca să-l numească pe directorul de la CGC ARO. „Noi ne-am gândit la dumneata.”, i-au spus aceştia lui Constantin Neagu. „Cum să mă puneţi pe mine? Eu n-am lucrat niciodată în vânzări!”, a exclamat contrariat acesta. Constantin Neagu îi cunoştea pe Bibi Miulescu, reprezentantul acţionarului Auto Dacia Piteşti, participant la şedinţa respectivă, pe Gheorghe Badea, din partea acţionarului Fabrica de Scaune de la Colibaşi, întrucât, fiind la Serviciul Cooperare, a lucrat foarte mult cu partenerii din ţară. Acţionarul Service Dacia Colibaşi a fost reprezentat la şedinţa de desemnare a directorului de către Constantin Nicolescu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Instalat ca director la Centru, Constantin Neagu trebuia să-şi aleagă un director comercial, funcţie pentru care l-a propus pe Petrică Savu, care era un fel de adjunct la Vânzări, iar pe doamna Bolboacă a pus-o contabil şef.
A pus la punct Centrul, l-a condus o vreme, apoi a rămas consilier până la pensionare
Următoarea întrebare a lui Constantin Neagu a fost: ce este de făcut în continuare, pentru că pe amplasamentul Centrului erau nişte hale, pe care conducerea Uzinei îşi propusese să le transforme în Vopsitorie auto. Ioan Giuvelcă le-a cerut celor implicaţi în acest proiect să gândească o compartimentare a celor două hale, impunând ca, la 1 iulie 1996, Centrul să înceapă să funcţioneze. „Zi şi noapte, s-a lucrat. I-am spus lui Ovidiu Ceapraz, care era la Mecanicul Şef, că, într-o lună, trebuie să punem la punct Centrul. Am avut foarte mare ajutor de la Ovidiu Ceapraz. Giuvelcă l-a pus la dispoziţia mea şi am lucrat împreună. Astfel, am dat drumul Centrului.”, a povestit acesta. La Centrul General de Comercializare ARO, Constantin Neagu a stat ca director general doar nouă luni. Pe 6 martie 1997, s-a dus la Ioan Giuvelcă cu cererea de demisie. „Cum, că mulţi vor să fie directori acolo?”, a întrebat acesta. Constantin Neagu şi-a motivat astfel decizia: „Eu nu mai stau. Nu accept să-şi bage nimeni coada în treburile mele. Eu am un program, am un plan, sunt societate independentă, nu scot profit, atunci, acţionarii să mă dea afară.” Ioan Giuvelcă i-a chemat pe toţi reprezentanţii acţionarilor. Leon (Bibi) Miulescu şi Gheorghe Badea l-au lămurit pe directorul general de la ARO să nu-i accepte hotărârea, însă Constantin Neagu n-a mai vrut să rămână şef la Centru. „Indiferent care este situaţia, oricum, după 30 de zile, sunteţi obligat să-mi daţi drumul.”, i-a comunicat el lui Ioan Giuvelcă. Cei patru acţionari, în afară de ARO, au participat cu o sumă mică, iar beneficiile au fost incomparabil mai mari. „De aceea, nu erau de acord să plec. Până la urmă, l-au pus pe Nicu Răcăşanu.”, a adăugat interlocutorul nostru.
După plecarea lui Constantin Neagu de la CGC ARO, Ioan Giuvelcă i-a propus să vină consilier la el, însă acesta a refuzat categoric să se întoarcă în Uzină. În schimb, i-a sugerat să înfiinţeze funcţia de consilier la Centru, lucru acceptat de directorul Giuvelcă. Aici, Constantin Neagu a rămas până în anul 1999, pe funcţia de consilier, timp în care s-a ocupat de demersurile necesare şi organizarea pentru Service. În 1999, a ieşit la pensie.
