Dragii mei!
Ce minunată făptură este omul atunci când el se află în armonie cu tot ceea ce îl înconjoară şi cu el însuşi! Atunci harul lui Dumnezeu este prezent în viaţa lui şi dă sens vieţii şi nădejdea nu-l va ruşina niciodată. Întreţinerea acestei armonii se face prin rugăciune către Prea Bunul Dumnezeu, prin îmbărbătarea pe care eşti dispus s-o dăruieşti aproapelui atunci când necazurile şi suferinţele dau năvală peste el, şi prin asumarea crucii pe care Dumnezeu a cântărit-o bine înainte ca să-ţi fie aşezată pe umeri. Ce poate ruina această stare de normalitate a omului? Răspunsul este foarte simplu: păcatul.
În cartea Învăţătură de Credinţă Ortodoxă, citim că „Păcatul este călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea, păcatul se mai numeşte fărădelege” (Despre păcat pag. 355). Este destul ca păcatul să se cuibărească în minte şi deja avem dezechilibru la nivelul fiinţei noastre. Cel care se bucură şi contabilizează fiecare greşeală a noastră, este urâtorul binelui – diavolul. Ce lucrează diavolul? Tot timpul caută pentru om oportunităţi cu finaluri dezastruoase. Ce este mai grav este că, de foarte multe ori, când vine peste noi ispita, nu schiţăm nici cel mai mic gest de împotrivire, ba fără nicio mustrare de conştiinţă că am putea supăra pe Domnul Hristos, ne şi învoim într-un mod liber şi conştient în a săvârşi păcatul.
Păcatele ce bântuie lumea în lung şi-n lat sunt multe, dar vreau să stărui asupra unui păcat care a devenit modă la noi la români, anume: apelarea la vrăjitori şi fermecători, la vreme de supărare şi necaz. La prima vedere, se poate spune că nu este aşa de grav, dar pe măsură ce devii conştient de păcat şi de faptul că într-un moment de rătăcire, în loc să iei drumul Bisericii şi al rugăciunii, în care vei găsi leac pentru boala ta sufletească, alegi să mergi la amăgitorii de suflete, cei care prin lucrarea lor sunt în slujba vrăjmaşului. Nu mai pui la socoteală şi faptul că te jupuiesc de bani şi nimic nu foloseşti. Banii poţi să-i dai la un sărac şi vei avea plată cerească. Căci prin milostenie se lasă Dumnezeu cel mai uşor înduplecat. Potrivit canoanelor, cei care apelează la fermecători şi vrăjitori se opresc de la Sfânta Împărtăşanie, ani de zile. Căci ce părtăşie poate avea lumina cu întunericul? Sunt unii care, apelând la fermecători, rămân uimiţi atunci când li se relatează întâmplări cu lux de amănunte din viaţa lor. Fraţilor, v-am spus mai sus că diavolul contabilizează tot, noi mai uităm, dar el nu uită şi, de aceea, ştie trecutul. Dar, ce, noi nu ne ştim trecutul? Vrem să ni-l spună alţii?
Contează cum trăim prezentul, căci un prezent bun iartă un trecut plin de păcate şi ne asigură şi viitorul. Dar să revenim la păcatul celor care merg la vrăjitori şi descântători şi să amintim că, odată cu mersul la cei care amăgesc lumea cu vrăjitoria lor, ne facem mincinoşi de cuvintele rostite de naş la botez: te lepezi de satana, de slujitorii lui, şi de toate lucrurile lui…? Acest lucru îl fac cei care se încred în vrăjitori şi fermecători, încep a se lepede de haina botezului, încep, puţin câte puţin, să se lepede de Hristos, ca să nu mai vorbim de cei care practică asemenea fărădelegi, căci iată ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul în cartea sa Despre Vrăji: „Toţi, toţi aceştia, până la unul, şi cei care lucrează, şi cei care suferă, şi cei care oferă vrăjitoriile şi talismanele, şi cei care le primesc, toţi devin locaşuri ale lucrării necuratului duh; cei care se leapadă de Hristos şi de credinţa lui Hristos se alătură lui satana şi slujirii lui şi trufiei sale. De unde, prin urmare, toţi sunt tăgăduitori ai făgăduinţelor pe care le-au dat la Sfântul Botez, că se vor lepăda de satana şi de orice slujire a lui, că se vor alătura lui Hristos şi credinţei şi cuvintelor Lui. O, ce nenorocire vrednică de plâns! O, ce mare pierzare a creştinilor!
Aşadar, să nu te înşeli, creştinule, ci află că nici lupul nu se face vreodată oaie, după proverb, nici diavolul nu se face vreodată doctor; şi că mai uşor poate să îngheţe focul şi să se încălzească zăpada, decât să vindece, într-adevăr, diavolul; fiindcă acesta, chiar dacă ar vrea să te vindece, nu poate, deoarece este cu totul neputincios, iar dacă presupunem că poate să te vindece, totuşi, nu vrea, deoarece sănătatea omului este un bun, iar diavolul urăşte totdeauna cele bune şi, de aceea, este numit duşmanul binelui (misokalos). Astfel încât fii convins şi crede, frate, că numai Dumnezeu este adevăratul doctor al sufletelor şi al trupurilor, iar vrăjitorii şi demonii nu vindecă cu adevărat, ci în închipuire. Aşadar, orice necaz şi supărare am avea în viaţa noastră niciodată să nu deznădăjduim şi să alergăm la cei care îşi fac lucrarea lor cu ajutorul satanei, căci nu este de joacă cu mântuirea sufletului; Ce nu oferă Biserica lui Hristos, de trebuie să alergăm în căi străine de mântuirea noastră? În Biserică ne adăpostim şi în vreme de furtună, şi când e vreme bună, căci ea este Corabia Mântuirii, care ne poartă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Când dăm de necaz şi ispită, să punem genunchii la rugăciune, să ne spovedim sincer şi să ne întoarcem ferm la Dumnezeu şi vom dobândi pace şi binecuvântare. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung