-2.7 C
Campulung Muscel
07/02/2025

A lăsat mina pentru ARO

În urmă cu 42 de ani, Pavel Aldea a fost selectat în echipa care a pus la punct Secţia Tratament Termic „Degussa”. Fostul electrician de mină, care a trecut pe la Sectoarele Poienari şi Godeni, a ajuns la ARO, la îndemnul unui văr, angajat la Mecanicul Şef. Parcursul său profesional la Uzină a început la Secţia „24”, a continuat la Tratament Termic, unde a rămas timp de şapte ani, după care următorii 26 de ani s-au consumat la Metrologie.

Respins la Pedagogic, întrucât tatăl, miner, n-a vrut să se înscrie în întovărăşire

Pavel Aldea s-a născut pe 2 februarie 1946, în comuna Bughea de Jos, satul Malu. Pe atunci, Malu aparţinea de Bughea de Jos, acum, de Godeni. În satul natal a urmat primele patru clase, după care următoarele trei, la Şcoala Generală Godeni. În 1960, după terminarea celor şapte clase, a făcut pregătire, ca să dea la o şcoală mai bună în Câmpulung. „Unde este turnul Bărăţiei, era o continuare de clădire şi acolo făceam meditaţie la Matematică cu profesorul Lolev. Iar la Limba română, l-am avut pe profesorul Pâslaru, care stătea lângă Grădina Publică.”, şi-a început relatarea Pavel Aldea, cu perioada copilăriei sale. A susţinut examenul la Liceul Pedagogic, unde se dădea admiterea şi vara, şi toamna, în funcţie de locurile rămase. Contrariat că n-a reuşit să treacă examenul, deşi se afla printre elevii bine pregătiţi, Pavel Aldea a apelat la o cunoştinţă, ca să se intereseze la conducerea şcolii care a fost cauza respingerii sale. „În perioada aceea, se făcea o întovărăşire la noi, la Godeni. Taică-meu, fiind miner, n-a vrut să se înscrie în întovărăşire. Nu era membru de partid şi… au avut de suferit copiii.”, a relatat acesta. După ce s-au încheiat examenele, directorilor le-a venit ordin de sus, cum că elevii de pe „lista neagră” n-aveau ce căuta printre admişi. Printre ei a avut nenorocul să fie şi Pavel Aldea, obligat să stea un an acasă.
În anul următor, bănuind că, spre orice liceu din zonă s-ar fi orientat, i s-ar fi întâmplat acelaşi lucru, s-a pregătit şi a dat examen la o Şcoală Profesională de la Filipeştii de Pădure, specialitatea electricieni de mină. A urmat Profesionala timp de trei ani, perioadă în care a învăţat şi carte, şi meserie. La absolvirea şcolii, şi-a pus trusa în spate şi… la muncă! În 1964, a fost repartizat de Întreprinderea Minieră la Sectorul Poienari, unde lucra pe schimburi. Împreună cu un alt coleg de la Schitu Goleşti, amândoi proaspăt absolvenţi, a nimeni direct pe tură, unul electrician, celălalt mecanic. După vreo trei luni, Pavel Aldea, care primise o cameră acolo, dar şi făcea naveta, în condiţiile în care nu erau maşini în vremea aceea, aşadar, trecea dealul pe jos, s-a transferat la Godeni.

La expirarea contractului cu mina, s-a angajat la Uzină, la Secţia “24”

La Sectorul Godeni a lucrat până în octombrie 1966, când a plecat militar. „Am învăţat meserie şi chiar am stăpânit-o. Şeful de echipă avea 54 de lei pe post, iar eu aveam sub şeful de echipă, 48 de lei, în nici trei luni. Am fost recrutat pentru armată, la Câmpulung, iar repartiţia am aflat-o la Comisariat, la Piteşti. Având meseria de electrician, am fost dat la Transmisiuni, la Ploieşti.”, ne spunea acesta. Pavel Aldea a făcut o specializare de radiotelegrafie, pe durata a şase luni, dar n-a avut ocazia să lucreze în tură, fiindcă a fost cooptat pentru o altă sarcină de către locţiitorul comandantului de pluton, la cererea unui lucrător de la Biroul Front. Acesta din urmă avea nevoie de un băiat care să-l înlocuiască la plecare şi pe care să-l pregătească între timp. „După-amiaza, mai lucram la Biroul Front cu cel care era caporal sau sergent în perioada aceea. După ce aceştia au plecat, mi-a revenit sarcina să preiau postul de furier la Biroul Front şi CI Militare (ContraInformaţii Militare). Nicio legătură cu Securitatea. Colonelul, care era pe toată divizia Ploieştiului, nu stătea acolo, venea o dată pe săptămână sau când avea nevoie. Mie, dacă aveam documentele tuturor militarilor din unitate, mi se cerea fişa unuia sau altuia, că erau mulţi cu diverse antecedente. La început, mi-a fost greu, pentru că subofiţerul, care era şef la Biroul Front, era detaşat. Şi atunci stăteam eu, care eram un soldat, devenit fruntaş, odată cu cei care au făcut şcoala, caporal, sergent.”, ne-a relatat el. 
După ce colegii săi au terminat armata, în februarie 1968, Pavel Aldea a mai fost reţinut aproape o lună, ca să-i instruiască pe cei care veneau în urma sa. În timpul armatei, în anul 1967, a fost făcut şi membru de partid. După încheierea stagiului militar, s-a reangajat la mină. În luna septembrie 1968, cum îi expira contractul încheiat pe trei ani cu mina, s-a reorientat profesional. Avea un văr, Emil Aldea, la Uzină, care lucra la Mecanicul Şef. Acesta l-a îndemnat să se angajeze la întreprinderea constructoare de maşini. Pavel i-a ascultat sfatul, a venit la ARO şi a fost repartizat la Secţia 1224. „Mai jos de „24” nu era nimic. Ulterior, s-au construit Halele Motor, Montaj, Vopsitorie şi celelalte. Uzina era până la „24”. Montaj Maşini, Caroserie, Presaj, Vopsitorie erau în „24”.”, şi-a amintit acesta cum arăta întreprinderea în momentul angajării sale, în urmă cu 44 de ani.
Pavel Aldea a fost repartizat maistrului Gheorghe Pârvan, pe care ni l-a descris drept un om foarte isteţ. „Când m-am dus la el, mi-a întins un „cearşaf” de schemă electrică. Teorie ştiam, dar practică… utilaje nu avusesem decât un strung, o maşină de găurit şi o freză, care erau adecvate industriei constructoare de maşini. Restul erau utilaje adecvate sectorului minier. Mi-a pus „harta” pe masă şi mi-a zis: „Explică-mi şi mie cum facem să pornim motorul ăsta!” După lămuririle proaspătului angajat, maistrul Pârvan s-a arătat încântat de cum s-a descurcat tânărul la teorie, aşa că proba următoare a fost cea practică. „A trimis un electrician din cei specializaţi, în secţie, la un agregat. Un văr de-al meu, mecanic la Mecanicul Şef (altul decât tehnicianul devenit subinginer, Emil Aldea), a venit la mine şi mi-a zis, de încurajare, că mă descurc. El a făcut Profesionala la Câmpulung. Când m-au pus la proba practică… eu nu ştiam nici unde este tabloul! N-am văzut aşa ceva şi i-am spus maistrului. Vărul mi-a zis unde este tabloul, m-am uitat la el, i-am explicat maistrului ce văd şi că nu pot să mă adaptez dintr-odată. Eu am avut un strung „Rangheţ”… vechile strunguri „Rangheţ”.”, astfel şi-a început Pavel Aldea cariera de trei decenii şi jumătate la întreprinderea câmpulungeană.

A învăţat de la neamţul trimis să monteze instalaţiile Atelierului Tratament Termic

De la 6 lei, cât avea pe post la mină, a coborât la 4,35 lei la ARO şi a primit categoria a IV-a la Uzină. Pavel Aldea a fost dat pe lângă un meseriaş, dintre cei buni, care făceau numai schimbul I. Dintre aceştia, interlocutorul nostru şi-a amintit de Gheorghe Vintilă, Mihai Gâlcă, fost primar la Valea Mare (la ARO, a ajuns maistru, subinginer, apoi inginer), Gheorghe Busuioc, toţi muncitori cu înaltă calificare. După un timp, Pavel Aldea a ajuns să lucreze pe tură. „Mergând la defecţiuni, începi să înveţi. Doi ani, am lucrat la prelucrări, cu tot ce însemna prelucrări în toată fabrica. Mai erau în sus de „24” Mecanic Şef, Sculărie, Tratament şi Forjă. M-am pus la punct cu ele.”
Ataşat Secţiei „24”, s-a construit o hală numită Tratament Termic „Degussa”, unde s-au adus nişte utilaje din Germania, prin 1969, iar, anul următor, a venit şi un specialist, ca să le pună în funcţiune. În 1970, pentru prima dată, s-a adus gazul metan în Uzină. Atunci, trebuia montate instalaţiile respective: două cuptoare mari de tratament, două maşini de spălat, două cuptoare de revenire, un transportor, un generator de prelucrarea gazului protector, pe care îl băgau în cuptoare, pentru protecţia pieselor, la tratament. „A venit un neamţ, ca să le pună în funcţiune, care era ajutat de un mecanic şi noi, electricienii, care lucram pe tură.”, povestea acesta. 

Ca să se facă treabă în atelierul respectiv, a fost selectat un electrician de la Sculărie, Mihai Calanghiu, unul de la Forjă, Gheorghe Milea, iar de la „24” trebuia să fie luat un angajat pe nume Miloiu, un muncitor specialist, clasa a 8-a. Pavel Aldea avansase, în doi ani, la categoria a 5-a. Miloiu n-a vrut să meargă la noua hală, motivând că vine tocmai de la Capu Piscului şi-i era greu să facă naveta, în condiţiile în care trebuia să lucreze pe ture. Maistrul electrician pe secţie, Gheorghe Pârvan, s-a gândit atunci la Pavel Aldea. În 1970, tânărul stătea cu chirie, într-o casă, în vecinătatea Şcolii Generale nr.3. A cam „scârţâit” la început, când a auzit că trebuie să meargă la Tratament Termic, dar s-a dus. Vreo şase luni, a făcut mai mult schimbul I, dar se obişnuia să fie băgat şi pe tură, ca să poată să lucreze cu neamţul, fiindcă acesta stătea la Uzină „zi lumină”. „Venea de la 8.00-9.00 dimineaţa şi stătea până la 7.00-8.00 seara, fiind interesat să pună instalaţiile în funcţiune. Toate componentele veneau dezmembrate şi el trebuia să le monteze, făcea legăturile. Omul cunoştea de la sudură, până la electronică, inclusiv tratament. Eu, pe lângă el, am prins mersul lucrurilor, plus pe lângă aparate, vedeam ce face. Nu umbla nici el în aparate, în schimb, cunoşteam tot lanţul de măsură, la incinta cuptorului unde se băgau piesele, până când ieşeau, la aparat, şi începea să dea comenzi din tablou, unde eram eu responsabil, pe partea electrică. Au mai venit utilaje de la Bucureşti, nişte cuptoare verticale. Aparatura o avea făcută la FEA Bucureşti, după licenţă japoneză. Fiecare, care aducea utilaje, venea şi cu specialistul, la punerea în funcţiune. Trebuia să stai pe lângă el, să vezi cum merge, că, a doua zi, acela pleca. Au venit cuptoare din Italia, am stat şi pe lângă un italian, care m-a pus la punct.”, ne-a povestit Pavel Aldea.
Şapte ani a lucrat la Tratament Termic, ajungând să cunoască utilajele din punct de vedere electric şi, cât de cât, al aparaturii şi măsurătorilor temperaturilor la care se lucra în acea hală.

Inginerul Sorin Buta, “forţat” să-i semneze transferul

Metrologia funcţiona la etajul III al blocului administrativ, în care se afla şi biroul directorului. Când a ajuns Pavel Aldea la Metrologie, şeful Serviciului era Eduard Ţigler, tehnician metrolog. Acesta a pus ochii pe electricianul de la Tratament Termic, pe care l-a încântat să vină la Metrologie, deşi Pavel Aldea a avut nişte reţineri, că nu va face faţă. „Eu pricepusem cam la toate utilajele care aveau AMC-uri ce trebuie să fac. În schimb, nu umblam în ele, că n-aveam voie să umblu în caseta respectivă.”, spunea acesta. În momentul în care Pavel Aldea s-a hotărât să plece de la Tratament Termic, Eduard Ţigler s-a dus să-l solicite pe Gheorghe Pârvan, care, iniţial, a spus că nu-i dă drumul, fiindcă n-are pe cine să pună în loc. Şef de Secţie era Sorin Buta, tatăl fostului primar. „Şef la Control, căruia îi era subordonată şi Metrologia, era inginerul Constantin Ghinescu. S-a dus Ţigler la Ghinescu să-l întrebe cum să procedeze şi să vorbească el cu şeful de Secţie, Sorin Buta. În „24”, era Montajul – pentru care începuse să se construiască hala, în jos – unde puneau nişte piese în cutii, ca să le trimită în afară şi să le monteze prin Spania, prin Portugalia, nu ştiu unde aveau ei maşini de expediat. Şi aveau nişte greşeli ale secţiei. Se duce Ghinescu, şeful Controlului, la Buta, cu hârtia făcută, şi-i spune să semneze transferul. „Dacă vrei să dau drumul la piese aşa, dacă nu, le desfaci.”, i-ar fi spus acesta. Buta a semnat, l-a chemat pe maistrul Pârvan să semneze şi el, iar Pârvan a scris pe transferul meu: „Numai pentru Secţia „24”.”, ne-a povestit interlocutorul nostru cum a ajuns la Secţia CTC Metrologie.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!