În vara lui ’54, într-un Buick, însoţit de băiatul său, ministrul Industriei şi Construcţiilor de Maşini a “picat” pe neaşteptate la IMS
În timpul uneia dintre sosirile ministrului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, Chivu Stoica, la întreprinderea de la Câmpulung, s-a întâmplat ca ofiţer de serviciu, în acea dimineaţă de vară a anului 1954, să fie Ion Mitoiu, pe atunci, un tânăr de 26 de ani, proaspăt transferat de la Bucureşti. N-a uitat vizita neaşteptată a mai-marelui de la Industrii nici până astăzi, la cei 83 de ani ai săi, şi nici ce a discutat Chivu Stoica cu directorul Întreprinderii Metalurgice de Stat de la Câmpulung, Gheorghe Grosaru, şi cu inginerul şef Gheorghe Zota, cu care Ion Mitoiu se cunoştea de la Uzinele „6 Martie” Tohan. În această ediţie, ne vom opri la întâlnirea şefilor Uzinei de acum 57 de ani, Grosaru şi Zota, cu Chivu Stoica, în urma căreia s-a ridicat, în scurt timp, Hala Forjă. Câteva cuvinte despre martorul acestui moment istoric: Ion Mitoiu s-a născut pe 16 martie 1928, la Micloşani-Muscel, în prezent, comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa. Tatăl, om bogat, cu 14 servitori în curte, a fost primar la Micloşani, în vremea în care s-au aflat ţărăniştii la putere, şi apropiat al lui Ion Mihalache, împărtăşind aceleaşi idei politice. Fiu de “chiabur”, Ion Mitoiu a simţit repercusiunile regimului comunist, mai ales că familia n-a renunţat de bună voie la proprietăţi, fiindu-i, într-un final, confiscate.
Cu două ore înainte, ofiţerul de serviciu de la Colibaşi l-a anunţat de sosirea lui Chivu Stoica la Câmpulung
Ion Mitoiu a ajuns la Întreprinderea Metalurgică de Stat – IMS Câmpulung, cum se numea Uzina, înainte de a deveni Întreprinderea Mecanică Muscel, în anul 1954. A venit prin transfer de la Întreprinderea Auto Bucureşti, unde a lucrat la Organizarea Muncii, timp de şase ani, fiind şi şeful serviciului. Întrucât avea relaţii la minister şi fiind din Muscel, iar la Câmpulung era nevoie de cadre, în perioada aceea, a ales Uzina.
„Într-o sâmbătă şi o duminică ale verii anului 1954, eram ofiţer de serviciu la IMS. N-aveam cameră de oaspeţi, n-aveam nimic, lucram pe la Investiţii pe atunci şi dormeam printr-un birou la Organizarea Muncii. La Organizarea Muncii, abia îl numiseră pe Mihai Pescaru şef, iar eu din domeniul acesta venisem. Şef la Serviciul Investiţii era Ion Mitu.”, şi-a început acesta relatarea. La Investiţii, unde a fost repartizat iniţial, Ion Mitoiu ocupa un post de tehnician principal. „Dar m-au ţinut puţin ca tehnician principal la Investiţii, deoarece pe cartea de muncă mi-au operat numai „economist la Organizarea Muncii”.”, ne-a povestit, pentru început, Ion Mitoiu.
Naratorul nostru şi-a amintit că maşina de serviciu era o furgonetă, cum erau pe vremuri, la IMS Câmpulung, al cărei şofer, de loc din Stoeneşti – Avram îl chema – i-a cerut voie să plece, în seara dinaintea sosirii neaşteptate a lui Chivu Stoica, intuind că nu se petrece nimic important în intervalul respectiv. Urma ca, dimineaţa, să se prezinte la lucru şi să ia maşina. „Noaptea, trebuia să treci o dată prin ateliere, nu era „mare brânză”… Pe atunci, se făceau lacăte, vermorele şi începuse fabricaţia de ringuri. Era Comloşan şeful Secţiei Ringuri. „Bunuri de larg consum”, dar ringurile nu erau bunuri de larg consum. Nucleul îl reprezentau foştii muncitori din timpul războiului aduşi la Câmpulung. N-aveam astâmpăr… la 20 şi ceva de ani… La poartă era paznic un fost poliţai, Tonghioiu. Pe când stăteam de vorbă şi mă întreba dacă nu dorm, iar eu îi ziceam: „Unde să dorm? Pe birou?”, „ţâr”, telefonul. De la Colibaşi, ofiţerul de serviciu, care a cerut cu ofiţerul de serviciu de la IMS Câmpulung. „Mitoiu, ofiţer de serviciu.”, i-am răspuns. Zice: „Fiţi atenţi! Vine tovarăşul Chivu Stoica la dumneavoastră! A fost la noi, pe la 02.00-03.00 noaptea, şi acum vine la voi. Vezi că nu trebuie să ştie nimeni că v-am spus.” Îl întreb pe Tonghioiu – om în vârstă, care a fost poliţai – ce fac? Omul, cu experienţă, mi-a spus: „Te duci după domnul Zota (care era directorul tehnic) şi după domnul Grosaru (directorul general)”.”, ne-a povestit Ion Mitoiu.
“Când a văzut Chivu Stoica strungul, o dată, i-a dat o palmă după ceafă lui Grosaru”
Cu ce să se ducă?, a fost primul gând care i-a trecut prin minte tânărului Ion Mitoiu, după ce-l învoise pe şofer în seara precedentă. Terminase şcoala de şoferi AVSAP, ştia să conducă, dar n-avea carnet. „Treaba ta! I-ai dat drumul! Te duci după ei!”, aproape că i-a ordonat Tonghioiu, de la poartă. „Grosaru era atunci în Casa „Zmeu”, în Schei, unde este Casa „Emil Gârleanu” (n.r. peste drum de fostul Magazin „Confortul”). Iar Zota, inginerul şef, locuia în Casa „Napotescu”, fostul prefect de Câmpulung, până în „Teşileanu”. Cred că o casă o mai desparte de Brutăria „Teşileanu”. Mă duc la Grosaru, îl trezesc… era cam 6 şi jumătate, dimineaţa. Îi zic: „Hai la Uzină, că vine Chivu Stoica!” „Aoleu! Du-te şi ia-l pe Zota!”, mi-a zis el. Mă duc să-l iau pe domnul Zota şi până se îmbracă el… era o fire impunătoare, om greu, cu rezonanţă. Eu pe domnul Zota îl cunoşteam, că mă „crescuse” la Tohan. Era un fel de „tătic” al meu.”, ne spunea Ion Mitoiu.
Ca o paranteză, acesta a lucrat sub conducerea lui Gheorghe Zota şi la Uzinele „6 Martie” Tohan. „Zota fusese la Tohan, aproape că au vrut să-l condamne la moarte, pe motiv că a sabotat planul de muniţii. Dar n-a fost adevărat. L-a scăpat Chivu Stoica de toate acuzaţiile acestea! L-a scos din puşcărie.”, îşi aminteşte şi acum acest episod nefericit din viaţa inginerului şef al Uzinei, pe care îl cunosc mulţi dintre cei care l-au avut ca superior în anii de început ai IMS Câmpulung.
Ne întoarcem la istorisirea despre „descinderea” la Uzină a lui Chivu Stoica, la momentul în care Ion Mitoiu trebuia să-l ia de acasă pe Gheorghe Zota. „Acesta iese la maşină, se urcă în cabină, iar eu mă urc la volan. Se uită la mine speriat. „Păi, şoferul unde e?”, mă întreabă. „Eu sunt şofer!”, îi răspund. „Nu merg cu tine!” „Domnul inginer, vine Chivu Stoica!” „N-am încredere.”, mi-a zis şi a coborât. Greu când scotea o vorbă! De la „Napotescu” până la „Zmeu”, erau 200-300 de metri. Am mers încet, nu era aglomeraţie de maşini, mai ales dimineaţa. Când am ajuns la Grosaru, îi zic: „Ce facem, că ăl bătrân (n.r. Gheorghe Zota) nu vrea să meargă cu maşina!” A insistat şi Grosaru la Zota să se urce în maşină, mai ales că mă cunoştea de la Tohan, dar n-a vrut şi pace. Grosaru a mers cu mine, cu maşina. Ne-am dus repede la Uzină, iar Zota a venit mai încet (n.r. din Schei, până la ARO), pe jos.”, a continuat povestea lui Ion Mitoiu.
La o jumătate de oră după ce au ajuns la fabrică, şi-a făcut apariţia, într-un Buick, Chivu Stoica, în partea dreaptă a şoferului. „În spatele lui erau un băieţandru de vreo 10-12 ani, fiul lui Chivu Stoica, şi ofiţerul de Securitate. Opreşte la poartă, iar eu îl întreb pe portar: „Nea Tonghioiule, cum îl primesc?” „Te duci, faci semn de oprire a maşinii, te faci că-l recunoşti, îl saluţi şi, după aceea, îi dai liber!”, m-a sfătuit Tonghioiu. Intrăm pe poarta Uzinei. Imediat la stânga, era rampa unde se descărcau din maşini diverse lucruri. Pe rampă era un strung venit de la „Iosif Rangheţ” (Fabrica de Strunguri), de la Arad, nou-nouţ, pe care scria SMT Teiu. Îl trimitea Grosaru la SMT Teiu. Fabricile primiseră ordin să ia în primire câte un SMT şi să-l ajute. Dar, când a văzut Chivu Stoica strungul, o dată, i-a dat o palmă după ceafă lui Grosaru şi-i zice: „Băi, iar te ţii de…? Ce femeie este inginer şef acolo?”, a povestit cel care a fost ofiţer de serviciu în ziua vizitei lui Chivu Stoica.
“Tatăl lui Grosaru şi Chivu Stoica fuseseră amândoi în puşcărie, se cunoşteau”
Când a văzut că face glume, tensiunea lui Ion Mitoiu a mai dispărut. „Ştiam că este o relaţie între ei. Tatăl lui Grosaru şi Chivu Stoica fuseseră amândoi în puşcărie şi se cunoşteau. Iar pe Grosaru Chivu Stoica îl lansase, din secretar PMR de Câmpulung, îl făcuse directorul Uzinei, apoi, pentru că nu s-a despărţit de femeia asta (n.r. o ingineră câmpulungeancă), cu care are doi copii, l-a trimis secretar de partid la nu ştiu ce mare trust de construcţii, care ridica fabrici prin toată ţara. Numai ca să-l „alerge”.”, ne-a mai spus octogenarul.
Aşadar, la vederea strungului pe rampă, Chivu Stoica a continuat glumele la adresa lui Gheorghe Grosaru. „Ce-am zis eu, mă?! Să le dai un strung din ăla vechi, cu transmisie… păi, ăia nici nu ştiu să-l folosească, îşi prind mâinile în el! Şi tu le dai strungul tău, pentru care de-abia ţi-am dat repartiţie! Asta o să te coste.”, l-a „ameninţat” Chivu Stoica pe Gheorghe Grosaru. „O luăm încet prin Uzină. Începuse să se construiască, se turnase fundaţia la Forjă. Vede Chivu Stoica fundaţia, vede că se lucrează şi-i zice lui Grosaru: „Măi, băiatule, îmi pare rău de tine! A „murit” totul!” Eu, copilandru, fără experienţă… dar am fost „căţelul” în spatele lor, întotdeauna, am fost după ei. „Nu mai avem bani de investiţii. Acum, oprim toate lucrările.”, a zis, la un moment dat, Chivu Stoica. Acolo, erau câteva hale vechi, era hala de lângă poartă, unde a murit Pantazi… restul, unde este acum poarta principală, erau grădini. Grosaru s-a schimbat la culoare când a auzit că n-o să mai aibă investiţii. M-a trimis să-l aduc pe şeful cantinei, era socrul lui Ursea, contabilul şef. Cantina era sus, în deal. Au stat de vorbă şi s-au plimbat prin Uzină. Tuturor celor pe care i-a găsit la lucru în acea duminică Chivu Stoica le-a aruncat câte o vorbă, era foarte popular. Era îmbrăcat sport, într-o haină fără guler, la doi nasturi, pantalon bufant, întors, şi bocanci. Fiu-su, un zvăpăiat, ca orice copil de ministru, îşi băga nasul peste tot.”, a relatat Ion Mitoiu. La cantină s-au pregătit pentru oaspeţi ţuică şi gustări. Prinzând momentul, directorul Grosaru i-a cerut şefului de la Industrii să-l ajute cu „capacul obiectivului”. „Cum, când tu n-ai turnată decât temelia?!”, l-a luat la rost Chivu Stoica.
Între Grosaru şi Naghi, Uzina a fost condusă de Ven Ştefan şi Mara Saviton
„Începând de-a doua zi, Grosaru a luat Regimentul, a luat toate şcolile, salariaţii… muncă voluntară, toată cărămida de pe Grui, de la Papuci, cum îi chema, care aveau cărămidării, şi „trânteşte” în două săptămâni hala de roşu. Forja! Când a venit a doua oară Chivu Stoica şi a văzut-o, nu mai eram ofiţer de serviciu, dar ei au fost cei care au pus temelia IMS-ului. Asta s-a întâmplat numai datorită iuţelii cu care s-a descurcat Gheorghe Grosaru. După aceea, au început să lucreze. Prima dată, au avut un motor adus acolo, un Viscosin, pe care l-au tot desfăcut, că au spus că fac motor după el. N-a mers, pentru că era englez. Motocicletele, în aceeaşi perioadă, erau făcute şi a dat ordin tot Chivu Stoica să le trimită la topit, pentru că nu aveau brevet. Erau copiate după un brevet german. Pentru opt sau nouă motociclete, în perioada în care eu am fost acolo, au luat bilet de la DCA că le-au topit. Acum, cine poate ştii dacă, într-adevăr, au fost topite, sau dacă cine şi cum le-a împărţit?!”, a mai spus Ion Mitoiu.
De 1 Mai 1957, când au apărut primele maşini, au fost duse la Bucureşti, la defilare. „Primele aripi ale IMS-ului le-a făcut Ghiţă Holboşan, cu Georgescu “Fâl-Fâl”… mai erau doi veri, Eremia şi Niţă, cu Popa, care era meseriaşul de bază. În orice caz, era tablagerie de mână, făcută cu ciocanul. Şi mai era Negoiţă, cel cu motocicleta! Bun meseriaş, venit cu tehnică în cap!”, sunt alte amintiri ale acestuia.
După „mazilirea” lui Gheorghe Grosaru, până la Victor Naghi, au mai fost doi directori, Ven Ştefan, căruia i se spunea „Omul Negru”, şi Mara Saviton. „Amândoi au fost directori pe la Tohan. Ei au ocupat postul de director general până la venirea lui Victor Naghi. Cu Mara Saviton mă întâlneam la „Hai la noi”, la o halbă. Au fost directori pe termen scurt, de câteva luni, fiecare, până când a venit Naghi. Ven Ştefan era un ungur cu autoritate, în timp ce Mara era un finuţ.”, a încheiat Ion Mitoiu.