Autocrosul, cel mai spectaculos eveniment auto din Muscel, organizat de Uzina ARO, aduna laolaltă mii de musceleni dornici să urmărească întrecerea maşinilor fabricate la Câmpulung. Acest moment, care se alătură celorlalte episoade din istoria ARO, ne-am propus să-l aducem în actualitate, depănând amintiri împreună cu unul dintre cei mai buni piloţi pe care i-a avut Uzina, Vasile Gentoiu, campion naţional de raliu şi performer în Campionatul Naţional al Spaniei. Angajat, în 1982, la ARO, a lucrat la Motor, apoi la Probe. De aici, a ajuns, doi ani mai târziu, la Compartimentul de Competiţii al Uzinei. Vasile Gentoiu a realizat pentru ziarul nostru o întoarcere în trecut, în anul 1983, când a început ceea ce a devenit rapid o pasiune, care nu a pierit nici până astăzi şi pe care a transmis-o întregii familii.
Spectacol total la autocros
Rally Cross era denumirea întrecerii căreia i s-a dedicat, ani la rând, Vasile Gentoiu. Competiţia specială a Uzinei ARO, organizată de întreprindere, a fost autocrosul, care aducea la margine de Câmpulung mii de spectatori. Terenul accidentat era propice maşinilor 4X4, ale căror raiduri se lăsau, deseori, cu răsturnări, de aici, şi interesul muscelenilor pentru acest gen de competiţie. Întrecerea se desfăşura în Grui, în cele două locaţii cunoscute: „La cărămidă”, pe platou, aşa cum îi spuneau zonei participanţii la autocros, şi la Bughea. Un alt traseu era în Vişoi, pe Calea Pietroasă, unde se ţinea motocrosul. Odată, s-a desfăşurat şi în zona Mateiaşului. Cele trei-patru ediţii anuale reprezentau un eveniment pentru locuitorii Muscelului, care se strângeau de pretutindeni, ca să asiste la spectacolul total în care maşinile plecau toate odată. Din anul 1985, au început să se deruleze etape ale autocrosului şi în ţară. Interlocutorul nostru îşi aminteşte de participările la Harghita, la Braşov, unde se organizau întreceri similare.
La acea vreme, fabrica era condusă de Ion Giuvelcă. „Directorul general şi directorul tehnic se ocupau şi organizau cam de trei-patru ori pe an evenimentul, cu maşini din loturi noi, plus maşinile care erau făcute special pentru autocros. În cadrul acestei acţiuni se testau şi produsele din diferite loturi, ARO 10, ARO 24, ca să le vadă fiabilitatea şi le introduceau în concurs cu cele concepute special pentru autocros, ranforsate.”, ne spunea Vasile Gentoiu.
În toamna anului 1984, la ARO s-a înfiinţat Compartimentul de Competiţii, condus, la acel moment, de inginerul Dragomir. Opt persoane erau implicate în activitatea de pregătire a piloţilor şi maşinilor pentru diferitele acţiuni automobilistice, la care Uzina era reprezentată. Compartimentul de Competiţii reunea şi mecanici, şi piloţi: Vasile Gentoiu, Gheorghe Gavrilă, Radu Gheorghe, Nicolae Boeru, Sorin Ţenţu, Răzvan Bîrzu, Nicolae Iordache şi Vlăsceanu. Alte nume care s-au alăturat, în timp, echipei amintite, pe măsura extinderii componenţei compartimentului, au fost Ion Mărgescu şi Dan Mărgescu.
Piloţii de la ARO, în primii zece
Pe de altă parte, raliul, o altă acţiune la care piloţii câmpulungeni şi-au dovedit aptitudinile, se organiza în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri al României. „Atunci, ca echipe, eram eu cu Nicolae Boeru, Radu Gheorghe cu Gigi Gavrilă, altă echipă. Mai erau de la CESAR Sandu Zichil şi Iosif Cicu. În schimb, la autocros erau mai multe maşini angrenate în competiţie, fiind de la fiecare secţie. Fiecare secţie din Uzină avea câte o maşină, pe plan tehnic, care era scoasă din circulaţie şi era adaptată pentru evenimente ale fabricii.”, a adăugat Vasile Gentoiu. Piloţii câmpulungeni „şcoliţi” la ARO s-au remarcat şi s-au clasat în primii zece competitori în Campionatul Naţional de Raliuri. Trei ani la rând, 1993, 1994 şi 1995, titlul de campion naţional a aparţinut câmpulungenilor. Pe atunci, Vasile Gentoiu făcea echipă cu Ion Mărgescu, Radu Gheorghe cu Nicolae Iordache, Cătălin Petcu cu Dan Mărgescu, Iosif Cicu cu Mihai Dumitrovici (şef de compartiment). De asemenea, din Compartimentul de Competiţii au mai făcut parte, de-a lungul anilor, Gheorghe Ciurea, Adrian Bădulescu, Ion Mihăilă, care a făcut echipă cu Sorin Ţenţu, Szakal Marton, care a fost şeful compartimentului, fraţii Cătălin şi Iulian Nicolaescu.
Maşina ARO se comporta bine la raliuri, pentru că se muncea foarte mult la pregătirea ei. „Foarte multe ore de manoperă băgam în ele. Lucram mult şi peste program. La început, până să se înfiinţeze Compartimentul de Competiţii, munceam şi în producţie, iar autocrosul şi raliul erau un hobby al nostru, pe care îl făceam după orele de program. Au fost zile în care nu plecam deloc… stăteam noaptea şi pregăteam maşina înainte de o cursă. Până la patru, trebuia să ne facem programul la serviciu, după care rămâneam în uzină şi ne ocupam de reparaţia maşinii, ca să fie gata pentru cursa următoare. Se concura cu ARO 10 şi ARO 24.2.”, relata Vasile Gentoiu.
Până prin 2000 a durat frumoasa poveste a prezenţei ARO la întrecerile de raliu. Compartimentul de Competiţii şi-a continuat existenţa până la închiderea Uzinei ARO, dar n-a mai avut activitate. După acest moment, mai poate fi consemnată participarea, prin 2001, cu două ARO 10 SuperRally la un eveniment de gen. Dintre adversarii autoturismului câmpulungean, Vasile Gentoiu a amintit: „Era Dacia Piteşti, era Iatsa Piteşti, cu o echipă puternică, echipajul Sibiului, de asemenea, I.N.M.T. Bucureşti şi… foarte multe echipe din ţară. De la Cluj, Iaşi erau unele puternice. Până în anul 1990, cel puţin, erau şi 200 de maşini la start. Anul 1989 a fost primul în care raliul a fost împărţit în două: Grupa A şi Grupa B.”
Tradiţia autocrosului s-a sfârşit înainte de cea a participării maşinii ARO la Campionatul Naţional de Raliuri. În 1998, îşi aminteşte Vasile Gentoiu, s-a pus punct organizării acestor competiţii care i-au încântat pe musceleni aproximativ 15 ani. „Era frumos, spectacol pe terenurile accidentate! Erau dealurile pline de spectatori!”, spunea acesta.
“Când aveai în spate Mazda, Suzuki, Toyota, te bucurai”
În perioada 1988-1989, Vasile Gentoiu a fost plecat în afară. „Am fost în Spania, în Insulele Canare. Acolo am participat cu un ARO 10 în campionatul lor intern. Eram al treilea la grupa mea, 1004 (capacitate cilindrică 1400 centimetri cubi), cum avea ARO 10. Erau 50-60 de maşini.”, a povestit pilotul muscelean. În clasamentul general, Vasile Gentoiu s-a clasat în primii 15 şi pe locul 3 la categoria din care făcea parte. Pentru musceleanul nostru a fost o performanţă, la fel pentru Uzina ARO. „Când aveai în spatele tău Mazda, Suzuki, Toyota, te bucurai. Acolo, raliurile erau secrete, nu aveai un plan al traseului. La plecarea în proba specială, ţi se dădea o hartă, pe care trebuia s-o urmezi. Nu era ca acum şi cum se făcea înainte, un antrenament în prealabil. Nu ştiai că e groapă, că e şanţ. Făceau nişte semne, către stânga, către dreapta, o săritoare, dar dacă nu erau antrenamente… În asta consta spectaculozitatea cursei, că erai tot timpul cu adrenalina la maximum! Mai ales când apărea o denivelare şi, efectiv, n-o vizualizai, stăteai un pic sub tensiune, pentru că trebuia să pregăteşti maşina.”, relata pilotul.
Şi băieţii, şi soţia i-au împărtăşit pasiunea
În anul 1990, a plecat de la Uzina ARO, dar şi-a continuat pasiunea la Compartimentul de Competiţii la Dacia Colibaşi. În 1993, odată stopată această activitate la fabrica de la Mioveni, s-a întors la Câmpulung. „Se primiseră nişte bani şi era nevoie să se facă echipa. Am fost solicitat şi bineînţeles că am acceptat. Oricum, ARO era un lucru de suflet pentru mine. Am venit şi am alergat, ’93, ’94, ’95.” La o „tăiere” bugetară, s-a stabilit că nu vor rămâne decât trei maşini. Deşi, în clasament, Vasile Gentoiu era pe locul II, a renunţat în favoarea unui coleg, care era din Câmpulung, pentru că el, oricum, lucra şi stătea la Piteşti. „Organigrama Compartimentului de Competiţii de la ARO nu mai permitea decât trei maşini. Şi erau patru. Am renunţat eu şi m-am dus la Piteşti. Acolo, am alergat din nou pe o Dacia Nova.” Ulterior, a concurat pe un Opel.
Din 2003, Vasile Gentoiu şi-a antrenat şi copiii – care aveau pe atunci 11 ani, respectiv 12 ani – în acest sport, în Campionatul Naţional de Rally Cross. Înscrişi la juniori mici, băieţii lui Vasile au concurat pe un Golf cumpărat de tatăl lor. Vasile era la „avansaţi”, iar soţia s-a alăturat bărbaţilor din familie, concurând la clasa rezervată doamnelor. „Au ieşit toţi campioni naţionali. După ce s-a schimbat regulamentul, nu li s-a mai dat voie juniorilor cu maşina decât până la maximum 1300 cmc. Am luat o Dacia sport, am pregătit-o… şi se dădeau ei cu Dacia sport, iar eu şi soţia, cu Golf-ul.”, a adăugat el.
Anul trecut, familia Gentoiu a încheiat în glorie
Vasile Gentoiu a practicat acest hobby până anul trecut. Pasiunea devenise prea costisitoare şi, odată cu creşterea taxelor de înscriere, a renunţat. „Am încheiat în glorie, toată familia. Am numai satisfacţii morale, n-am avut nicio satisfacţie materială, în urma a tot ceea ce a fost la ARO. Atât la autocros, cât şi la raliu, premiile erau simbolice, o diplomă şi o cupă. Bani am avut după ce am mers cu Nova, în Campionatul Naţional, unde se formase Cupa Dacia Nova. Acolo se plătea, în funcţie de rezultate. Erai în primii trei, primeai între 150 şi 350 de mărci. A fost un lucru pe care l-am făcut de plăcere. Dacă puneam în balanţă cu cât am muncit la un ARO, n-ar crede nimeni. Pregătirea dura mult, căci nu aveai timp să lucrezi, fiind în producţie. Şi când am fost în Compartimentul de Competiţii, până pe 15 ale lunii, ieşeau maşini descompletate, cu tot felul de lipsuri. Le scoteau într-un parc. După 15, ne luau pe toţi, să completăm maşinile.”, a povestit acesta.
Banii câştigaţi în străinătate, în mare parte, au fost cheltuiţi pentru ARO. „Luam tot felul de suspensii şi ce ştiam eu că mai am nevoie la maşină, ce nu găseam pe aici. Costau destul de mult. La noi, calitatea materialului sportiv era aproape de zero. Nu ne permiteam mai mult, de-abia ne dădeau bani pentru deplasări. Dar nu primeam bani ca să cumpărăm materiale sportive speciale pentru competiţii, de asfalt, de macadam. Cel puţin, până în ’90, se cumpărau numai cu valută şi nu-ţi dădea nimeni nimic. Noi mai făceam rost de ele de la colegii care plecau afară şi lucrau şi mai aduceau câte ceva, plus că am fost şi eu plecat…”, a continuat relatarea lui Vasile Gentoiu.
„A fost frumos şi au fost şi rezultate. Păcat că s-a distrus toată treaba! Un singur lucru mai era de făcut: să îmbunătăţească calitatea materialelor. Maşina, ca produs, era foarte bună, dar dacă era făcută cu fiare vechi… Normal că nu puteai să faci o comparaţie şi să concurezi cu o persoană care e încălţată în adidaşi, iar tu eşti desculţ… să te baţi cu ea. Dar noi făceam şi chestia asta.”, a încheiat cu regret unul dintre cei mai buni piloţi musceleni de la ARO.
