Un episod cu totul special al serialului început de publicaţia noastră în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, „Din istoria ARO Câmpulung”, îl vom rezerva unor câmpulungeni a căror dragoste pentru IMS, extinsă în timp la orice obiect sau material care aminteşte de fosta fabrică musceleană, i-a determinat să-şi transforme proprietatea într-un „sanctuar” închinat maşinii ajunse la o jumătate de veac de existenţă. Tatăl, Emil Hagi, şi fiul, Alexandru Hagi – spre deosebire de interlocutorii interviurilor prezentate de-a lungul celor nouăsprezece luni, care au lucrat zeci de ani la ARO – nu au avut (aproape) nicio legătură cu Uzina. Din acest motiv, colecţionarii de mărturii ale existenţei fabricii de la margine de Câmpulung sunt cu atât mai mult de apreciat pentru ceea ce fac, „încăpăţânându-se” să nu lase ARO să moară definitiv în conştiinţa locuitorilor acestei aşezări. Şi reuşesc să facă un asemenea lucru, deloc uşor, susţinut financiar din propriul buzunar, organizând, de cinci ani încoace, evenimentul „Câmpulungul în amintiri”, încadrat în programul Zilelor Municipiului, la care sunt invitaţi cei care le împărtăşesc pasiunea pentru IMS, fie ei posesori de astfel de vehicule, fie simpli vizitatori ai expoziţiei amenajate în faţa Primăriei. Cele mai îndrăzneţe planuri ale familiei Hagi – care, dacă s-ar realiza, pentru municipiu ar fi un lucru absolut extraordinar – vizează înfiinţarea unui Muzeu al mărcii ARO.
De la un IMS, în 2000, colecţia familiei a ajuns, în prezent, la şapte
De curând, am avut ocazia să vizionăm colecţia de „M-uri” a familiei Hagi, îndrăgostită iremediabil de maşina musceleană, care a început, acum unsprezece ani, cu un vehicul şi a ajuns, în 2007, la organizarea unei acţiuni dedicate „Zimbrului”, „Câmpulungul în amintiri”, în exclusivitate, o iniţiativă privată. Pasiunea tatălui şi a fiului pentru IMS, în special, i-a determinat pe cei doi să înceapă, prin anii 1999-2000, să colecţioneze diverse materiale, piese, tipărituri, filme, fotografii care ilustrează momente şi evenimente din istoria ARO Câmpulung. Dar peste toate acestea, cea mai impresionantă parte a colecţiei familiei Hagi o reprezintă „M”-urile, şapte la număr, depozitate în curtea proprietăţii de la Apa Sărată. Două dintre ele îţi taie, pur şi simplu, răsuflarea, atât sunt de frumoase şi de bine conservate.
Emil Hagi, născut la Câmpulung, a lucrat la Uzina ARO o scurtă perioadă de timp – pe când avea vârsta de acum a fiului – în intervalul cuprins între finalizarea studiilor liceale şi admiterea la facultate. Aşadar, nu se poate spune că a existat o legătură a sa cu uzina câmpulungeană, iar de aici s-a născut preocuparea din prezent. Prin anul 2000, i-a venit ideea achiziţionării unui IMS, fiind încântat să aibă un astfel de automobil în proprietate. Probabil, destui dintre dumneavoastră au remarcat o splendidă maşină de colecţie, fabricată la ARO şi recondiţionată, parcată în faţa magazinului societăţii patronate de Emil Hagi, din vecinătatea Unităţii de Pompieri. Dragostea pentru IMS-ul muscelean nu s-a limitat la un singur vehicul, ajungând în prezent la şapte. Primul pe care l-a cumpărat provenea dintre cele deţinute în trecut de Armată şi se afla într-o stare avansată de degradare. Tatăl şi fiul l-au luat şi au început îmbunătăţirea lui, deşi, după cum ne-a mărturisit Alexandru Hagi, nu aveau experienţa recondiţionării unei astfel de maşini. Dar cu sfaturile şi ajutorul mecanicului firmei, care le-a făcut recomandarea montării altor frâne, de ARO, autoturismul a prins viaţă şi a putut fi înmatriculat.
După ce primul IMS al familiei a fost readus în stare de funcţionare, cei doi au văzut prin Câmpulung un altul, care le-a atras atenţia (în fotografie: AG 11 ECA). “M”-ul se afla în curtea unei câmpulungence, în apropierea Spitalului Municipal. „Ne învârteam pe lângă el, când… ni s-a părut mai frumos decât al nostru. Nu i-am făcut nimic, maşina este aşa cum am luat-o, doar i-am schimbat prelata.”, şi-a început relatarea Alexandru Hagi, care, în ciuda faptului că este foarte tânăr, simte prin toţi porii un entuziasm legat de marcă la fel de mare ca al tatălui său. Odată cumpărat primul autoturism, pentru bărbaţii familiei Hagi a fost ca şi când ar fi încercat un „drog”, care le-a dat numaidecât dependenţă. Au început să caute şi altele, lecturând anunţurile de mică publicitate. Aşa au ajuns la piesa aflată în proprietatea câmpulungencei de lângă Spital, pentru care au plătit cât a cerut, fără să se târguiască, mai ales că, după cum ne-a spus Alexandru Hagi, o „vânau” de ceva vreme.
“Toate au fost maşini de transmisiuni ale Armatei”
Chiar dacă ne referim la autoturisme pe care proprietarii, persoane fizice, nu le mai foloseau, preţurile cu care le-au vândut au fost destul de ridicate. Toate maşinile aflate în colecţia familiei Hagi au fost, iniţial, în folosinţa Armatei, deţinătoarea celor mai multe astfel de exemplare. După ’89, când Armata a casat modelele respective, IMS-urile au ajuns prin bătăturile particularilor, care, la rândul lor, fie le-au scos la vânzare, fie le-au lăsat să ruginească pe sub şoproane. „Toate au fost maşini de transmisiuni, cu staţie radio… Aceasta mai are pe ea şi o parte din suporturile de antene. În rest, cele care au fost de infanterie, de artilerie şi de ce-au mai avut ei le-au tăiat şi le-au topit. Şi erau maşini noi! Multe dintre ele nu erau nici mişcate.”, ne-a povestit Alexandru despre o practică ce i-a privat pe cei interesaţi de dobândirea unor modele foarte valoroase peste timp să le achiziţioneze, pentru că ele nu s-au vândut către populaţie.
Alexandru şi tatăl său şi-au cumpărat maşinile numai de la persoane fizice, care le-au procurat de la unităţi militare şi care, după un timp, s-au trezit că se „încurcă” de ele prin curţi. După cum spunea interlocutorul nostru, prin anii ’90, s-au vândut şi cu 7 milioane de lei vechi „bucata”. În schimb, cei doi colecţionari câmpulungeni, al căror hobby a început să se manifeste mai târziu, au plătit bani grei pe exemplarele etalate o singură dată pe an, de sărbătoarea municipiului.
„Noi am dat pe ele nişte bani. Prima am luat-o cu 110 milioane (lei vechi) – în anul 2000, suma era o valoare – acum, pe aceasta (n.r. una dintre cele două maşini arătate de Alexandru) am dat 4.000 de euro. Pe cealaltă am dat 6.500 de euro.”, şi-a continuat relatarea. Şi restul de cinci, aliniate în spatele proprietăţii, au presupus nişte costuri, mai mari sau mai mici, şi vor mai consuma bani şi de acum înainte, pentru restaurarea lor. Ca să-l cităm pe Alexandru, două dintre cele şapte IMS-uri sunt nişte „epave”, fiind lipsite de motor. „Pentru AG 43 YMS trebuie să schimb motorul, că am luat-o cu un diesel de Câmpulung, care este „mort”. Ele au fost numai pe benzină. Dacă vă spune cineva că sunt pe diesel… s-au făcut doar câteva bucăţi.” Alexandru este pregătit cu tot ce trebuie, cu piese – cum este motorul pe benzină, achiziţionat de mai mult timp, pentru cele la care este nevoie – care să le readucă la forma originală.
Primul IMS al familiei a ajuns la un medic câmpulungean stabilit în Franţa
Primul IMS achiziţionat a fost vândut ulterior unui medic câmpulungean plecat în Franţa, în anii de dinaintea Revoluţiei. Nu s-ar fi despărţit de el, mai ales că era primul, dar preţul bun scos, 6.000 de euro, i-a permis să cumpere maşina pe care o văzuse lângă Spital şi după care tânjea de ceva timp. A cedat insistenţelor cumpărătorului din Franţa, care îşi dorea IMS-ul familiei Hagi foarte mult şi l-a vândut. Suma obţinută a fost completată cu încă 300 de euro şi, astfel, Alexandru Hagi a dobândit bijuteria auto, nemodificată, aşa cum a rămas până astăzi. „Totul este pe maşină exact ca înainte, n-are niciun fel de modificare.”, ne-a asigurat tânărul. Cu excepţia cauciucurilor, care n-aveau cum să mai fie cele din 1969, fiindcă maşina a fost scoasă pe teren şi expusă la evenimentul despre care am relatat la început. Prima, în schimb, făcută în anul 1974, deci, puţin mai nouă, avea cauciucurile cu care a trecut dincolo de poarta Uzinei ARO.
Cea mai „neumblată” dintre maşinile lui Alexandru Hagi are sub 15.000 de kilometri, însă cealaltă a parcurs 50.000-60.000 de kilometri. Şi asta datorită lui Alexandru, care a şofat-o pe tot parcursul clasei a XII-a, dublându-i numărul de kilometri avut în momentul cumpărării. Dacă pe cel mai important dintre exponatele colecţiei îl porneşte de patru ori pe an, celălalt, pe motor diesel, este pus la treabă iarna, fiind util în plimbările întreprinse de Alexandru. Însă nu sunt maşini care să fie folosite „toată ziua”, cum fac, de exemplu, alţi posesori de „M”-uri din Câmpulung, care n-au ţinut la întreţinerea şi conservarea lor aşa cum au făcut-o cei din familia Hagi. Investind în ele, le şi protejează şi le utilizează la evenimente de gen.
M 461, care a traversat Africa, cumpărat cu 14 milioane, pentru căratul verzei!
De la adunarea vehiculelor vechi, a pieselor şi a materialelor despre „M”, s-a ajuns la Fun Club IMS, care organizează evenimentul „Câmpulungul în amintiri”. „După ce ne-am luat maşinile, am constatat că mai sunt unii care colecţionează, Retromobil Club România.”, a adăugat Alexandru Hagi, de la care am aflat că au existat câteva acţiuni comune. Emil şi Alexandru au luat parte la evenimente organizate de Retromobil Club România, la unul dintre ele, ţinut la Muzeul Aviaţiei fiind prezent însuşi Regele Mihai, un pasionat de automobile. Însă, în timp, direcţiile celor două cluburi s-au separat. Fun Club IMS a luat iniţiativa demarării propriilor proiecte la Câmpulung, la care sunt invitaţi şi posesorii de IMS-uri afiliaţi la Retromobil Club România. Proprietatea familiei Hagi a devenit loc de cazare pentru cei veniţi din afara municipiului, alăturaţi câmpulungenilor la raidul ce precedă expoziţia din faţa Primăriei, de Zilele Municipiului. Micul off-road se face numai până la Mateiaş, în mod simbolic, căci „M”-urile sunt mult prea preţioase pentru deţinătorii lor, ca să le „omoare” pe un teren accidentat. Pregătirea acţiunii nu constă doar în contactarea posesorilor de IMS-uri şi anunţarea lor de evenimentul care se pregăteşte, ci într-un ajutor efectiv acordat pentru rezolvarea unor probleme de ordin tehnic ale maşinilor.
Un braşovean a construit o replică a maşinii câmpulungene din expediţia Transafricană
2011, fiind un an special, datorită împlinirii a 50 de ani de la fabricarea modelului M 461 şi a 40 de ani de la expediţia Transafricană, acţiunea a căpătat un plus de atractivitate, datorită filmelor proiectate în Sala Mare a Primăriei, scurte înregistrări demne de o istorie veritabilă a ARO Câmpulung, despre care vom relata într-o ediţie viitoare. Unul dintre ele prezintă imagini dintr-o filmare din timpul unei probe de rodaj al maşinii, altul, din expediţia Transafricană şi încă unul, dintr-o expediţie cehă în Munţii Hindukush, în Afganistan, care, deşi lipsite de sunet, sunt foarte valoroase, datorită vechimii lor şi caracterului documentar căpătat peste ani. La ultima ediţie a „Câmpulungului în amintiri” a venit un braşovean, posesor al unui service auto, care şi-a făcut o replică a maşinii ce a traversat Africa. „Mi-a cerut mie nişte imagini din filmuleţul ăsta, ca să vadă ce scria pe uşă, să-şi facă maşina la fel!”, a relatat, încântat, Alexandru. Omul a meşterit la ea, în limita posibilităţilor, neavând-o în faţă, şi a adus-o la Câmpulung.
Vehiculul care a traversat Africa s-a aflat la Uzina ARO, dar, în timp, a fost vândut, în schimbul „colosalei” sume de 14 milioane de lei vechi, unui individ care a folosit-o la căratul verzei! Aşa s-a pierdut nu o maşină, ci un simbol, dar cei care au avut legătură cu „marea tranzacţie” nu înţeleg acest lucru. Un simbol privit ca un hârb şi tratat ca atare, când locul său era într-un muzeu, cum este cel la care se gândesc Alexandru şi Emil Hagi. O maşină, pentru care un pasionat atins incurabil de „boala” IMS ar fi plătit pe negândite 20.000 de euro, ca s-o aibă în colecţia personală.