Acest episod realizat cu ajutorul inginerului Nicolae Zgorcea îl vom dedica personalităţilor şi colegilor pe care i-a avut la Uzina Mecanică Muscel, începând cu inginerii aflaţi la conducerea fabricii: Gheorghe Zotta, inginer şef Concepţie, Constantin Munteanu, director tehnic, Aurel Nicolescu, şeful Serviciului Constructor Şef, şi Nicolae Herţa, şeful Serviciului Tehnolog Şef. De toţi aceştia şi de mulţi alţii, pe care îi vom puncta în continuare, îl leagă amintiri despre evenimente, realizări, întâmplări, care contribuie la îmbogăţirea serialului nostru despre ARO şi oamenii săi.
După ce se pensiona de la Oltcit, Constantin Munteanu s-ar fi retras la Câmpulung, dar conducerea ARO l-a forţat să predea apartamentul
Un apropiat al său – şi nu numai datorită faptului că locuiau în acelaşi imobil, blocul din spatele clădirii Telefoanelor – a fost directorul tehnic Constantin Munteanu, revenit la Câmpulung, după ce a pus pe picioare noua fabrică de la Colibaşi şi după ce a ieşit Dacia 1100. Reîntors la U.M.M., inginerul Munteanu a condus proiectarea lui ARO 10, avându-l colaborator apropiat pe Nicolae Zgorcea. Locuind în acelaşi bloc, când Constantin Munteanu venea la serviciu cu maşina lui, îl lua şi pe tânărul său vecin, între cei doi închegându-se o legătură strânsă, prin faptul că lucrau împreună şi mergeau spre uzină şi înapoi, către casă, la încheierea programului de lucru, tot împreună. „Zilnic, în fiecare dimineaţă, la ora 9.00-10.00, împreună cu domnul Munteanu, făceam o tură prin uzină, prin diferite secţii. Tot cu domnul Munteanu, „de mână”, mergeam, după pauza de prânz, la bibliotecă, unde ne uitam pe reviste. El îmi arăta mie ce găsea, eu îi arătam lui ce găseam… era foarte bună această metodă, pentru că te deconecta şi, în acelaşi timp, erai la curent cu noutăţile. Erau reviste nemţeşti, italiene, franţuzeşti.”, povestea Nicolae Zgorcea despre prietenia sa cu fostul director tehnic al uzinei.
La începutul anilor ’80, Constantin Munteanu a plecat la Oltcit, unde a primit o funcţie în conducerea uzinei. La început, a stat pe gânduri, fiindcă nu-i venea să se desprindă, pentru a doua oară, de ARO, mai cu seamă că mai avea doi-trei ani până la pensie. „Duceţi-vă, domnul Munteanu, căci aţi muncit o viaţă întreagă şi este păcat să ieşiţi cu pensie de inginer principal.” Când a plecat la Oltcit, conducerea Uzinei ARO a hotărât să-i ia apartamentul, deşi inginerul Munteanu ţinea la el şi-i plăcea Câmpulungul, unde s-ar fi retras după pensionare. Constantin Munteanu s-a stins din viaţă în urmă cu doi ani.
Cât a stat în spital, pentru o apendicită, inginerul specialist în avioane Gheorghe Zotta a învăţat totul despre automobile
Inginer la Întreprinderea de Avioane Braşov, Gheorghe Zotta a fost mutat la fabrica de armament Tohan. Pe post de director era un consilier rus. S-a întâmplat ca într-o perioadă, în care acesta a fost plecat în concediu, fabrica să nu aibă materialul care se folosea la realizarea produselor pirotehnice, grenade, bombe ş.a.m.d. Inginerul Zotta, care ocupa şi la Tohan o funcţie de conducere, s-a consultat cu restul directorilor şi au hotărât împreună să folosească alt material. În poligon… a murit un bărbat. Iniţial, şefii fabricii au recunoscut că n-au avut materialul rusesc, pe care îl foloseau de obicei în fabricaţie, şi au pus unul românesc, care, se pare, era mai bun decât cel rusesc. Când a fost să fie tras cineva la răspundere, toţi ceilalţi directori s-au dat la o parte şi au arătat cu degetul spre Zotta ca fiind responsabil de decizia utilizării unui înlocuitor al materiei prime care le lipsea. „Nimeni n-a mai recunoscut că a fost de acord, iar inginerul Zotta a fost arestat. Când s-a întors consilierul ruşilor, acesta a întrebat unde este Zotta şi, când a aflat că este la puşcărie, a cercetat ce s-a întâmplat şi a ajuns la concluzia că a procedat corect.”, povestea inginerul Zgorcea.
Aşa a fost scos din închisoare şi a venit la U.M.M. Gheorghe Zotta era inginer în avioane, iar la Câmpulung se pregătea construcţia de automobile. Primul I.M.S. a fost construit sub coordonarea sa. „Odată, a avut o criză din cauza apendicelui şi, două săptămâni, cât a stat internat în spital, a învăţat despre automobile, încât ajunsese să le cunoască mai bine decât oricine altcineva. Şi ceea ce spunea el toată lumea respecta. Era un autodidact. Pe mine m-a luat astfel: „Unde ai terminat?” „La Braşov.”, a venit răspunsul celui chestionat. „Ce mai face „Mortul”?” „Mortul” era un profesor atât de „plăcut” studenţilor, încât îi dăduseră această poreclă. „Ei lucraseră unul lângă altul la planşetă, la Avioane. O parte dintre ingineri erau profesori la Politehnica Braşov. „Lasă că ştiu că aşa îi ziceţi voi!”, a continuat Gheorghe Zotta dialogul cu tânărul absolvent, care a avut o ezitare când a auzit porecla profesorului din gura inginerului şef al uzinei.
Aurel Nicolescu a scăpat de certurile cu şefii, devenind şef
Având ocazia să lucreze, printre alţii, cu inginerul Aurel Nicolescu, Nicolae Zgorcea păstrează o serie de amintiri despre acesta. Iată una dintre ele. Aurel Nicolescu avea obiceiul de a veni la cantină şi, cum vedea un stagiar, se ducea direct la masa acestuia şi-şi dădea seama de ce are în cap. Dacă îi plăcea de el, îl lua la serviciul pe care îl conducea. Aurel Nicolescu a lucrat cu un tehnician, Miron Pătrulescu, de la grupa în care se afla interlocutorul nostru. Colegii lui Pătrulescu îl întrebau: „Măi Miroane, cum era cu Aurică?”, fiindcă a fost şi el proiectant. „Lucra la planşetă – făcuse suspensia la IMS-urile vechi – stătea în ciorapi pe ziare şi era cel mai mare scandalagiu. Se certa cu toţi şefii şi a dat din coate, până l-au făcut pe el şef.”, le povestea colegilor cu umor Miron Pătrulescu.
Cu inginerul Nicolae Herţa, şeful Serviciului Tehnolog Şef, tânărul Nicolae Zgorcea era vecin în blocul situat în spatele Poştei Centrale.
În cadrul Serviciului Constructor Şef îşi desfăşurau activitatea:
• Inginerul Petre Livovschi, şeful Grupei Motor, unde a lucrat inginerul Zgorcea;
• Inginerul Tănase Panaid, şeful Grupei Şasiu. Atât el, cât şi Petre Livovschi erau ingineri de avioane. Când a fost gata ARO 240, inginerul Tănase Panaid s-a mutat la Institutul de Avioane Bucureşti, unde a lucrat la realizarea avionului pe care îşi fac, în prezent, antrenamentele piloţii români.
• Inginerul Radu Rosetti, şeful Grupei Echipament Electric. Cunoscător al mai multor limbi străine – engleza o vorbea perfect – Radu Rosetti a fost o somitate a uzinei de la Câmpulung. La fel ca Gheorghe Zotta, a făcut puşcărie, după cum am aflat de la mai mulţi interlocutori, amănunt pe care îl cunoştea şi Nicolae Zgorcea. Inginerul Rosetti a fost director la Centrale Electrice de la Câmpina. „Obişnuia să spună: „Ca director, dacă venea un inginer bun şi ne plăcea de el, căutam o fată bună, îl însuram şi acolo rămânea.” În sinea mea îmi spuneam: aşa se întâmplă şi aici, pentru că toţi inginerii s-au căsătorit cu fete din Câmpulung.”, a afirmat interlocutorul nostru.
• Tehnicianul Octavian Waschievici, şeful Grupei Caroserie, care nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru cititorii serialului nostru. A coordonat activitatea nu numai la Grupa Caroserie, ci chiar a Serviciului Constructor Şef.
• Inginerul Ion Calciu, şeful Atelierului Prototip;
• Tehnicianul Ion Pristavu, şeful Arhivei.
Grupa Motor
Continuăm prezentarea colegilor de serviciu ai inginerului Nicolae Zgorcea – ingineri, subingineri, tehnicieni – cu care acesta a lucrat în cadrul Grupei Motor (care cuprindea motorul cu ambreiajul): inginerul Florea Velea, inginerul Ştefan Muşat, inginerul Constantin Huţanu, subinginerul Mihai Dionisie, devenit inginer (la data plecării la Bucureşti a inginerului Zgorcea, lucra ca desenator), subinginerul Sebastian Trandafir (devenit inginer), tehnicianul Miron Pătrulescu (s-a stins din viaţă cum a ieşit la pensie), tehnicianul Aurel Mincă, tehnicianul Georgeta Stâlpeanu, tehnicianul Pascu, tehnicianul Tatiana Constantin. Ultimele trei erau tehniciene care se ocupau de executarea desenelor.
Grupa Şasiu
După plecarea lui Tănase Panaid, conducerea a fost preluată de inginerul Nicolae Copăescu. Tot aici mai lucrau: inginerul Arnold Schmidt, inginerul Ioan Nicolae, care a rămas la Câmpulung, inginerul Eugen Dobre, inginerul Marian Bădiţă, căruia i-a predat inginerul Zgorcea, în momentul plecării la Bucureşti, inginerul Roşculeţ, inginerul Ştefan, tehnicianul Gheorghe Moloiu, tehnicianul Ioana Cotenescu, tehnicianul Sarmiza Herţa, tehnicianul Mihai Frăţilă, tehnicianul Ioana Copăescu.
Grupa Caroserie
Inginerul Ştefan Voncu, venit mai târziu, subinginerul Chisioglu, tehnicianul Vsevolod Rusnac (s-a prăpădit anul trecut), tehnicianul Constantin (Tibi) Niculescu, tehnicianul Coca Ghiţă, tehnicianul Tican, tehnicianul Sârbu.
Grupa Echipament Electric şi Cataloage
Inginerul Vasile Samson, inginerul Gheorghe Drăcea, înlocuitorul lui Radu Rosetti, după ieşirea la pensie a acestuia, inginerul Angela Moise (venită, împreună cu soţul, de profesie tot inginer, de la Iaşi, mutându-se ulterior undeva pe lângă Alexandria), tehnicianul Mina Marian.
Grupa Arhivă
Şef era tehnicianul Ion Pristavu. Aici mai lucrau Constantin Boghez (s-a stins din viaţă acum câteva săptămâni) şi dactilografa Fila.
Grupa STAS-uri
Aici îşi desfăşurau activitatea inginerul Baciu, care a fost profesor la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, şi inginerul Maria Tănase.
Atelierul Prototip
Inginerul Nicolae Bădescu, devenit director tehnic al uzinei, era şeful colectivului Încercări de automobile. „Cu ARO 10, cel care s-a agitat a fost Nicolae Bădescu. Când m-am mutat la Bucureşti, după o lună, a venit la mine ca să vadă unde lucrez.”, spunea acesta, continuând prezentarea colaboratorilor cu inginerul Ion Cataranciuc, şef la Încercări de motoare, şi Grigore Negoiţă, maistru şef, coordonatorul Grupei muncitorilor specialişti în tablă, venit tot de la I.A.R. Braşov. „Nea Grigore era în stare să facă din tablă orice. Dacă îi cereai să îmbrace un scaun în tablă, ţi-l îmbrăca. La Bucureşti, la Institutul Naţional de Motoare Termice, a lucrat la Lăstun. După ce m-am mutat acolo, când a venit Lăstun-ul, au spus: „Îl luăm pe Zgorcea, că a lucrat la ARO 10.” L-am adus şi pe Grigore Negoiţă. Motorul de Lăstun este motor răcit cu aer. Ca să se facă răcirea motorului, se îmbracă într-o carcasă, pentru ca aerul să circule. Colegul de la Bucureşti habar nu avea să execute acele carcase. Dar nea Grigore, care mai făcuse aşa ceva la Avioane, a spus: „Le fac eu, domnul inginer.” Şeful colegului bucureştean spunea: „Măi, Costică, nea Grigore, dacă vrea, te îmbracă în tablă.”, relata despre acest nume mare al lui ARO Nicolae Zgorcea.
Alţi angajaţi ai Prototipului: Victor Bălăşoiu, şeful Grupei muncitori prin aşchiere, subinginerul (inginer) Mircea Bundoiu, subinginerul Mihai Dumitrovici, tehnicianul Constantin Ludu, maistrul Tudor Negru. Tot la Prototip au lucrat muncitori de înaltă calificare precum Dumitru Farcaş, care era la Încercări de motoare. Cu el lucra Nicolae Zgorcea. „Îmi spunea Aurel Nicolescu: „Nu merge bine suportul de la dinam, se rupe.” Mă uitam pe desen, mă uitam unde s-a rupt piesa, făceam nişte socoteli şi mergeam jos la Prototipuri. „Nea Mitică, ce părere ai? Uite, se rupe piesa.”, se consulta inginerul Zgorcea cu Dumitru Farcaş, care îi prezenta soluţia lui. Aşa aduna de la fiecare câte ceva şi, când interlocutorul nostru venea cu o idee, toată lumea era de acord.
Ciambur, venit tot de la Avioane, Ion Andone şi Aurică Stan, care se ocupa de diferenţiale, lucrau în cadrul Grupei Şasiu. „Şi în atelier aveam corespondenţe cum eram la Proiectare. La Motor era doar Dumitru Farcaş, care avea doi-trei băieţi care îl ajutau. Ce-mi plăcea la dânsul… Îi spuneam: „Trebuie să montăm pe stand acest motor.” Standul este pe post de frână, motorul porneşte, tu frânezi motorul şi, în funcţie de frână, determini ce putere are. Măsurai ce putere are, consumul de combustibil şi Dumitru Farcaş îşi făcea piesele singur. Îi dădeai motorul, el avea frâna şi se ocupa. Când m-am dus la Bucureşti, acolo aveau numai standuri: mici, mari, unele foarte mari pentru motoarele navale. Acolo, spuneau: voi, proiectanţii, veniţi cu aceste treburi la noi.”, a continuat relatarea inginerului Zgorcea despre foştii săi colegi de la uzină.
Printre aceştia s-au mai aflat Vasile Creţu, Gomboş, Felecan (la caroserie), Paraschiva (la ţevi). Mai erau Ţigler, controlor al calităţii pieselor, care verifica tot ce lucrau cei de la Prototip, şi Gogu Eremia, un tip foarte simpatic, cu ochelari, care stătea lângă Ţigler, oferind o privelişte savuroasă a doi bărbaţi a câte 50 de kilograme fiecare. Gogu Eremia fusese în tinereţe pilot de motociclete şi participa la cursele care se ţineau la Câmpulung în perioada dintre cele Două Războaie Mondiale. Nu i se dădea maşina, fiindcă alerga ca un disperat. Totuşi, îl mai trimiteau şi pe el în delegaţii, când erau plecaţi şoferii. Cu patent şi nişte sârmă rezolva orice. Nu rămânea niciodată în pană.
Dintre şoferii vechi, care s-au numărat printre colegii interlocutorului nostru, îi amintim pe maistrul Ilie Pietrăreanu şi Dumitru Amaximoaie. „Cu Sevastian Miloiu, tot şofer, am lucrat cel mai mult la ARO 10. El era cel care încerca ARO 10. M-a luat odată ca să mă sperie. Aveam o rampă de încercare, 30 de grade urcare, 35 de grade coborâre. „Hai să vadă proiectantul lui ARO 10 dacă urcă maşina.”, mi-a spus Sevastian Miloiu. „Măi Miloiu, urcă, am calculat-o eu.” „Dacă se răstoarnă?” „N-are cum să se răstoarne, la 55 de grade se răstoarnă.” „Vreau să mor cu proiectantul lângă mine.”, a spus Miloiu, care era sigur că nu păţeşte nimeni nimic. „Când am urcat, am simţit o senzaţie ciudată. Nu mai vezi nimic, doar cerul. Apoi, când începi să cobori, ai senzaţia că te duci în pământ. Aşa făceau „şmecherii” aceştia, fiindcă erau unii delegaţi străini, care se dădeau mari, că maşina e proastă şi altele.” Atunci, îi invitau să meargă cu M-ul sau cu ARO 240. Când se încheia „căderea” autoturismului pe rampă, străinul ieşea din maşină transpirat şi fără cuvinte. Dumitru Pârşan, tot de la Încercări, a fost şoferul inginerului Constantin Munteanu la Colibaşi. Şi tot de la Încercări, Nicolae Zgorcea l-a amintit pe Sandu Zichil, iar dintre alţi colegi, care, cu siguranţă, au fost mai mulţi decât cei punctaţi în acest articol, pe Şerban, Ţuluca, Soare, Cornel Stoica, Ion Dina. Responsabil cu piesele, Ion Dina se ducea la magazie şi făcea comenzi. „Eu, spre exemplu, la ARO 10, aveam piese care se făceau în colaborare cu uzina. Roţile dinţate nu le puteam face la noi în secţie. Noi strunjeam şi dădeam mai departe. Mergea nenea Dina, făcea notă de comandă ca să-i plătească pe cei care danturau. Apoi piesa trebuia să ajungă la Tratamentul Termic. Iarăşi, Ion Dina lua piesa de acolo şi o muta dincolo. Săracul, era alergat peste tot şi toată lumea îl ştia.”, mai spunea acesta.
„De asemenea, mai erau specialişti strungari, frezori, sudori – aveam o sudoriţă, pe doamna Cati, care suda cu flacără; era aleasă în Marea Adunare Naţională – cât şi cei care se ocupau cu partea economică, aprovizionare, colaborarea cu alte secţii ale uzinei.”, a conchis inginerul Nicolae Zgorcea.