23.5 C
Campulung Muscel
09/08/2022

Un tânăr cu retard sever este cărat, în timpul crizelor, de mama bolnavă pe un drum sub orice critică, până la salvarea oprită la strada principală

Nu se merită să asfaltez pentru trei case! Este afirmaţia pe care am auzit-o destul de des în profesia noastră, inclusiv la Câmpulung, căci primarii cântăresc oportunitatea unei investiţii în funcţie de numărul beneficiarilor. Beneficiari =  votanţi. Iar votanţii trebuie să fie mulţumiţi când intră în cabina de vot. Pe drumeagul care constituie subiectul acestui articol sunt trei case la propriu. Interlocutoarea noastră, Constanţa Zipişi, n-a apelat de drag la ziarişti, pentru un reportaj care să reflecte halul execrabil în care se găseşte o cărăruie care serveşte drept cale de acces într-un sat al comunei Poienarii de Muscel. A făcut-o abia după ce l-a rugat, în mod repetat, pe primar să întreprindă o lucrare decentă, fie ea şi o împietruire, dacă asfaltare este prea mult. Ruga i-a fost, însă, în zadar. Nemulţumirii muscelencei i-a pus capac următoarea întâmplare: fiul său, de 42 de ani, care suferă de o afecţiune psihică severă, a avut o criză într-o noapte. Mama a sunat la salvare care, însă, n-a avut cum să urce până la locuinţa cocoţată pe dealul împădurit. Prin urmare, s-a luptat cu bărbatul care, fizic, este în putere, ca să-l aducă la şosea, coborând pe întuneric o pantă cum nu vă imaginaţi de prăpădită.

  • Mama, suferindă cu inima, fiul, cu retard sever  

Cele trei familii care locuiesc în condiţii de infrastructură din alt secol aici au avut dintotdeauna gospodăriile. În niciun caz, nu s-au mutat, după care au început să ridice pretenţii. Noi ştim din experienţa atâtor cazuri întâlnite ce replică servesc primarii în asemenea situaţii: până acum, cum au putut să trăiască aşa?! Au putut, ce-i drept, căci n-au ştiut cum este bine, numai că femeia care a apelat la ajutorul redacţiei nu mai poate trăi aşa de când a rămas singură. Acum trei ani, soţul, sprijinul ei în îngrijirea unui fiu adult bolnav mintal, a murit de cancer. S-a trezit singură, fără ajutor, că trebuie să întreţină gospodăria şi să aibă grijă de bolnavul din familie care nu vorbeşte, nu ştie de el şi nu poate fi lăsat fără supraveghere.

Astăzi, când i-am făcut o vizită Constanţei Zipişi, femeia ne-a aşteptat la drumul principal care străbate satul Valea Îndărăt. Strada a fost asfaltată în anul electoral 2020, chiar în perioada campaniei, însă programul de reparaţii ale infrastructurii n-a inclus şi această bretea numită Cârcei, pe care locuiesc familiile lui Dragoş Ungureanu, Gheorghe Hârţogeanu şi Constanţei Zipişi.

Musceleanca, deşi nu este o persoană corpolentă, iar cei 59 de ani n-o plasează încă în categoria persoanelor în vârstă, de-abia a urcat. Respiră greu, se opreşte des ca să-şi tragă sufletul, cu toate că face frecvent acest drum dus-întors, la cumpărături şi la medic. Ne-a spus că suferă cu inima, contribuind la agravarea stării de sănătate necazurile prin care a trecut cu băiatul şi cu soţul.

  • Drumeagul este plin de şanţuri, bălţi şi cratere

Şi-acum să povestim de drum pe care l-am străbătut pe jos, neputând să-l parcurgă decât căruţa, tractorul şi maşinile de teren înalte. Nu intră maşini de Salvare, Pompieri, taxi-urile nici atât, cu toată bunăvoinţa şoferilor de a ajuta o biată creştină în nevoie. Apele recentelor ploi l-au „mâncat” atât de tare, încât şanţurile săpate de torente alternează cu nişte dâmburi înmuiate, pe care exclus să te cocoţi, ca să ocoleşti bălţile formate în scobiturile de pe întreaga suprafaţă. Fără cizme în picioare, eşti terminat! Te afunzi cu galoşii de stradă într-o clisă moale, care-ţi adaugă câteva sute de grame la greutatea corporală. Aşa este de jos până sus. Până la Constanţa Zipişi să tot fie o jumătate de kilometru, dar până la vecinul de după ea, ultimul de pe stradă, mai sunt câteva sute de metri într-o stare mai rea de atât. Noi n-am mai putut înainta, fiindcă omul a blocat drumul cu gard electric. Din pricina animalelor, zice vecina.

Când pleacă la oraş, Constanţa Zipişi coboară echipată cu cizme de cauciuc, pe care, când ajunge la şosea, le schimbă cu pantofi. Altfel nu-i chip să ieşi curat la strada principală de pe fundătura înecată în noroi care, din cauza vegetaţiei care o acoperă de-o parte de alta, nu se prea usucă. „Când a venit salvarea, l-am adus pe băiat până la stradă. Am cărat un om de 42 de ani. Am rămas văduvă şi sunt singură. Salvarea a încercat să urce, dar n-a putut. Doamne, fereşte de vreun incendiu! Săptămâna trecută, am fost cu el la domnul doctor Mănescu să-i fac nişte analize. Nu-i mai merge tratamentul. Abia l-am dus până aici, fiindcă merge greu. Trebuie să-l îngrijesc ca pe un copil mic. Mai face crize noaptea. Noi nu intrăm la el când are crize puternice. E voinic, e mai mare ca Mihai. (n.r. celălalt băiat al femeii).”, spune Constanţa, care îl îmbracă, îl spală, fiindcă nu ştie să meargă la toaletă, îl hrăneşte şi-l păzeşte toată ziua. Când pleacă la cumpărături, îl lasă în grija unei vecine.

  • „Domnul primar mă ignoră complet”

Dacă mersul cu mâinile goale ne-a scos sufletul, oare, cum s-o descurca femeia cu cumpărăturile?! O dată pe lună, vine la Kaufland. „Ieri, am venit de la Kaufland cu patru sacoşe. Am lăsat două în vale, am dus două acasă şi m-am întors după celelalte. Acum un an, am adus materiale de construcţii. Am făcut şi eu câte ceva la casă. Materialele le-am lăsat în vale, am chemat căruţa şi aşa le-am adus.”, povestea Constanţa Zipişi.

Nici ea şi nici vecinii ei n-au maşină, căci n-ar avea ce să facă cu ea. Unul are căruţă şi îşi face treaba cu ea. Ce chin când i-a murit bărbatul! „Nu puteam să-l aduc de la morgă din cauza drumului! Am avut şi noi căruţă şi ne descurcam altfel. Acum…”, relata femeia.

Când plouă puternic, gârla vine rostogolindu-se violent de pe panta pe care locuieşte ultimul sătean şi-i loveşte gardul femeii, umplându-i curtea de apă şi noroi. Nu are ce face, căci aceasta este poziţia geografică a locului. „Am fost la domnul primar şi mă ignoră complet. I-am cerut primarului nişte piatră, atât. Când m-am dus, ştiţi ce mi-a spus? Să fac eu şanţul. Mai pot eu să fac şanţul?! În alte părţi, le fac cei de la Primărie. Sunt ani de când îl rog. M-am săturat să mă tot duc. A zis: ce, pentru trei case să bag piatră? Păi, noi ce avem, suntem pe moarte? Mai am nişte ani de trăit! Aşteaptă să moară cineva ca să bage piatră. Am postat şi eu când am văzut că face drumurile peste tot. Pe la noi nu faceţi nimic?, am întrebat. S-a luat un consilier de mine: niciodată nu-ţi mai face primarul nimic, că ai postat pe Facebook. Am postat ce era drept.”, spunea femeia nemulţumită. Nişte piatră se vede că s-a turnat cândva, dar a fost insuficientă. Şi-apoi calea de acces are nevoie să fie îndreptată cu un utilaj, căci este străbătură de denivelări cauzate de şuvoaiele prăvălite de la înălţime. Ce au făcut autorităţile pentru cele trei familii a fost să le bage apa, însă, până la execuţia reţelei, o cărau şi pe aceasta din vale, de la izlaz, cu căruţa.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!