-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Preotul Ştefan Ştefănescu: „Pentru noi este o mare bucurie că, în acest an, împlinim 136 de ani de când o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în Biserica Domnească”

Momente de puternică emoţie la slujba oficiată la Biserica Domnească, în seara dinaintea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva! Aşa cum se obişnuieşte în bisericile câmpulungene, preoţii din oraş şi din Muscel se alătură parohiei care serbează hramul purtat de locaşul de cult. Pe cât de spaţios este frumosul edificiu din centrul municipiului, catedrală voievodală ctitorită de doamna Chiajna, pe atât de neîncăpător a părut la slujba de hram, la care au luat parte credincioşi din toate cartierele Câmpulungului. Oamenii au trăit o bucurie colectivă, aducând mulţumiri pentru ajutorul Sfintei Parascheva, „mult folositoare” ţării noastre, dar şi oraşului nostru, beneficiar al sfântului veşmânt, căruia i se închină muscelenii care trec pragul impunătoarei biserici. Serviciul religios are atâta solemnitate în succesiunea momentelor din seara marcării hramului – Vecernia, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Litia – încât mintea celui care vine să se roage împreună cu preoţii se eliberează de orice gând şi frământare. Ascultând corul impresionant şi mesajele profunde ale părinţilor slujitori, parcă ţi se ridică orice grijă de pe suflet, sentiment împărtăşit de mulţimea de oameni alăturaţi în rugăciune preotului paroh Ştefan Ştefănescu şi invitaţilor săi.

  • „Să nu uităm că Biserica este fereastra spre Dumnezeu, în care-L vedem pe El ca pe o arvună a bunătăţilor viitoare”

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei moaşte împodobesc Catedrala Mitropolitană din Iaşi, este prăznuită în ziua de 14 octombrie. În Moldova este organizată o sărbătoare aparte, datorită pelerinajului şi amplorii participării credincioşilor constând în câteva sute de mii de persoane. Dar, şi la Câmpulung, seara de 13 octombrie a fost o dovadă a dragostei locuitorilor oraşului pentru Biserică, a respectului faţă de slujitorii săi şi a solidarităţii acestora, aşa cum ar trebui să fie şi în afara zilelor de sărbătoare creştină.

„Pentru noi este o mare bucurie că, în acest an, împlinim 136 de ani de când o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în Biserica Domnească. În 1887, biserica a fost sfinţită, dându-i-se hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. De 13 ani, din anul 2010, avem Sfântul Veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, care împodobeşte Biserica noastră Domnească. Veşmintele se schimbă de cinci ori pe an: la începutul Postului Crăciunului, la sfârşitul Postului Crăciunului, la începutul Postului Paştelui, la sfârşitul Postului Paştelui şi de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Rugăm pe Dumnezeu să ne îndrepte paşii spre tot lucrul bun, să facem roade de credinţă, de fapte bune, de dragoste, de bunătate. Să nu uităm că Biserica este fereastra spre Dumnezeu, în care-L vedem pe El ca pe o arvună a bunătăţilor viitoare. Pe toţi cei care purtaţi numele Sfintei Cuvioase Parascheva să vă binecuvânteze Dumnezeu!” Tuturor celor care au participat la sfânta slujbă să le dea Dumnezeu pace şi sănătate!”, le-a transmis părintele Ştefan Ştefănescu credincioşilor care, la plecare, au primit în dar o iconiţă a Cuvioasei de la parohul Bisericii Domneşti.

  • Preotul dr. Ştefan Ştefănescu, despre Sfânta Cuvioasa Parascheva

„Ea a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, pe la anii 1025, în localitatea Epivat, azi Boiados în Turcia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, astăzi Istanbul, pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinţii ei erau oameni de neam bun şi credincioşi cu râvnă spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit şi, fiind apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii, precum şi de credincioşi, a ajuns să fie ales episcop.

Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor sub ocrotirea acestora. Se spune că, pe când avea zece ani, a auzit citindu-se într-o Biserică cuvintele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Mc 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrarea părinţilor săi.

După câţiva ani, şi-a părăsit părinţii şi frumuseţea acestei lumi şi s-a retras în pustie. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvintele de învăţătură de la preoţii bisericilor. A părăsit capitala Imperiului, plecând la mănăstirea din Heracleea Pontului, unde a rămas cinci ani. De acolo, a plecat spre Ţara Sfântă, cu dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile pe care le-a străbătut Hristos cu Sfinţii Săi Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire din pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu post şi rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, Maria Egipteanca şi mulţii alţii.

Într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se întoarcă în locurile natale. Învăţatul mitropolit Varlaam al Moldovei scria în Cazania sa, tipărită în 1643, la Iaşi, că îngerul i-a spus: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume la Dumnezeu pe care L-ai iubit”. De la Constantinopol, Parascheva s-a îndreptat spre Epivat, localitate unde văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde a venit. Aici, a mai trăit în post şi rugăciune, după care, împăcată cu sine, cu oamenii, dar, mai ales, cu Dumnezeu, a trecut la cele veşnice.

A fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au dus, însă, la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând groapa, au aflat trupul Cuvioasei Parascheva, neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus şi trupul corăbierului. Dar, în noaptea următoare, unuia dintre creştinii care au săpat groapa i s-a arătat în vis o împărăteasă şezând pe un scaun luminat, înconjurată de îngeri, iar unul dintre ei îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul cuvioasei.

Împărăteasa din vis era Cuvioasa Parascheva, care i-a poruncit să dezgroape trupul ei şi să-l aşeze la loc de cinste. Credincioşii de acolo, auzind, şi-au dat seama că e un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli din localitatea Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate, în urma rugăciunilor care se făceau la cinstitele sale moaşte. Credincioşii din Epivat au zidit o biserică în locul în care au trăit părinţii ei şi unde văzuseră lumina zilei.

Cinstitele sale moaşte au stat în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat vreo două sute de ani. Vestea despre aceasta s-a răspândit din Peninsula Balcanică până în Asia Mică, încât mulţi credincioşi greci, bulgari şi vlahi se îndreptau spre Epivat. Mai târziu, datorită schimbărilor politice, moaştele au ajuns la Târnovo, unde au rămas aproape un veac şi jumătate. În 1393, turcii au distrus localitatea Târnovo, iar moaştele au fost duse la Belgrad, în Serbia, unde au rămas până în anul 1521, când turcii au cucerit şi acest oraş. În asemenea împrejurări, patriarhul din Constantinopol i-a cerut sultanului ca să-i permită strămutarea moaştelor de la Belgrad la Constantinopol.

După 120 de ani, la 1641, ele au cunoscut ultima mutare, de data aceasta, pe pământ românesc. Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit patriarhului din Constantinopol, Partenie I, toate datoriile pe care le-a avut şi, ca drept recunoştinţă, a primit în dar moaştele Cuvioasei. Racla cu moaşte a fost adusă pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci. Prin Galaţi au ajuns la Iaşi şi au fost aşezate în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”. În 1888, un foc a izbucnit de la o lumânare şi a distrus multe obiecte, cu excepţia moaştelor.

Cuvioasa a fost cinstită la noi înainte de a fi aduse moaştele, pentru că la Răşinari – Sibiu, la începutul secolul XV, aflăm de existenţa unei biserici cu hramul „Sfânta Vineri”, de asemenea şi în Roman. Multe biserici poartă hramul Cuvioasei, iar chipul ei sau scene din viaţa sa sunt zugrăvite în biserici. Numele ei este dăruit la botez de credincioasele bisericii noastre strămoşeşti. Noi să-i cerem ocrotire şi ajutor în toate zilele dăruite de Dumnezeu!”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!