Sursa: Fotografie din colecţia Academiei Române, prezentată de profesorul Adrian Săvoiu pe pagina Domeniul Muscel
Colaborarea dintre doi pasionaţi de istorie, profesorul Adrian Săvoiu şi inginerul Sergiu Marcu, a generat o poveste fascinantă pe marginea a două fotografii a căror raritate le dă o valoare uriaşă în demersul de aflare a trecutului Câmpulungului şi Muscelului. Profesorul Săvoiu se află, de mai mult timp, în posesia a două imagini vechi de peste 130 de ani, găsite în arhiva Academiei Române, mărturii preţioase ale începuturilor Fabricii de Hârtie „Câmpulungul”, din timpul construirii apeductului, cu ajutorul căruia era adusă apa din Râul Târgului. Cel mai probabil, intenţia fotografului a fost de a le imortaliza, în prima imagine, pe fiicele proprietarului fabricii, poziţionate în „inima” şantierului, printre buşteni, iar în a doua, de a surprinde membri ai familiei acestuia, inclusiv fetele, prezenţi la locul impresionantei construcţii în lucru. Valoarea sentimentală a imaginilor pentru urmaşii familiei care a deţinut Fabrica de Hârtie „Câmpulungul” s-a transformat într-o valoare istorică, întrucât sunt dovezi unicat din timpul edificării unităţii industriale locale, care, în 1888, se afla deja în circuitul economiei naţionale. Cele două fotografii extraordinare, asociate informaţiilor adunate în decursul anilor de inginerul Sergiu Marcu, completează armonios impresionantul său demers de cercetare a istoricului Fabricii de Hârtie „Câmpulungul”.
- Până la construcţia conductei de beton, de 2,4 kilometri, Fabrica de Hârtie a funcţionat, în primii 20 de ani, cu un apeduct
Încă de anul trecut, prin expozeul captivant susţinut la Biblioteca Municipală „Ion Barbu”, pe subiectul instalaţiei de aducţiune a apei, de la Lereşti, la Fabrica de Hârtie, care a funcţionat pe platforma viitoarei Uzine ARO, Sergiu Marcu a pregătit marcarea evenimentului din 2023: împlinirea a 135 de ani de la intrarea în circuitul economic naţional a Fabricii de Hârtie „Câmpulungul”.
Potrivit informaţiilor furnizate de acesta, întâia mare unitate industrială a oraşului, Fabrica de Hârtie „Câmpulungul”, a fost înfiinţată de către o societate în comandită din Bucureşti, ai cărei asociaţi erau marele editor Ioan V. Socec şi fraţii Ioanid. Ioan V. Socec s-a născut în 1830, la Săcele, într-o familie de origine cehă. În 1848, a emigrat din Austro-Ungaria în Ţara Românească, pentru a scăpa de încorporare în armata revoluţionară maghiară. A lucrat cu unul dintre cei mai mari negustori de carte din perioada respectivă, George Ioanid. S-a desprins de acesta şi a devenit cel mai mare editor şi tipograf de carte din veacul de aur al tiparului românesc.
Aşadar, „artizanul principal” a fost Ioan V. Socec. „Se pare că Ioan V. Socec s-a asociat cu fiii negustorului George Ioanid, Ioan, Paul şi Ştefan Ioanid. Ştefan Ioanid rămâne singurul proprietar al Fabricii de Hârtie „Câmpulungul” începând cu anul 1890, dar era între acţionari de pe la 1887-1888.”, a continuat Sergiu Marcu.
Vă amintim că rămăşiţele consistente ale vechii instalaţii de apă a fabricii au constituit subiectul unei cercetări, pe care inginerul Sergiu Marcu a întreprins-o pe teren, alături de Gheorghe Buzatu şi Vică Solomon. Conducta din beton armat, care străbătea o distanţă de 2,4 kilometri, se găseşte, pe anumite tronsoane, în stare bună şi astăzi, în ciuda celor 112 ani trecuţi peste ea. Instalaţia mai includea un stăvilar, la capătul din Lereşti, şi un rezervor de liniştire amplasat pe Măgura, nu departe de CESAR. De aici pornea o conductă din metal către fabrică, ce antrena cele două turbine cumpărate în acelaşi an în care a fost executată instalaţia, 1911-1912.
„Instalaţia Fabricii de Hârtie, care s-a oprit în 1930, a funcţionat trei-patru ani, în timpul în care a fost relocată la Câmpulung fabricaţia de elice şi echipamente de tragere, între 1944 şi 1946-1947. Vestigiile vechii instalaţii vor fi acoperite cu timpul de vegetaţie şi vor fi dislocate de intemperii şi nu se va mai şti nimic despre ele.”, şi-a justificat Sergiu Marcu acţiunea de studiere a conductei şi a „auxiliarelor” sale.
Instalaţia descrisă de acesta nu este cea de la 1888, fiind amenajată în 1911-1912. În primii 20 de ani, a existat un apeduct, „pentru că puterea hidraulică necesară atunci, pentru o singură maşină de hârtie, era una minimală.”, a explicat Sergiu Marcu.
- Profesorul Adrian Săvoiu: „Eu cred că fotografia a fost făcută, în primul rând, pentru fete”
Sursa: Fotografie din colecţia Academiei Române, prezentată de profesorul Adrian Săvoiu pe pagina Domeniul Muscel
Cu permisiunea profesorului Adrian Săvoiu, inginerul Sergiu Marcu a prezentat două fotografii rare, mărturii ale apeductului aflat în construcţie în momentul realizării pozelor. Şantierul din imagini prezintă prima instalaţie de aducţiune a apei. „Este apeductul care aducea apa, nu ştiu de unde, cred că nu de la „Mihai Firică” (n.r. punctul de plecare a instalaţiei din 1911-1912, ale cărei urme se văd şi astăzi). Era o construcţie aparte, apeductul fiind construit din lemn. Domnului profesor Săvoiu, care a văzut preocupările mele, îi mulţumesc la scenă deschisă pentru cele două fotografii extraordinare din arhiva Academiei Române. Este o imagine a lucrărilor care se desfăşurau la nord de Fabrica de Hârtie, pentru amenajarea apeductului.”, a precizat Sergiu Marcu.
Adrian Săvoiu a completat informaţia transmisă de acesta, dezvăluind identitatea personajelor din fotografie, se pare, cele două fiice ale lui Ştefan Ioanid. „Eu cred că fotografia a fost făcută, în primul rând, pentru fete. Iată cum timpul selectează altceva.”, a constatat profesorul Săvoiu interesul manifestat de posteritate pentru „locul acţiunii” în detrimentul elegantelor domnişoare: şantierul apeductului, în „miezul” căruia fotograful le-a plasat pe cele două fete ale proprietarului Fabricii de Hârtie.
Pe spatele fotografiei apare numele Ioanid. „L-am identificat pe Ştefan Ioanid, a fost bancher al epocii respective, a fost cenzor al Băncii Naţionale a României, în prima comisie de cenzori, de la 1881, până în 1883.”, a mai spus Sergiu Marcu.
A doua fotografie, în aceeaşi notă de inedit, prezintă lucrarea de execuţie a apeductului în desfăşurare. „Construirea apeductului – Fabrica de Hârtie „Câmpulung”, Ioanid” este menţiunea făcută pe spatele pozei. „Fabrica a fost pusă în funcţiune şi a intrat în circuitul naţional în 1888. Ca să fabrice hârtie, îi trebuia apă. Uitaţi aceste construcţii din bârne de lemn bine consolidate, ca să ţină cursul de apă! Oamenii lucrau după planuri. Dumnealui are în mână un caiet, probabil, cu însemnări şi schiţe.”, a descris imaginea Sergiu Marcu. Alt personaj din fotografie, „cocoţat” pe construcţie, avea, de asemenea, nişte planuri în mână, lângă o puşcă, cel puţin aşa pare. Din fotografie rezultă că lucrările au fost de anvergură.
- Într-un anticariat din Bucureşti, lui Sergiu Marcu i-a picat în mână un document din 1913, care menţionează construirea canalului de beton, care a înlocuit apeductul
Într-o altă fotografie, realizată în intervalul 1902-1905, apare şi apeductul cu acele ranforturi de metal, care aducea apă din Râul Târgului, în primii douăzeci de ani, până când s-a realizat conducta de beton.
Alt document extraordinar pentru istoria Fabricii de Hârtie „Câmpulungul”, prezentat de Sergiu Marcu: darea de seamă a Consiliului de Administraţie al Fabricii de Hârtie „Câmpulungul” către Adunarea Generală a Acţionarilor, datat 7 aprilie 1913. „Timp de aproape 11 ani, persoanele însărcinate cu administraţiunea averei societăţii faţă de situaţiunea precară a fabricii şi a societăţii au cerut prin dările lor de seamă anuale şi adunările generale au încuviinţat să se facă la fabrică toate transformările, adaosurile şi ameliorările cerute de împrejurări şi anume: maşinile, aparatele şi canalele fabricii aveau nevoie absolută de refaceri şi înlocuiri. (…) Printre îmbunătăţirile făcute, cea mai de seamă, asupra căreia ne permitem a atrage atenţiunea dumneavoastră, este construirea canalului de beton şi fer şi a turbinelor, prin care am schimbat forţa motrice de abur cu forţa hidraulică.”, menţionează documentul. „Întâmplarea a făcut să accesez acest document la un anticariat din Bucureşti. Pur întâmplător! Sau poate aşa a vrut… Când l-am văzut, nu-mi venea să cred.”, mărturisea Sergiu Marcu, căruia, mai mult ca sigur, pasiunea cu care cercetează istoria unităţii industriale, care a precedat fabricaţia de automobile, i-a adus în mână documentul care certifică înlocuirea primei instalaţii de apă cu una de mai mare putere.
Magda BĂNCESCU