2 C
Campulung Muscel
29/11/2023

Biserica din Podu Dâmboviţei, sfinţită de un patriarh, împlineşte, în 2023, 70 de ani de la construcţie

În sunetul duios al pricesnelor interpretate de copii cu voci îngereşti, cu ajutorul cărora părintele Dănuţ Nonoşel a creat atmosfera potrivită unei discuţii prieteneşti, s-a derulat firul poveştii bisericii din Podu Dâmboviţei. O bijuterie a arhitecturii religioase din Muscel, al cărei exterior o face unică în zona noastră. Poartă semnătura arhitectului Patriarhiei Române, Dimitrie Ionescu Berechet, şi la sfinţirea ei, cu 70 de ani în urmă, au fost prezente somităţi ale vieţii bisericeşti ale vremii. Serviciul religios a fost oficiat de însuşi patriarhul Justinian Marina, care a venit la Podu Dâmboviţei însoţit de mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, Sebastian Rusan, şi episcopul vicar patriarhal Teoctist. Din fonduri personale, Preafericitul Justinian a plătit costul picturii în bună parte şi a cadorisit parohia cu bunuri valoroase, între care o Evanghelie din 1903, o ediţie color.

Preotul Dănuţ Nonoşel a ales ca loc al interviului cafasul bisericii, căruia intenţionează să-i dea o destinaţie izvorâtă din dragostea sa pentru copii: o bibliotecă unde să-i primească pe cei mici la o lectură de poveşti, la un atelier de colorat sau la o lecţie despre dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, adaptată nivelului lor de înţelegere. Asta face părintele şi la şcoală, unde, la sfârşit de săptămână, predă disciplina opţională Religie într-un stil care îmbină poveţele cu confecţionarea unor decoraţiuni şi simboluri laice şi religioase, pentru a o face atractivă şcolarilor.   

  • Biserica s-a ridicat pe terenul donat, în 1941, de Ecaterina şi Ioan Ochi   

Balconul în care părintele Nonoşel ne-a primit la un ceai şi o poveste din trecutul aşezării îţi permite să ai imaginea de ansamblu a interiorului locaşului atât de mult dorit de localnici, încât au contribuit cu bani şi, mai ales, cu munca proprie la construcţia bisericii care lipsea în sat. În acele timpuri, Podu Dâmboviţei aparţinea comunei Rucăr. Podenii, neavând o biserică a lor, mergeau la Rucărul de Jos, unde slujea preotul Ioan Vasilescu, cel care avea să preia şi frâiele Parohiei Podu Dâmboviţei, după ridicarea edificiului de cult.

Istoricul bisericii începe cu anul 1941, când Ecaterina şi Ioan Ochi, bunicii Mariuţei Tiucă, artizana în vârstă de 85 de ani care confecţionează opinci, au donat terenul special pentru edificarea unui locaş de cult. La finalizarea lui şi instalarea unui preot, suprafaţa de 500 de metri pătraţi urma să intre în posesia Parohiei Podu Dâmboviţei. Când v-am prezentat-o pe Mariuţa Tiucă, a cărei gospodărie se află gard în gard cu biserica, v-am relatat că generozitatea bunicului său nu s-a limitat la actul donaţiei. În curtea sa a ridicat două încăperi pentru a servi drept adăpost muncitorilor, pe durata a zece ani de cazne pricinuite de „utilajele” de lucru rudimentare, cauză cumulată cu impasul generat, la un moment dat, de lipsa banilor.

Construcţia a început în anul 1943. „Primul fond l-a dat Prefectura de Muscel, în sumă de 500.000 de lei, Primăria Rucăr, 1.200.000 de lei, iar Camera Agricolă Muscel a donat material lemnos din izlazul satului Podu Dâmboviţei. Toate cu bunăvoinţa fostului prefect al Judeţului, general Teodor Nicolau. Dintre particulari, a donat C.Teodorescu suma de 300.000 de lei, iar enoriaşii au contribuit cu mâna de lucru. Pentru terminare, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor a contribuit, în 1952, pentru tencuieli interioare, cu 8.092 de lei, iar în anul 1953, pentru pictură şi alte lucrări de finisare, a dăruit încă 16.000 de lei. Protoieria Muscel a donat 7.990 de lei.”, sunt câteva amănunte extrase din istoricul Bisericii Podu Dâmboviţei, întocmit de Arhiepiscopia Bucureştilor, Protopopiatul Câmpulung Muscel, Parohia Podu Dâmboviţei.

  • Slujba de sfinţire a fost condusă de însuşi patriarhul Justinian Marina

Din acest document aflăm detalii legate de finisaje şi dotările care, de asemenea, au legătură cu atenţia acordată de liderii Bisericii Ortodoxe Române edificiului religios muscelean. „Pictura în frescă s-a executat de către pictorul Ioan Dogărescu, originar din comuna Rucăr. Catapeteasma fostă în Capela Institutului de Fete „Pompilian” din Bucureşti a fost donată de Sfânta Arhiepiscopie, completându-se icoanele, prin cheltuiala Sfintei Arhiepiscopii, tot de către pictorul Ioan Dogărescu. Dintre icoanele foste ale catapetesmei din Bucureşti au rămas icoanele împărăteşti ale Sfintei Ecaterina şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi cele de la uşile laterale ale Sfântului Altar (pictate de pictorul Tăttărescu). Pictura amvonului s-a făcut tot de către pictorul Ioan Dogărescu, cu fonduri locale.”, redăm un fragment din istoric.

După şase ani de la debutul construcţiei, în 1949, lucrarea s-a oprit din lipsa fondurilor. A fost reluată în 1952, când s-au găsit resursele necesare continuării ei cu ceea ce mai era de făcut: tencuieli, pictură, tâmplă, policandru, clopot, odăjdii şi alte obiecte bisericeşti.

În momentul în care s-au încheiat lucrările la localul propriu de slujire, clopotniţa a rămas nefinalizată. A fost dusă la bun sfârşit 16 ani mai târziu, în 1969, datorită ajutorului de 30.000 de lei acordat de Arhiepiscopie şi al enoriaşului Nicolae Bomboş şi al altor credincioşi care au contribuit cu materiale şi muncă în valoare de peste 30.000 lei.

„În prima perioadă a lucrărilor – şi cea mai grea, până s-a învelit – a fost aici paroh preotul Ion Vasilescu. În a doua perioadă, au fost preoţii Spiridon Popescu şi Alexandru Zaharescu, perioadă în care Parohia Podu Dâmboviţei a fost realipită la Rucărul de Jos. După sfinţirea bisericii, parohia s-a reînfiinţat, dându-se aici ca titular preotul Spiridon Popescu, sub a cărui slujire s-a definitivat clopotniţa, în anul 1969, şi s-a completat mobilierul necesar.”

Biserica a fost sfinţită în ziua de 6 decembrie 1953, de Sfântul Nicolae, conform istoricului locaşului, de către un sobor de episcopi condus de însuşi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Justinian, alături de mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Înaltpreasfinţitul Sebastian Rusan, şi Preasfinţitul Teoctist, episcop vicar patriarhal, şi de preoţii din Rucăr şi Dâmbovicioara.

  • Patriarhul Justinian a dăruit bisericii o Evanghelie din 1903 şi multe alte obiecte de cult   

Patriarhul Justinian Marina s-a implicat mult mai mult decât cu prezenţa la evenimentul de sfinţire. 20.000 de lei din totalul de 27.500 de lei, costul picturii executate de rucăreanul Ioan Dogărescu, au fost donaţi de liderul Bisericii Ortodoxe Române. Acestuia îi aparţine şi gestul de a dărui bisericii, în momentul sfinţirii, o Evanghelie foarte frumoasă şi foarte veche, din 1903, în variantă color.

„Milostiva inimă a conducătorului Bisericii strămoşeşti a umplut de bucurie sufletele prin multe daruri de mare preţ: catapeteasma completă, policandru strălucitor, clopot cu sunet de argint, două rânduri de veşminte, cădelniţă şi alte multe odoare, între care şi această Sfântă Evanghelie.”, se menţionează într-un act datat 10 decembrie 1953.

  • De Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, când se sărbătoreşte hramul bisericii, sătenii sunt invitaţi din nou la o gustare şi un ceai  

Pe 7 iulie 1977, conducerea Parohiei Podu Dâmboviţei a fost preluată de preotul Gheorghe Vişoiu, care a administrat proprietatea bisericii până în toamna anului 2020. Pe 8 octombrie 2020, a fost instalat ca preot paroh Dănuţ Nonoşel şi, în prima duminică în care a slujit după formalitatea numirii, a trăit un moment special: a fost întâmpinat cu pâine şi sare. Dănuţ Nonoşel ne-a mărturisit că a trăit o bucurie atât de mare încât nu-şi dorea să se încheie acea zi memorabilă. Şi astăzi retrăieşte emoţia primei sale zile ca preot, pe care o simte din ce în ce mai înfloritoare. „Găsesc bucurie tot timpul, cum cobor de la Posadă către locaş, se schimbă total starea de spirit.”, ne spunea acesta.

Şi bucurie, şi curiozitate, şi entuziasm simt şi turiştii care vin la Dâmbovicioara. Atraşi de arhitectura fascinantă a construcţiei contemporană cu „Flămânda” noastră, cei străini de comună nu ezită să le fie musafiri enoriaşilor. Şi nu pentru a contempla ca vizitatori frumuseţea monumentului istoric, ci pentru a asculta slujba cap-coadă. Tinereţea şi deschiderea minţii părintelui l-au adus în postura de colaborator al Ralucăi Busioc, coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara. Cei doi au reuşit să le convingă pe podencele care au păstrat costumele populare din tinereţe, fie lucrate de ele, fie moştenite de la mame şi bunici, să le îmbrace la evenimentele mari de peste an.

S-a format şi un cor din localnice talentate, de toate vârstele, care încântă cu repertoriul exersat înainte de sărbători şi amplifică emoţia transmisă de ceremonialul religios săvârşit în ocaziile importante de peste an. În ciuda faptului că satul, redus ca populaţie, a îmbătrânit, localnicii sunt activi şi receptivi la ideile părintelui şi ale Ralucăi, de a organiza mese împreună şi de a socializa la o gustare şi un ceai. Aşa se întâmplă de Florii şi aşa va fi şi de hramul Bisericii, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, când enoriaşii sunt invitaţi să se bucure de prânzul de sărbătoare în curtea bisericii, dacă vremea va fi prielnică. Tot pe 21 mai, la Dâmbovicioara se serbează Ziua Comunei, prin urmare, va fi un dublu eveniment în localitate.

  • Balconul bisericii va avea şi destinaţia de bibliotecă pentru copii

Vinerea, preotul Dănuţ Nonoşel predă la Şcoala Gimnazială a comunei Religia, disciplină opţională, la clasele V-VIII. „Pe lângă cunoştinţele despre Dumnezeu şi despre dragostea Lui faţă de noi, am încercat să-i atrag pe copii tot timpul în activităţi noi, să învăţăm o rugăciune şi să-i aduc mai aproape de Biserică, pentru că ei sunt viitorul Bisericii noastre. Ne pregătim acum pentru Ziua Comunei, pentru Înălţarea Domnului, pentru că la noi este obiceiul ca ei să vină să cânte în cinstea eroilor, apoi pleacă cu câte un dulce acasă. De 1 Martie, am pregătit cu copiii mărţişoare în biserică.”, spunea părintele care, înainte de Paşte, a confecţionat, împreună cu elevii săi, cununi de Florii. Dar i-a sfătuit să facă şi o faptă bună, ca să înflorească acea cunună simbolică. „Trebuie motivaţi, pentru că studiul trebuie să fie cu plăcere.”, spunea acesta.

Tot ca o motivaţie pentru a-i face pe copii să privească cu dragoste şi prietenie Biserica, preotul şi-a propus să transforme cafasul într-o bibliotecă. Deja a adunat câteva cărţi, pe care le va înmulţi, cu siguranţă, şi va reuşi să facă din balcon un colţ al bucuriei copiilor, cum îşi doreşte.

  • „Copiii urcau pe Vârful Posada şi veneau să vadă biserica făcută din felii de caş”

Cât de suave sunt amintirile copiilor de altădată despre biserica „îmbrăcată” în pietre albe! Atât de greu transportate, în urmă cu 80 de ani, când a început construcţia, cu carul cu boi, de pe chei, şi ridicate cu scriptele! „Vârstnicii satului, cei care întreţin rugăciunea şi bunăvoinţa faţă de Biserică, spun că, în timpul şcolii, veneau şi ajutau la construcţia bisericii.”, relata părintele Nonoşel despre locaşul clădit din dragostea şi din munca sătenilor.

„Un domn de la Rucăr îmi spunea că, odinioară, copiii urcau pe Vârful Posada şi veneau să vadă biserica făcută din felii de caş. Aşa spuneau ei, pietrele simbolizau feliile de caş.”, ne împărtăşea părintele o povestioară gingaşă din amintirea unui muscelean nostalgic după anii copilăriei.

Un copil al satului îi spunea părintelui că biserica este tristă. Pe clopotniţă sunt trasaţi doi „ochi” – două despărţituri în zid –  deasupra unei arcade lucrate invers, ca o buză cu colţurile lăsate, sugerând o expresie a tristeţii. Poate biserica este supărată pentru cei care stau afară, pentru cine stă în interior este o bucurie uriaşă, i-a explicat părintele copilului. Căci acela care găseşte linişte între aceste ziduri ridicate cu muncă grea pleacă încărcat cu energia bună împrumutată de locul sfânt.

Edificiul este avantajat şi de poziţionarea sa la marginea şoselei principale spre Braşov. „Toată lumea se închină când trece pe lângă ea, toată lumea se bucură, fiind un loc al bucuriei.”, a încheiat părintele Dănuţ Nonoşel. După finalizarea centurii menite să salveze podul istoric din „inima” satului, această cale de acces va fi închisă traficului auto, iar zona va fi transformată într-o piaţă cu specific turistic.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!