La cinci luni distanţă de volumul „Apolog”, apărut sub semnătura lui Marian Petry, cei doi fii ai reputatului profesor câmpulungean, Bogdan şi Cezar, au prezentat publicului a doua carte intitulată „Furt de identitate”. La toamnă, conform planurilor celor care păstrează moştenirea literară a părintelui lor, va fi publicată a treia lucrare, „Caii de război”. Lansarea cărţii proaspăt apărute cu sprijinul editorului Marius Bascacov a fost programată odată cu aniversarea zilei de naştere a lui Bogdan Petry, pe 4 aprilie 2023. Cadoul său a fost oferit tuturor celor care îl păstrează în amintire pe dascălul, colegul de catedră şi prietenul Marian Petry, dar şi amatorilor de lectură interesantă. Evenimentul de prezentare a volumului „Furt de identitate”, denumit iniţial „Jertfă pentru fluturi”, a avut loc în cancelaria Liceului cu Program Sportiv, şcoala în care atâtea generaţii au avut privilegiul de a studia Limba şi Literatura Română cu profesorul Marian Petry.
- Bogdan Petry: „După ce îl termini de citit, ai un sentiment de apăsare, ca şi cum ai vedea un film al lui Tarkovski”
Lansarea cărţii „Furt de identitate” a reprezentat pentru Bogdan Petry un eveniment cu o dublă importanţă. În primul rând, pentru că tatăl său, Marian Petry, a fost profesor la liceul gazdă a acţiunii culturale mulţi ani. „Pe lângă faptul că a fost profesor de Limba şi Literatura Română, a fost şi scriitor. Are multe manuscrise, multe cărţi scrise. Pe unele a reuşit să le publice, pe altele, nu. Iar sarcina mea de copil este să-i duc mai departe munca pe care n-a reuşit s-o încheie. Mă bucur că atmosfera este încărcată, văd că au venit toţi profesorii, foşti colegi şi prieteni. Tatăl meu s-ar fi bucurat foarte mult.”, spunea Bogdan Petry.
Al doilea motiv de bucurie pentru acesta: lansarea cărţii tatălui programată de ziua de naştere a lui Bogdan Petry. „Am ales acest moment cu premeditare. Cartea se numea „Jertfă pentru fluturi”. Ce spun acum nu s-a mai auzit, foarte puţini ştiu acest lucru. Această carte l-a inspirat pe prozatorul nostru Marin Preda. Este unul dintre râurile care au curs pentru a se alcătui „Cel mai iubit dintre pământeni”. În „Cel mai iubit dintre pământeni”, personajul principal este Petrini. Tatăl meu a avut acest manuscris la „Cartea românească” şi se numea „Jertfă pentru fluturi”. Cartea trebuia să apară. La un moment dat, s-a schimbat macazul, a fost chemat și i s-a spus că nu mai apare, pentru că romanul este prea citadin şi nu face corp comun cu realitatea de atunci. Tatăl meu s-a supărat foarte tare, a abandonat cartea şi, într-o discuţie cu Cezar, a realizat că el a fost unul dintre elementele ajutătoare pentru „Cel mai iubit dintre pământeni”. Nu este vorba despre un furt, nu este un plagiat, dar este o inspirație cât se poate de evidentă. Faptul că nu i-a mai apărut romanul este o formă de crimă pentru un scriitor care s-ar fi bucurat să-i apară cartea.”, spunea Bogdan Petry.
Acesta a îndemnat cititorii să se aplece cu atenţie asupra cărţii. „Nu este un roman autobiografic, cum s-ar părea. Mulţi care-l vor citi vor căuta să găsească elemente congruente cu realitatea. Sunt personaje inventate, sunt personaje create doar pentru a duce mai departe mesajul romanului. El trebuie citit, pentru că de aici avem ce învăţa. Este şi un roman de idee, dar şi un roman atmosferic în acelaşi timp. Este un roman apăsător. După ce îl termini de citit, ai un sentiment de apăsare, ca şi cum ai vedea un film al lui Tarkovski. Ai dori să-l reciteşti, pentru că sunt elemente pe care le poţi relua şi înțelege mai bine decât la început.”, a mai precizat Bogdan Petry.
- Cezar Petry: „Marin Preda a fost genial şi consider că şi tatăl meu a fost genial”
„L-a inspirat pe Marin Preda!”, a spus-o răspicat Cezar Petry despre cartea părintelui său, „Jertfă pentru fluturi”, publicată, după mai bine de patru decenii, sub titlul „Furt de identitate”. „În acest volum foloseşte un personaj, Matilda, care este femeia totală, femeia de peste tot. Eu am observat numele în momentul în care am citit romanul lui Marin Preda: Matilda. Tata avea manuscrisul acolo, la editură. Matilda, ce ciudat! Nu e mare lucru. După care am observat câteva elemente… Ştiam acest lucru de la tata. Tata băga băţul prin gard… toată lumea ştia acest lucru! Aveam vecini care ne spuneau: tatăl tău ne scula dimineaţa, când se ducea la școală, la Liceul Pedagogic, băgând băţul prin garduri şi le bârâia până acolo! Trece nebunul lui Petry! Adică al lui Filip Petry, bunicul meu. Observ asta şi la Marin Preda. Dar ce ciudat! La Siliştea Gumești erau garduri de fier! Am observat nişte inspiraţii (…). Asta nu înseamnă că Marin Preda n-a fost genial. A fost genial şi consider că şi tatăl meu a fost genial.”, a afirmat celălalt fiu al lui Marian Petry, Cezar Petry.
- La toamnă va apărea al treilea roman, „Caii de război”
Bogdan Petry a anunţat că, împreună cu fratele său, pregăteşte pentru publicare următoarea carte a părintelui său. „Acum este la nivel de idee, „Caii de război”. Este un roman al lui tata foarte interesant, scris prin anii ’70, un roman la care a sculptat şi pictat toată viaţa, ca Leonardo da Vinci. O să-l scoatem noi, poate, în septembrie.”, a afirmat Bogdan Petry.
Ce a stat la baza acestui roman a povestit pe scurt fratele său, Cezar: „A fost declanşat de faptul că era un paznic de cai la noi pe deal, care nu avea picioare. Tata îl pândea ca să vadă cum pleacă. Nu a reuşit niciodată să-l vadă cum pleacă. Era un mister pentru el acel ţăran care stătea pe jos cu caii şi se târa.” Jurnalistul Sorin Durdun spunea că textul a fost răsplătit cu premiul Uniunii Scriitorilor în 1977.
- Adrian Săvoiu păstrează caietele cu însemnările profesorului Marian Petry
Mulţi dintre invitaţii la evenimentul de lansare au avut mesaje despre personalitatea colosală a lui Marian Petry. Dintre acestea am ales prezentarea profesorului Adrian Săvoiu, elevul lui Marian Petry, care a păstrat caietele cu însemnările dascălului său.
„Sunt un elev al Liceului Sportiv din Câmpulung din epoca romantică, i-aş spune, adică din perioada în care el funcţiona în vechiul sediu, vis-a-vis de Parcul „Kretzulescu”. Îmi aduc aminte cu foarte mare bucurie de foştii mei profesori de acolo. Îmi aduc aminte de Tudorel Pâslaru, proaspăt venit de pe băncile facultăţii în 1965, când am intrat în clasa a V-a la Liceul Sportiv, de Ion Popescu Argeşel, marele profesor care, atunci când a plecat în clasa a VI-a, am avut sentimentul că l-am pierdut pe domnul Trandafir, de frumoasa Gabriela Poşoiu, care tocmai venise la Câmpulung şi preda Limba Franceză. Profesorul Ion Florea, de Istorie, despre care nu ştiam absolut nimic în legătură cu marea lui suferinţă, fusese deţinut politic, dar acest lucru l-am aflat mult mai târziu.
Îmi aduc aminte de doamna Florica Irimescu, de Matematică, de profesorul Milea, de Muzică, dirigintele din clasa a VII-a, de profesorul Negreanu, de Fizică, de Ştefan Cartaleanu, care pe atunci avea 25 de ani. M-am întâlnit chiar ieri cu dânsul şi am schimbat mai multe impresii. Preda imposibila materie care se chema Educaţie cetăţenească, dar a reuşit să-i dea o faţă umană, cum am spune noi astăzi, pentru că era, într-adevăr, imposibilă.
Nu se poate să nu-mi aduc aminte de marii noştri profesori de Educaţie Fizică: Vasile Staicu, Gigel Niţescu, frumos ca un Adonis, cu un trening de culoare albastră, iar pe spate scria Câmpulung. Era treningul pe care îl foloseam la concursurile de la Piteşti sau de mai departe. De asemenea, Gabriel Bădescu şi Mihai Răuţoiu.
În perioada aceea mă pot mândri că am fost coleg de bancă şi bun prieten cu Dorel Cristudor, pe care eu îl numeam şi-l numesc în continuare „Cel mai rapid om din România”.
Deasupra tuturor se situează un nume: Marian Petry. Nişte semne ale trecerii lui Marian Petry prin această lume: am adus cu mine câteva caiete din acei ani, care poartă însemnele profesorului meu de Română Marian Petry. Am aici un caiet de lectură din clasa a VII-a, în care însemnam ceea ce citeam, „Poezii” de Arghezi, „Papucii lui Mahmud” de Gala Galaction, „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” de Nicolae Bălcescu. La un moment dat, aici vedem cu data de 9.11.1967 semnătura domnului profesor Petry (9 noiembrie 1967, ziua în care se năştea Cezar Petry).
Când am trecut în clasa a VIII-a, am socotit că un asemenea caiet nu este demn şi am trecut la ceva mult mai consistent, un caiet de 200 de pagini, pe care era evident că n-aveam cum să-l umplu cu însemnările mele de lectură. Dar, oricum, găsesc aici „Legendele istorice” ale lui Bolintineanu, găsesc „Ziua cea mai lungă” a lui Cornelius Ryan, o carte care m-a marcat în acea perioadă când am aflat ce a însemnat debarcarea din Normandia, Slavici cu „Moara cu noroc”, „Budulea Taichii” şi alte.
Când ajung la Creangă… semnătura absolut inimitabilă a profesorului Marian Petry. Cred că ne dădea şi notă pe aceste caiete. Pentru mine este foarte important că ştiu că toate aceste caiete au trecut pe sub ochii profesorului meu de Română.
Am adus caietul de teză din clasa a VIII-a. Știți că tezele se dădeau pe caiet atunci. Pe primul trimestru, subiectul a fost, formularea domnului profesor, „cuvântul agitatorului din poezia „Împărat și proletar”. Iată, interesant, nu spune „proletarului”, ci agitatorului, care are un mic sens subversiv. Am luat 9, pentru că, spune domnul profesor, „formulări nu întotdeauna prea fericite”. La gramatică am făcut bine. Pe trimestrul al doilea, subiectul a fost caracterizarea a două personaje din „O scrisoare pierdută”. Mi-am ales Agamiță Dandanache și Zaharia Trahanache și o analiză sintactico-morfologică, aici totul a fost în regulă, am luat 10.
Pe trimestrul al treilea, dacă ne uităm la sfârșitul tezei, pare a fi un dezastru. Când vezi atâta roșu pe o teză, consecințele sunt inevitabile. Dacă ne uităm la notă, este, totuși, nota 10. Pentru că domnul profesor, atunci când îi plăcea ceva, dânsul aproape că mai scria o teză pe marginea tezei respective cu opinia dânsului.
V-am vorbit despre profesorul Milea, dirigintele nostru din clasa a VII-a care, la sfârșitul acestei clase, mi-a dat o carte premiu, George Topârceanu „Versuri și proză”, și mi-a scris câteva versuri din Paul Verlaine. Nu le-am înțeles eu prea bine atunci, depășea nivelul.
9 iunie 1968. Cartea aceasta m-a marcat foarte mult, pentru că Topârceanu mi-a plăcut enorm și m-a determinat să cred că pot să scriu și eu niște versuri.
Și m-am apucat să scriu versuri. Am adus caietul din 1969 cu primele mele poezii. Am mai avut prilejul data trecută să vorbesc puțin despre ele. Prima este „Avionul sanitar”, chiar scriam pompos „parodie după George Topârceanu”. Am pus și data, pentru că marii autori la urmă pun data, ca să rămână pentru eternitate. Duminică, 16 februarie 1969.
În cea de-a doua, „Lupta”, parodie după George Topârceanu, este vorba despre înfruntarea dintre doi cocoși și-i numeam „Pestrițu” și „Pintenatu”. Marți, 18 februarie 1969. Creația este foarte strânsă ca dată, nu trebuiau să treacă săptămâni pentru următoarea poezie.
Cea de-a treia din caiet este „Corida”, inspirată de celebra emisiune Teleenciclopedia, care există și în ziua de astăzi, unde am văzut pentru prima dată ce reprezintă o coridă.
Arătându-i mamei, tatei aceste poezii, tata, și el profesor de Română, a făcut niște ochi mari și a spus „Da”. Dar nu valora pentru mine părerea tatei, ci trebuia să fie părerea profesorului de la clasă. Mama a rugat-o pe doamna secretară de la Liceul Pedagogic să bată la mașină aceste poezii, le-a adus și eu m-am înfățișat cu ele la domnul profesor. Le aveți aici pe toate trei și cu însemnul domnului profesor, care spune „foarte bine”, ceea ce pentru mine a însemnat, evident, un echivalent al publicării lor. Mai ales că erau și bătute la mașină.”
A consemnat Magda BĂNCESCU