11.6 C
Campulung Muscel
24/05/2024

Lipsește o statuie, că s-a mai stins o stea: poetul Ion Chingaru

Dacă trebuie să vorbim despre Câmpulungul nostru, câteva subiecte nu pot fi ocolite: relieful dăruit de Dumnezeu cu frumusețea sa naturală, istoria locală copleșitoare cu evenimente parcă la fel de bătrâne ca timpul și oamenii săi, despre care, oricât am vorbi, nu este îndeajuns. Sunt frumoși, dârji în hotărârile lor precum stânca, ori sensibili, cu suflet tandru ca adierea vântului de primăvară.

Cred că unul dintre aceștia a fost scriitorul Ion Chingaru, poet sufletește și prin vocație, jurnalist. L-am cunoscut prin anii ’80 la cenaclul literar „Tudor Mușatescu” din urbea noastră și am rămas prieteni până la sfârșitul vieții sale. N-am de unde ști cum era în copilărie, cum a fost în adolescență, dar la maturitate ne copleșea cu timbrul vocii sale calme și sfătoase, cu privirea caldă, fără umbră de invidie și cu zâmbetul rar, dar atât de sincer, încât nu ne-am îndoit de el  niciodată.

Mi-a dăruit două cărți, una despre mult regretata uzină ARO (O mașină străbate lumea) și cealaltă, superbă, Lipsește o statuie. Despre aceasta prefer să vorbesc, pentru că la mașini mă pricep mai puțin și sunt alți specialiști cărora le dau dreptul la cuvânt.

Ne-am întâlnit de curând, înainte să plece la spital și mi-a lăsat, pe lângă publicațiile amintite, o sacoșă cu manuscrise ale cenaclului nostru, pe care, la rândul său, le-a primit de la mentorul, profesorul și scriitorul Șerban Țicăloiu, stabilit în Germania până în  ’89.

Este corect dictonul „Non multa, sed multum” și de aceea voi aminti numai că poetului Ion Chingaru i se potrivește de minune. Frate geamăn cu poezia, după cum scria un alt poet muscelean (Ion Puiu Stoicescu, prefațatorul cărții ), Ion Chingaru a fost autentic, sincer și talentat. Să dea Dumnezeu să se mai nască asemenea poeți în Câmpulung!

Născut aici, la 20 martie 1940, absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București, a lucrat în cadrul Întreprinderii de Autoturisme ARO, dar și ca redactor al mai multor publicații muscelene: Metalurgistul muscelean, Gazeta ARO, fondând ziarele Cuget muscelean și Gazeta de Muscel. A mai publicat versuri în diverse culegeri literare: Cuvinte pentru om, Glasuri, Cercuri de foc, Cântece de om, Lumina vârstei noastre, Numele țării.

Modest, așa cum sunt poeții adevărați, nu s-a afișat cu poeziile sale în lume, n-a trâmbițat pe Facebook, sau prin alte sofisticate mijloace media, ci s-a mulțumit să scrie bine pentru sine și pentru urbea sa. Poetul exilat „pe-un vechi tărâm de rime” și adormit „pe brațul nostalgiei”, a scris „cu bastonul poeme anonime” (Poeme anonime) în stil clasic și plăcut lui Dumnezeu. A fost „impus de poezie” să nu poarte „ochelari de cal”, să lupte pentru demnitatea cuvântului pentru a salva omul de sub puterea covârșitoare a banului cu două fețe: una orientată spre binele omenirii, cealaltă spre degringoladă și pieire.

„Ca un ecou”, opera sa ne va urmări multă vreme și ne va deștepta conștiințele, pentru că altfel „Statuile de piatră trag timpul înapoi”, dar poetul Ion Chingaru nu ne mai este alături purtându-ne de grijă „Să nu se prăbușească istoria pe noi”.

Acum împletește „lumina morții-n poezie” (Ultima instanță) undeva, departe. Și, odată cu el, altă stea s-a stins deasupra Câmpulungului; însă prea puțini iau seama că din rândul autenticilor poeți musceleni deja mai lipsește încă o statuie…

Maria CHIRTOACĂ

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!