Etapa a treia a investiţiei de canalizare la Schitu Goleşti este o certitudine, având finanţarea asigurată prin Programul „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării. Din fonduri guvernamentale, comuna primeşte 16,5 milioane de lei, valoare în completarea căreia şi-au asumat şi autorităţile locale o contribuţie de 1,4 milioane de lei.
- 16,5 milioane de lei de la stat, 1,4 milioane de lei din bugetul local
În luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Local a aprobat documentaţia premergătoare realizării investiţiei care continuă cele două etape prin care în localitatea vecină Câmpulungului s-a introdus o utilitate elementară. În etapa a treia – cea care a făcut obiectul unui proiect acceptat la finanţare din fonduri guvernamentale -, reţeaua de canalizare menajeră, cu staţia de epurare aferentă, se va executa pe străzile laterale ale satelor Schitu Goleşti şi Lăzăreşti şi în satul Costiţă. Prin ordin al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, proiectul vecinilor noştri de la Schitu Goleşti a fost aprobat pentru finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.
Documentaţia unei lucrări de anvergură, şi ca intervenţii presupuse de canalizarea zonelor propuse, şi ca valoare financiară, a fost supusă atenţiei aleşilor locali, care au aprobat-o la dezbaterea din 8 noiembrie 2022. Consilierii au încuviinţat cifrele investiţiei reieşite din studiul de fezabilitate – indicatorii tehnico-economici ai obiectivului – şi devizul actualizat al lucrării care continuă un proiect de amploare al administraţiei locale conduse de Tudorel Vasile Miriţă, căruia i-a reuşit un deziderat mai vechi , dar nerealizat de predecesorii săi. Cu atât mai mult cu cât edilul a angrenat în programul de canalizare a comunei, derulat în trei etape, finanţări preponderent atrase, altfel bugetul comunei n-ar fi putut duce o asemenea povară.
Prin noua investiţie propusă, va avea şi comunitatea locală partea sa de contribuţie. Toamna trecută, aleşii şi-au asumat o finanţare de la bugetul local în sumă de 1.402.673,34 lei, în contul cheltuielilor pe care nu le suportă Programul „Anghel Saligny”.
Valoarea totală a investiţiei se cifrează la 17.899.859,18 lei, din care construcţii plus montaj, 14.492.243,43 lei. Din totalul precizat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va finanţa 16.497.185,84 lei. După cum am punctat mai înainte, Primăria Schitu Goleşti contribuie şi ea cu 1.402.673,34 lei.
Investiţia cuprinde sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale: o staţie de epurare (valoare – 1.696.176,58 lei); două staţii de pompare şi repompare a apei uzate (valoare – 400.003,84 lei); reţea de canalizare a apei uzate, cu o lungime de 11.880 metri (valoare – 14.356.935,68 lei); conductă de evacuare a apei epurate în emisar; guri de vărsare în emisar şi 560 de racorduri individuale. Vor beneficia de reţeaua propusă a fi realizată în etapa a treia 1.781 de locuitori.
La acel moment, primarul Tudorel Vasile Miriţă i-a informat pe consilieri că, în vederea încheierii contractului de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, autorităţile locale erau obligate să încarce pe platforma digitală a ministerului mai multe documente: extrasul de carte funciară pentru terenurile şi drumurile incluse în investiţie; acceptul Consiliului Judeţean Argeş, proprietarul drumului judeţean DJ 732C, pentru introducerea reţelei de canalizare pe acostamentul acestuia; certificatul de urbanism însoţit de avizele şi acordurile impuse prin acest act; hotărârea Consiliului Local privitoare la studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici şi devizul general, precum şi cheltuiala asumată din bugetul local; studiul topografic pentru drumurile locale şi pentru DJ 732C, contractele de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare. M.B.