18.1 C
Campulung Muscel
22/07/2024

În 1907, la „Carol I” avea loc prima proiecţie cinematografică, la 12 ani distanţă de cea de la Paris, cu aparatul inventat de fraţii Lumiere

V-am povestit într-o ediţie trecută despre muzeul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, amenajat într-o clădire separată şi structurat în două secţiuni: etnografie şi istorie. Pe cât de duioasă este întoarcerea în trecut, odată pătruns în sala de artă populară, pe atât de impresionantă, prin numărul, vechimea şi unicitatea exponatelor, este încăperea dedicată istoriei Şcolii Normale, bucureştene şi câmpulungene. Sutele de obiecte, documente, fotografii, statui au impus crearea unei secţii de istorie într-un spaţiu pe măsura cantităţii de mărturii ale trecutului şcolii. Aflat în postura de vizitator, nu te poţi sătura de ineditul fiecărei vitrine aranjate cronologic într-o colecţie profesionist realizată de dascălii instituţiei. Directorul adjunct Sebastian Cealîcu ne povestea că, la fiecare început de an de învăţământ, copiii vizitează muzeul pentru a cunoaşte istoria unităţii în care studiază.

  • Muzeul deţine două trofee vechi de aproape 115 ani, pe care nici Federaţia Română de Oină nu le are   

„Muzeul beneficiază de o sală mare, în care sunt colecţii de obiecte, fotografii, manuale, cărţi, tablouri cu diferite promoţii, cataloage etc., busturile unor directori ai şcolii, diplome. Tot în cadrul expoziţiei sunt prezentate fotografii ale operelor prof.univ.dr. Radu Adrian, sculptor al unor monumente amplasate în Câmpulung sau în alte localităţi din judeţ. Unele sculpturi sunt amplasate şi în curtea şcolii.”, aflăm din prezentarea aflată la îndemâna oricui, pe site-ul şcolii.

Însă realitatea este cu adevărat spectaculoasă şi îţi trebuie câteva ore ca să studiezi pe îndelete fiecare vitrină şi fiecare colţ de perete acoperit de fotografii şi tablouri. Muzeul de istorie de la „Carol I” este, la rândul său, împărţit în două secţiuni. Una dedicată perioadei bucureştene (1867-1895), alta, perioadei câmpulungene, care este şi cea mai îndelungată, din 1896, când s-a inaugurat clădirea din oraşul nostru, şi până astăzi, timp de 126 de ani.

Şcoala a funcţionat la Bucureşti 29 de ani, dar neavând un imobil propriu, şi-a desfăşurat activitatea în spaţii închiriate, insalubre, departe de a fi puse la punct. Etapa bucureşteană este reflectată de documentele vremii, inclusiv actul de înfiinţare, actul de numire a profesorilor şcolii şi fotografia primului director, George Radu Melidon (1868-1881). Directorul Cealîcu ne-a arătat documentele găsite la Arhivele Statului din Piteşti şi a insistat asupra unui angajament pe care absolventul, împreună cu părintele său, îl lua, cum că, timp de zece ani, va profesa în învăţământ. Părintele garanta cu averea acest angajament cu valoare de contract, semnat de către primarul localităţii respective, după care actul ajungea la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi era semnat de către ministru.

Un detaliu emoţionant din muzeu: un tablou cu fotografii ale unei asistente germane din perioada în care şcoala a fost ocupată de armata germană, în Primul Război Mondial, şi transformată apoi în spital de campanie, cazarmă, sanatoriu, sală de operaţii pentru soldaţii răniţi pe front.

Orchestra şcolii are locul ei în colecţia de amintiri, datorită turneelor la care a participat de-a lungul vremii, până în Statele Unite ale Americii şi Cuba. Standul caligrafiei este dovada scrisului frumos de odinioară, cu ajutorul tocului. S-au păstrat lucrări şi teze ale elevilor, pentru a arăta importanţa orelor de caligrafie inserate în orarul şcolarului.

De la scris, la sport. „Am avut o surpriză de Zilele Câmpulungului, când a venit preşedintele Federaţiei Române de Oină. Ne-a oferit un tricou, mingea de oină şi o carte. Echipa şcolii a câştigat de patru ori la rând Campionatul Naţional Şcolar de Oină (1906, 1907, 1908 şi 1909). Preşedintele Federaţiei Române de Oină a găsit la noi ceva ce nu mai credea că există. Nici ei nu au. Este vorba despre două cupe câştigate de echipa de oină în acea perioadă în care au câştigat de mai multe ori la rând Campionatul Naţional. Le-au găsit aici la noi. Au făcut poze cu ele.”, ne spunea Sebastian Cealîcu. Acesta ne-a arătat o fotografie veche cu echipele reunite de oină, volei şi tir (1938).

  • Şcoala a adus de la Paris un aparat de proiecţie la 12 ani distanţă de primul film proiectat la Paris cu aparatul fraţilor Lumiere

„În 1906-1907 a fost achiziţionat de la Paris un aparat care se numea, la vremea respectivă, cinematograf. El s-a pierdut pe front. Este de apreciat faptul că, pe atunci, se preocupau să aducă în şcoală tot felul de lucruri noi, care să stimuleze elevii să înveţe. Cu aparatul cinematograf proiectau imagini în amfiteatru, diapozitive, care erau cumpărate de la Casa Şcoalelor, cum se numea înainte Inspectoratul Şcolar, şi încercau să facă lecţiile cât mai interesante pentru elevi. Proiectau şi filme. Oamenii din oraş, ca să participe să vizioneze un film, plăteau o taxă, iar cu banii strânşi se cumpărau diapozitive pentru elevi. Aparatul a fost adus de la Paris la 12 ani de când a fost inventat de fraţii Lumiere. Destul de repede.”, ne-a relatat directorul adjunct Sebastian Cealîcu istoria unui obiect care, din păcate, a dispărut în timpul Primului Război Mondial.

În muzeu se găseşte fotografia lui Ion Mihalache, şef de promoţie în 1901. O zonă a muzeului este dedicată promoţiei 1944 , una dintre generaţiile care a ţinut revederile până când membrii ei s-au putut reuni. Aveau şi imn, şi steag şi se ocupa de organizare şeful promoţiei, Nicolae Oprescu. „Povestea cum, în timpul războiului, aveau de susţinut o teză. La un moment dat, suna alarma antiaeriană, lăsau tocul pe bancă, se îndepărtau foarte repede către tranşee (unde este cimitirul acum), aşteptau până înceta bombardamentul – suna alarma din nou că pericolul a trecut -, se întorceau la şcoala şi reluau lucrarea de unde rămăseseră.”, spunea Sebastian Cealîcu.

În 1906-1907 au fost achiziţionate de la Bucureşti mai multe instrumente muzicale, pentru că şcoala a avut fanfară pregătită de un muzician de la Regimentul 30 Infanterie. Fanfara şcolii dădea reprezentanţii în oraş, în Grădina Publică, însă, când a izbucnit războiul, instrumentele au fost rechiziţionate şi trimise pe front, unde s-au pierdut.

În muzeu are locul ei prima „tabletă”, tăbliţa care, pe o parte, avea pătrăţele pentru matematică, iar cealaltă era destinată scrisului obişnuit la celelalte discipline. S-a găsit la Arhivele Statului din Piteşti şi primul catalog din 1867, care va fi expus şi el.

Un colţ este dedicat comentatorului sportiv Ilie Dobre, absolvent al şcolii. Colecţia conţine şi imagini şi informaţii mai noi, de la inaugurarea Şcolii de Aplicaţie în 2001, un panou cu distincţiile primite la Palatul Cotroceni şi Castelul Peleş, performanţele recente ale elevilor şi multe altele care nu pot fi cuprinse într-un articol. Fotografiile sunt, însă, grăitoare.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!