27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

Gospodăria familiei Săvoiu din Mălinul Muscelului, un veritabil Muzeu al Satului

Falnicul brad din vârful Mălinului este reperul frumoasei proprietăţi a familiei Săvoiu, a cărei vechime o îndreptăţeşte să aspire la statutul de „Muzeul al Satului”. Şi nu numai vechimea o recomandă pentru această titulatură care ar face cinste comunei Bughea de Sus, ci şi autenticitatea locului în care amenajările interioare au fost păstrate aşa cum profesorul Adrian Săvoiu şi le aminteşte din copilăria sa. „Întoarcere în trecut” caracterizează perfect experienţa noastră gazetărească, alături de doi povestitori impecabili, care au trăit capitole însemnate ale istoriei Săvoilor ale cărei începuturi la Mălin s-au produs în momentul sosirii în Muscel a trei orieri din Moeciu. Unul dintre aceştia era stră-străbunicul lui Adrian Săvoiu. Transhumanţa celor trei ciobani către sud, spre Bărăgan, s-a oprit la Mălin. Moise este începutul muscelean al neamului Săvoilor, care s-a aflat permanent între preocupările interlocutorului nostru, autor al unei cronici lansate în 2011 şi al schiţei arborelui genealogic care cuprinde peste 20 de descendenţi porniţi de la Moise. 

  • Casa de la Mălin a fost ridicată pe la 1870 de străbunicul Pătru Săvoiu, devenit Paisie Monahul   

Datorită longevităţii şi notorietăţii neamului Săvoiu, autorităţile de la Bughea de Sus şi-au arătat gratitudinea pentru existenţa acestei familii de învăţaţi în localitate dând numele lor căii de acces către casa şi grădina întinsă cât vezi cu ochii. Strada Săvoilor, care străbate un loc liniştit, verde şi proaspăt, este asfaltată pe aproape întreaga sa întindere. Asfaltul se opreşte exact unde începe proprietatea familiei cu o istorie de două sute de ani pe pământurile Mălinului. Drumul de ţară, pietruit, care pune la treabă picioarele orăşeanului comod, se potriveşte perfect cu imaginea porţii bătrâneşti, „încorporată” de construcţia de la intrare. Se potriveşte cu tot locul, de altfel, care pare încremenit în timp, senzaţie pe care ţi-o dau toate cele trei imobile care alcătuiesc moştenirea Săvoilor de la înălţimea Mălinului. La înălţime, spirituală şi intelectuală, s-au aflat şi descendenţii oierului Moise, oameni aplecaţi către studiu intens, care au format generaţii de erudiţi împrăştiaţi în lumea largă.

Însoţiţi de profesorul Adrian Săvoiu, i-am făcut, de curând, o vizită doamnei Magdalena, deţinătoarea casei bătrâneşti de la Bughea de Sus. De fapt, a caselor bătrâneşti, căci sunt două, despărţite ca vârstă „doar” de o jumătate de secol. În faţa porţii ne-a aşteptat zâmbitoare doamna Magdalena Săvoiu, mătuşa profesorului Adrian Săvoiu.

De la primele cuvinte rostite, s-a simţit că gazda noastră n-ar fi de pe la noi. A fost o surpriză să aflăm că se trage tocmai din Bucovina, din Vicovul de Sus, şi că nu şi-a pierdut accentul de moldoveancă, deşi au trecut şase decenii de când Nicolae, fratele tatălui profesorului Săvoiu, a adus-o în zona noastră. Magdalena avea pe atunci 18 ani. Trăieşte la Bucureşti, dar vara o petrece la Mălin, unde îngrijeşte moştenirea familiei.

Prima încercare pentru cel „înţepenit” la birou, în faţa calculatorului: cele trei trepte din dreptul porţii, care, prin înălţimea lor, te forţează să faci un pas serios. Să faci mişcare, definiţia vieţii la ţară, unde omul muncea de dimineaţă până seara. În curte nu mergi pe pavele, ci pe iarbă proaspătă, udată zdravăn de ploaia căzută cu o seară înainte.

Pătruns în acest spaţiu nealterat de vreo intervenţie modernă, te predai în faţa simplităţii emanate de căscioara cu două odăi, ridicată în jurul anului 1870 de străbunicul profesorului Săvoiu. Pătru Săvoiu a lăsat viaţa de mirean pentru cea închinată Bisericii, devenind Paisie Monahul. Această locuinţă conservată fără cusur este, poate, casa bunicilor fiecăruia dintre noi, pe care o mai vedem doar atunci când închidem ochii pentru câteva secunde. Familia Săvoiu a păstrat-o ca pe un bun de preţ.

  • Patru generaţii crescute în casa de la Mălin  

Străbunicul Pătru Săvoiu a avut doi copii, pe Ion şi Maria. Ion, bunicul profesorului Adrian Săvoiu, şi soţia Elisaveta au adus pe lume patru copii: Victoria, Benone, tatăl profesorului Săvoiu, Maria şi Nicolae. Doamna Magdalena a fost căsătorită cu mezinul Nicolae, unchiul lui Adrian Săvoiu. Mătuşa şi nepotul sunt despărţiţi de o diferenţă de vârstă de doar 11 ani. La vederea gazdei noastre, ne-a uimit nu numai vioiciunea fizică a doamnei trăită o viaţă la Bucureşti, ci şi aspectul chipului cu care timpul a fost îngăduitor. Dacă ghidul nostru într-o excursie memorabilă nu ne-ar fi dezvăluit vârsta doamnei, n-am fi ghicit că este în pragul a 80 de ani, atât de bine arată şi se mişcă.

Aşadar, în această gospodărie au trăit, toată viaţa sau o parte din ea, străbunicul, bunicul, tatăl, unchiul şi mătuşa, plus o verişoară, Maria (Mimi), fiica Victoriei, sora cea mare a tatălui profesorului Săvoiu. Patru generaţii crescute sub acelaşi acoperiş, pe care urmaşii au avut grijă să-l conserve de-a lungul unui secol şi jumătate. Istoria Săvoilor pe meleaguri muscelene este mai veche de atât, debutul constituindu-l, după cum punctam la început, sosirea în Muscel a lui Moise „Ciobanul”, fiul preotului din Moeciu, în jurul anului 1820.

  • Bradul de 109 ani, plantat de bunicul Ion, a rezistat unor furtuni groaznice    

În sfertul de oră consumat pe drumul de la Câmpulung la Bughea de Sus, profesorul Adrian Săvoiu ne-a cucerit numaidecât povestindu-ne despre bradul plantat de bunicul său în 1913, care a rezistat unor teribile încercări ale naturii. Groaznica furtună din 2005, care a măturat pădurea Măgurii, nu l-a mişcat din loc, în ciuda înălţimii arborelui, dar şi a înălţimii geografice, care îl expune pericolelor meteorologice. Într-o altă ocazie nefericită a fost trăsnit, a căzut o parte din el şi, totuşi, s-a regenerat, având de îndeplinit o misiune a familiei, aceea de străjer al moştenirii Săvoilor.

„Ţi-am povestit cum s-a urcat Mihai, acum trei săptămâni, în brad, ca să cureţe două crengi mari şi uscate? Cum a putut să-l cureţe… eu m-am speriat, credeţi-mă, vă rog! Tare mi-e teamă, Adi, că acolo unde a fost trăsnit, acum ani şi ani de zile, o mare vijelie o să-i culce vârful!”, i-a povestit mătuşa nepotului ultimele noutăţi.

  • Interiorul a rămas acelaşi din copilăria lui Adrian Săvoiu

Casa din bârne, care are o pivniţă dedesubt, a beneficiat, în mod repetat, de înlocuirea şiţei. Prin aceeaşi împrospătare a învelitorii au trecut şi celelalte două construcţii aflate în curte: o casă ceva mai „tânără”, cu o vechime de un secol, şi anexa de la intrare, cu rol de bucătărie de vară. Şiţa putrezeşte la 20-25 de ani, fiind nevoie de o reabilitare capitală. Doamna Magdalena ne spunea că a găsit doi meşteri iscusiţi la Rucăr, care au schimbat şiţa deteriorată. La casa alăturată această operaţiune s-a făcut acum zece ani şi se vede că lucrarea are vechime, fiind afectată de procesul natural care alterează acest material.

Casei tipic ţărăneşti – cea ridicată de străbunicul Pătru Săvoiu – îi lipseşte coşul, fumul fiind degajat prin pod. Ferestrele mici, cu un singur rând de geamuri, şi uşa joasă erau special executate astfel pentru a se păstra căldura în interior. Locuinţa în sine este joasă, profesorul Săvoiu, un bărbat înalt, fiind aproape cât înălţimea camerei. „A rămas totul cum era în copilărie.”, spunea Adrian Săvoiu care aşa a pomenit-o. Confirmă mătuşa sa că interiorul n-a fost schimbat în decursul a 60 de ani. Inclusiv covoarele de pe pereţi şi ştergarele care încadrează portrete de familie sunt aceleaşi. În casa străbunicului predomină portretele femeilor din familie: bunica Elisaveta, mătuşa Victoria şi fiica acesteia, Mimi, trei femei frumoase şi distinse.

Interlocutorul nostru a insistat să ne arate ceva ce uimeşte pe toată lumea: de cele două belciuge de pe tavan era atârnată copăiţa copilului, în apropierea sobei, pentru ca femeia să fie atentă la mâncarea de pe plită, dar şi la cel mic. Astfel au crescut bunicul Ion şi copiii acestuia. Din cea de-a doua cameră, „casa mare”, lipseşte sursa de încălzire, însă focul ardea în permanenţă în camera alăturată, în care se prepara mâncarea. „Îmi aduc aminte că am venit odată, când eram la şcoala primară, şi am dormit aici. Stăteam două-trei zile aici când se făcea fânul. Şi acum îmi amintesc acea noapte pe care am petrecut-o aici.”, ne povestea profesorul Săvoiu.

  • Nemţii au săltat din gospodăria bunicilor cele două butii în care familia depozita 4.000 de litri de ţuică   

În bucătăria „de vară”, interiorul a fost înlocuit cu mobilier şi lucruri noi, ca să poată fi locuită de o persoană obişnuită cu confortul zilelor noastre. Anexei i s-au adus îmbunătăţiri: pământul de pe jos a fost înlocuit cu podea, iar pereţii au fost tencuiţi şi zugrăviţi. Doar soba şi tavanul cu grinzi recondiţionate sunt din construcţia iniţială. În acest spaţiu, proprietarii ţineau pe timpuri butia, care acum este afară, şi tronul cu mălai. Exteriorul, însă, este în aceeaşi notă cu restul ansamblului.

Soacra doamnei Magdalena îi povestea nurorii cum s-a pierdut una dintre cele două butii ale familiei deţinătoare a unei plantaţii de pruni în regulă. La vremea culesului participa tot satul, atât de multe prune se făceau la Mălin! „Le-au luat nemţii de aici şi le-au lăsat în capătul bulevardului. Una a dispărut, dar asta a rămas acolo şi-au adus-o acasă. Ţineau ţuică în ele. 4.000 de litri de ţuică! Aveau şi altele mai mici. Soacra mea se ducea cu ţuică în Bărăgan şi venea acasă cu mălai.”, relata doamna Magdalena Săvoiu.

  • Asemănare fizică extraordinară între bărbaţii din familia Săvoiu    

A treia construcţie este o casă ceva mai „nouă”, de vreo sută de ani, cu sală care o „înalţă” prin comparaţie cu cea de 150 de ani. În acest imobil, alt rând de portrete ale înaintaşilor sunt mărturie a vechimii gospodăriei: bunicii lui Adrian Săvoiu, Ion şi Elisaveta, şi lângă ei, străbunicul Pătru Săvoiu într-o imagine demnă de istoria locală. Fotografia-document realizată în jurul anului 1900, la Ierusalim, ni-l înfăţişează pe Paisie Monahul, numele de călugărie al lui Pătru Săvoiu (1837-1917). Străbunicul lui Adrian Săvoiu s-a aflat într-un pelerinaj la Ierusalim, care a ţinut din toamnă până în primăvară, împreună cu un prieten din Lereşti. În noaptea de Înviere i s-a aprins în palmă o lumină care ardea cu o flacără albastră, însă fără a-l „frige”.

Studiind portretele bărbaţilor din familie, ni s-a părut incredibilă asemănarea fizică între Ion, Benone şi Adrian, bunicul, fiul şi nepotul. Profesorul Săvoiu ne spunea că şi unul dintre băieţii Magdalenei, Răzvan, tot din neamul Săvoilor, le seamănă înaintaşilor.

Turul gospodăriei a inclus şi grădina generoasă ca întindere, mai puţin ca recoltă. Tot ce este dincolo de gospodărie, trei hectare şi jumătate de teren, aparţine moştenitorilor familiei Săvoiu. Locul poartă încă în vale urmele unei vetre, prima locuinţă a stră-străbunicului Moise, amenajată sub forma unui bordei ca să treacă peste cea dintâi iarnă în Muscel. Şcoala din Mălin, aflată în continuarea proprietăţii familiei Săvoiu, a fost construită pe un teren donat de vecinii cu dragoste pentru carte şi educaţia copiilor.

  • Bunicul lui Adrian Săvoiu şi ultima carte poştală trimisă de pe front apar în albumul editat de Muzeul Naţional de Istorie cu ocazia Centenarului Marelui Război     

Albumul „România în Marele Război”, editat de Muzeul Naţional de Istorie în 2016, la împlinirea a 100 de ani de la evenimentul istoric, dedică spaţiu în paginile sale unor documente unice din colecţia familiei Săvoiu. În expoziţia de la Muzeul Naţional de Istorie s-au aflat două mărturii emoţionante: fotografia lui Ion Săvoiu realizată în 1914, cu doi ani înaintea morţii, şi ultima lui carte poştală trimisă soţiei de pe front. Din acest motiv, organizatorii l-au invitat pe Adrian Săvoiu la vernisarea expoziţiei. În album apar fotografiile predecesorilor săi, Paisie Monahul şi Ion, străbunicul şi bunicul, cea a soţiei lui Paisie, Oprina, şi cartea poştală, pe care profesorul Săvoiu o deţine în original. Documentul a zăbovit doi ani în expoziţia prilejuită de Centenar. „Albumul nu pune în evidenţă doar ce-au făcut militarii, ofiţerii, generalii, ci a urmărit şi ce a fost dincolo de linia frontului, dramele de acasă ale celor care îi aşteptau pe cei plecaţi pe front şi care nu s-au mai întors.”, spunea profesorul Săvoiu. De aceea albumul conţine numeroase fotografii şi documente din colecţii particulare adunate cu ocazia expoziţiei al cărei impact la public a prelungit-o de la câteva luni la doi ani.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!