Cu câteva zile înainte ca românii să-şi amintească momentele triste de acum 42 de ani, de la cutremurul care a luat peste 1.500 de vieţi şi a distrus în jur de 35.000 de locuinţe, primarul nostru a primit o întrebare despre singura clădire din Câmpulung marcată cu bulină roşie. Şi anume ce ştie despre soarta ei, de vreme ce, oficial, dintre toate construcţiile din municipiu, prezintă cel mai ridicat risc de prăbuşire la un cutremur serios, aidoma celui din 1977. Liviu Ţâroiu l-a informat pe colegul de partid Dumitrescu şi nu numai pe el, căci aparenta trăinicie etalată de construcţia impozantă i-a făcut pe mulţi să privească cu ochi îndoielnici marcajul apărut pe faţada centrală, în urmă cu mai bine de şapte ani, că proprietarul are planuri de consolidare. Primarul a afirmat, săptămâna trecută, în faţa Consiliului, că a luat legătura cu reprezentanţii companiei care deţine fosta Poştă Centrală şi, astfel, a aflat despre intenţiile lor de reabilitare a imobilului. Ba chiar s-a depus şi o documentaţie privitoare la viitoarele lucrări, care includ şi o subzidire, pentru a-i da rezistenţă la cutremure. Mai multe nu se cunosc în acest moment, dar şeful Executivului a anunţat că intenţionează să reia discuţiile, ca să se pună la curent cu stadiul investiţiei.
Investiţie care nu se face doar pentru a asigura clădirea, ci şi pentru a o fructifica printr-o activitate, despre care, la fel, nu se ştie acum ce specific va avea. Aşadar, solicitare din partea proprietarului există la Primărie, instituţie care deţine, după cum am remarcat în timpul anilor, în demersurile noastre de documentare despre vechimea clădirii, prea puţine informaţii. Spre deloc. În 2012, când ziarul nostru a pus nişte întrebări celei mai în drept instituţii din oraş să răspundă, am fost surprinşi să aflăm că Primăria nu se afla în posesia vreunui document din care să reiasă anul în care a fost edificat sediul Poştei. Folclorul local îl dădea ridicat – imobilul din faţă, care ar fi mai nou decât cel din spate – după anul 1977, dar amintirile câmpulungenilor sunt contrazise de datele transmise redacţiei noastre de proprietară. Şi anume că, potrivit actului de proprietate, clădirea este compusă din două corpuri, unul construit în anul 1968, cu un regim de înălţime S+P+2E, şi unul secundar, cu un regim de înălţime P+2E, fără a i se preciza anul edificării. Însă, de interes era cel înalt, de la strada principală, în cazul căruia deţinătorul a insistat într-un răspuns transmis nouă, la scurt timp după apariţia bulinei, că data construcţiei este plasată cu nouă ani înaintea cutremurului din ’77.
Cât despre includerea ei în clasa I de risc seismic, încadrarea a avut la bază o evaluare tehnică realizată de către experţi autorizaţi în domeniu, au mai susţinut cei de la companie, care, acum şapte ani, tratau cu locatarii eliberarea spaţiilor ocupate. Era vorba despre Banca Transilvania şi Cofetăria Estell, care au fost notificaţi, conform clauzei existente în contractul încheiat de societate cu chiriaşii săi, despre încadrarea imobilului în clasa I de risc seismic. Chiriaşii s-au conformat şi, de atunci, s-a lăsat tăcerea asupra subiectului, care a revenit abia în 2019, cu titlu informativ, în dialogul primarului cu aleşii locali. Faptul că este programată o consolidare a construcţiei poziţionate în miezul proiectului de reabilitare urbană al municipalităţii este „de bine”. Bine ar fi să se şi întâmple, iar reparaţia imobilului să fie una totală, în acord cu planurile autorităţilor noastre de a avea clădiri cu faţade renovate în maximum doi ani, cât se estimează că va dura punerea în practică a investiţiei de regenerare urbană, ajunsă la Bulevardul „Pardon”.
Fiindcă am pomenit de faţade. Anul trecut, pe vremea asta, aleşii noştri aprobau 450.000 lei în bugetul lui 2018, pentru startul unui program prin care Primăria, ca gestionară a unui patrimoniu arhitectural care face din Câmpulung cel mai bine conservat oraş istoric din Ţara Românească, intenţionează să refacă ceea ce a stricat timpul. Mai precis, renovarea faţadelor şi acoperişurilor imobilelor cu statut de monument istoric, aparţinând fie statului, fie particularilor, care, dacă n-au bani să-şi îndeplinească obligaţia pe cheltuiala lor, vor fi „împrumutaţi” de autorităţile locale, scadenţa returnării fondurilor publice fiind de cinci ani. Suma susţinea doar etapa 1 a „Programului Multianual privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din Municipiul Câmpulung, prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora”, votat de Consiliul Local la mijlocul verii trecute. În etapa 1 intrau cele şapte clădiri ale municipalităţii, care deschid lista celor 53 obligatoriu a fi reparate pe exterior. Dintre acestea, şase sunt amplasate în zona protejată a municipiului (Negru Vodă, Republicii, D.I. Berechet, Matei Basarab) şi unul, în strada Maior Gâldău, în zona neprotejată.
Ei bine, pe lista celor 53 de clădiri, cele mai multe în „buricul târgului”, în caz că a îngrozit pe cineva anul construcţiei Poştei, responsabil de zgâlţâirea severă din temelii şi, Doamne, fereşte!, de prăbuşirea ei, la un seism cu magnitudinea mai mare de 7 grade pe scara Richter, cea mai „tânără” datează din 1940! Lista întocmită de oamenii Primăriei, cu imobilele de patrimoniu, care au nevoie de faţade împrospătate – şi, cu siguranţă, de consolidări serioase, căci a da faţă unor putregaiuri întrece vorba din bătrâni „la faţă păpuşă, la spate mătuşă” -, cuprinde zeci de construcţii edificate la graniţa dintre secolele XIX şi XX. Sunt destule construite cu o jumătate de secol înainte de 1900, una datând chiar din 1830, de 720 de metri pătraţi, parter şi etaj, pe Negru Vodă. Dar majoritatea “au făcut ochi” în peisajul târgului în „Belle Epoque”, fără ca verdele mucegaiului să le fie atins de roşeaţa vreunei buline-avertisment de pericole „cutremurătoare”. Şi noi ne speriem de Poştă, când avem, la o azvârlitură de băţ, Hotelul Regal şi alte peste 50 de „senioare” mâncate de vreme şi vremuri.