Capitolul I
CĂSĂTORIA Efeseni 3:14-15
3.Căsătoria este realizată (creată, făcută) de Dumnezeu!
Cu acelaşi sentiment de neputinţă sau de slăbiciune, dar şi cu încrederea că Tatăl Domnului nostru Isus Hristos poate face ceea ce noi nu putem, aş vrea să continuăm aprofundarea gândurilor începute. Aceste meditaţii se referă la căsătoria „în Domnul” 1 Corinteni 7:39, care este instituită de Dumnezeu, reglementată de Dumnezeu şi realizată sau făcută tot de El, ca început sau obârşie în ceruri a unei familii pe pământ.
Ne amintim că o căsătorie realizată doar pe principiul „cu cine vrei”, aplicat în sensul „îmi place” sau „o iubesc” (sau “îl iubesc”), duce la un eşec total şi că acea căsătorie întemeiată pe o alegere fie raţională, fie sentimentală, nu este bună în viaţa unui om credincios. Aceste căi pot fi bune în lume, dar nu pentru cei credincioşi. Şi pentru că aceste căi nu sunt potrivite, principiul „cu cine vrea” cade în favoarea „Celuilalt”, şi anume „în Domnul”. Această exprimare este foarte concisă; ea ne spune foarte puţin. Noi poate am dori un cod de reguli referitor la acest aspect însemnat, dar ce bine că Dumnezeu nu ne-a lăsat un cod de reguli, ci S-a oferit pe El Însuşi, rezervându-Şi Lui lucrarea aceasta a căsătoriei. Doar Dumnezeu este Cel care cunoaşte în detaliu pe om şi doar El poate să-i dea ajutorul cel mai potrivit.
Şi în preocupările oamenilor există gândul unei potriviri în căsătorie, dar se referă la aspectele superficiale: potrivirea de vârstă, de înălţime, potrivirea de stare materială sau de poziţie socială şi alte asemenea aspecte. Dar potrivirea de caracter, aceea care contează şi care dă stabilitate căsătoriei, deşi este mult dorită, nu se poate realiza. Şi astfel, poţi să potriveşti înălţimea şi să constaţi că nu se potriveşte caracterul, poţi să potriveşti vârsta şi să constaţi că fiinţele nu se potrivesc, poţi să potriveşti starea socială sau educaţia şi să constaţi că, deşi în afară totul se potriveşte, inimile nu se potrivesc.
a)Identificarea sau potrivirea de fiinţă!
Dacă lucrează El, atunci va face o potrivire sub toate aspectele, pornind de la lucrurile lăuntrice, de fiinţă, de la cele de caracter, spre cele exterioare. „Un ajutor potrivit pentru el” a fost realizat prin această primă intervenţie a lui Dumnezeu asupra omului: „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om” Geneza 2:21-22. Lăsând la o parte limitele la care ajung înţelegerile omeneşti, această faptă divină este plină de semnificaţii.
Putem înţelege întâi că în potrivirea pe care o face Dumnezeu, E1 transplantează ceva din fiinţa omului în cea pe care i-o pregăteşte ca ajutor. Şi în adevăr, când lucrurile sunt făcute de Dumnezeu, în femeie se recunoaşte ceva pus de Dumnezeu din om, iar în el, ceva din ea; este ceva comun în „fiinţa” lor. Noi avem o moştenire de fiinţă de la părinţii noştri şi aceasta ne ţine legaţi în relaţii deosebite faţă de părinţi, cum ne ţine legaţi în relaţii strânse faţă de fraţii şi surorile noastre de trup. Sunt legături de cu totul alt ordin decât celelalte, pentru că sunt relaţii de fiinţă. În acelaşi fel, când Dumnezeu face un ajutor potrivit pentru om, E1 realizează prin puterea de creaţie această potrivire de fiinţă. Este remarcabil că Dumnezeu nu a luat ceva din călcâiu1 omului, pentru ca femeia să fie pusă slujnică sub piciorul lui; Dumnezeu n-a luat nici ceva din capul bărbatului, încât femeia să subînţeleagă poziţia de conducere, ci a luat ceva din pieptul lui, ca femeia să se potrivească inimii lui şi să-i fie un ajutor bun prin această potrivire de fiinţă. Poate că vor exista unele nepotriviri (diferenţe materiale, sociale sau de educaţie), dar când Dumnezeu face o căsătorie, face o potrivire de inimă, prin care ceva din inima bărbatului este în ea şi ceva din inima ei este în el, aparţine lui.
După ce a adus-o la om şi e1 a văzut-o, este impresionant cel dintâi cuvânt a1 omului – prima sa exclamaţie: „Iată, în sfârşit, aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea”. În faţa lui se afla Eva, cea dintâi femeie ieşită din mâinile lui Dumnezeu, se afla o femeie prototip, o „Miss” a tuturor generaţiilor, a întregii lumi, prima doamnă, prima mamă. Ce desăvârşită trebuie să fi fost ea în trăsăturile pe care i le-a conturat Dumnezeu Creatorul, când nu era încă nici o piedică în ceea ce făcea! Şi cu toate acestea, Adam nu-i remarcă frumuseţea, Adam nu-şi manifestă sentimentele de dragoste, „te iubesc!”. În loc de cuvinte frumoase, este cu mult mai frumoasă aprecierea lui Adam, constatarea identităţii de fiinţă: „os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Dincolo de înfăţişarea ei frumoasă, el recunoaşte potrivirea de fiinţă pe care o are aceea care va fi de acum încolo femeie, ajutorul potrivit, dat lui de Dumnezeu.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon contact: 0745.021.424