1.Despre viaţa creştină
O selecţie finală
În ceasul acesta de întuneric aproape universal, apare o rază de lumină încurajatoare: în ţarcul creştinătăţii conservatoare, se află un oarecare număr de creştini ale căror vieţi religioase sunt marcate de o foame crescândă după Dumnezeu Însuşi. Ei doresc fierbinte rezultate spirituale şi nu pot fi liniştiţi doar cu cuvinte; nici nu pot fi mulţumiţi „numai cu nişte interpretări concrete ale adevărului”. Ei sunt însetaţi după Dumnezeu, şi nu vor fi satisfăcuţi, până când nu vor fi băut adânc din Fântâna cu Apă Vie. Acesta este singurul vestitor real al trezirii pe care eu am fost în stare să-l descopăr undeva pe orizontul religios. În lucrurile lui Dumnezeu, simplitatea este condiţia fundamentală pentru a le înţelege. Duhul Sfânt ca Persoană nu era perceptibil prin simţuri. Era perceptibilă doar puterea exterioară care-L însoţea. E foarte important să facem distincţia aceasta fără de care, în absenţa semnelor exterioare, oamenii sunt în pericol de a nega ori de a dispreţui acest incomparabil dar, care este întotdeauna mai presus de efectele lui.
2.Despre tainele unei vieţi abundente.
„Astăzi…”
Să ne deschidem larg inima la această chemare şi ea să gonească de la noi orice teamă şi orice necredinţă. Să ascultăm glasul divin până când el va ajunge să răsune fără încetare în străfundurile fiinţei noastre. Atunci, acest „astăzi” al lui Dumnezeu va deveni al nostru. La acest „astăzi” al dragostei, va răspunde cu „astăzi” credinţa noastră şi vom da deja de gustul veşnicului „astăzi” din cer. Când vom trăi neîncetat în acel „astăzi” al Duhului Sfânt, El va deveni în noi puterea unei vieţi nepieritoare, experienţa unei mântuiri veşnice mereu actuale. Am auzit pe un slujitor al lui Dumnezeu spunând că încă de la întoarcerea sa la Domnul, el obişnuia să zică: „Voi face astăzi voia lui Dumnezeu, fără să mă gândesc la ce va fi mâine”. În felul acesta, a recoltat nenumărate binecuvântări. Deci, să trăim azi, prin harul lui Dumnezeu, o viaţă de predare fără rezerve! Mâine va fi ca şi azi, şi poate chiar mai bine.
Moartea Eului
Primul păcat, păcatul originar al omului, a fost încercarea de a căuta ceea ce este bun, înţelept şi raţional, după părerea sa. Copiii lui Dumnezeu fac aceeaşi greşeală. Ei trebuie să înţeleagă că, din clipa când au crezut în Domnul Isus şi au primit Duhul Sfânt, Care locuieşte în inima lor, trebuie să-I acorde Duhului autoritate completă asupra sufletului lor. Noi înclinăm să credem că, deoarece ne-am rugat şi I-am cerut Duhului Sfânt să ne descopere gândul Său şi să lucreze în noi, am făcut tot ce trebuie făcut. Presupunerea aceasta nu este adevărată, căci până când nu dăm morţii, în mod concret şi în fiecare zi, viaţa noastră firească, puterea şi înţelepciunea noastră, Eul şi sentimentele noastre şi până când nu dorim sincer cu toată fiinţa noastră, să ascultăm şi să avem încredere în Duhul Sfânt, nu-L vom vedea în realitate făcându-şi lucrarea Sa în noi.
Legea vieţii divine
Într-adevăr, este o mare taină, de ce Dumnezeu, o dată cu transmiterea vieţii Sale, ne cere experienţa morţii împreună cu Hristos, astfel ca viaţa Sa să se manifeste cu putere în noi. Aceasta este legea vieţii dumnezeieşti. Şi o dată ce posedăm viaţa lui Dumnezeu suntem împuterniciţi să trecem periodic prin moarte şi apoi să continuăm a intra iarăşi în viaţă. Prin continua pierdere a vieţii sufletului în moarte, noi putem să câştigăm necurmat, mai abundent şi într-un mod mai slăvit, viaţa lui Dumnezeu în înviere. Cea mai mare ispită pentru un sfânt serios şi zelos este să-şi angajeze puterea proprie în slujba lui Dumnezeu înainte de a aştepta cu smerenie ca Duhul Sfânt să accepte şi să execute acea lucrare. Trebuie să mergem pe urmele Domnului Isus. Dacă, cu adevărat, noi ne vărsăm sufletul şi ne încredinţăm duhul în mâinile lui Dumnezeu, vom cunoaşte puterea învierii şi ne vom bucura astfel de un perfect progres spiritual în gloria vieţii divine. Răstignirea noastră, ca şi sfinţirea, este ceva pe deplin înfăptuit în Hristos. În plinătatea care, după buna plăcere a Tatălui, locuieşte în Hristos, răstignirea omului nostru vechi, a cărnii, a lumii, a noastră înşine sunt o realitate spirituală.
„Eu sunt Viţa”. Doamne, spune Tu aceste cuvinte inimii mele! Aşa voi şti că toată plinătatea Ta îmi este asigurată şi că pot conta pe Tine, că vei face ca ea să se reverse în mine, şi că a rămâne în Tine este aşa de uşor şi de sigur, când uit de mine şi mă pierd în credinţa tare că Viţa ţine mlădiţa şi îi procură tot ce-i trebuie.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424