ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
A doua Persoană din această sfântă Treime este DOMNUL HRISTOS, despre care citim: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul. Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine? Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nici o teamă de ei şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn” 1 Petru 3:12-15. Domnul Isus Hristos are privirile îndreptate asupra celor ce sufăr şi El străluceşte în poziţia Lui de Domn suveran în inimile celor expuşi acestei suferinţe, iar „când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine“ Psalmul 34:5. Fericirea celor ce sufăr este ca să-şi ia privirile de la suferinţe şi să le îndrepte spre Domnul Hristos. Pavel, călcând pe urmele Domnului Hristos, spunea: „Căci noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” 2 Corinteni 4:18. Iar cu privire la defăimare şi suferinţă, adaugă: „simt plăcere … în defăimări… pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” 2 Corinteni 12:10. Cum putea el să-şi găsească plăcere în lucruri pe care alţii cu toată puterea încercau fie să le îndepărteze, fie să le corecteze? Îl putea privi limpede pe Domnul Hristos! „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” 2 Corinteni 3:18. Domnul este aproape de cei ce sufăr, cum era în cuptorul de foc alături de cei trei captivi la Babilon; cum era alături de Ştefan care, văzând cerurile deschise, se oprea nu asupra acestora, ci asupra Domnului Isus Hristos care îl întâmpina pe cel ce suferea pentru El. Domnul este mai aproape de cei care sufăr şi aceştia pot să-L privească mai curat pe El.
Al treilea aspect este referitor la DUHUL SFÂNT al lui Dumnezeu, despre care citim: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” 1 Petru 4:14. (Apostolul Petru prezintă suferinţele celor credincioşi raportate în capitolul 2 la Dumnezeu, în capitolul 3 la Domnul Hristos şi în capitolul 4 la Duhul Sfânt). Duhul lui Dumnezeu îşi găseşte un loc de plăcută odihnă acolo unde cei credincioşi suferă pentru Numele Domnului Hristos. Împărăţia cerurilor şi reprezentanţii ei divini, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Duhul slavei (Duhul Domnului Hristos) sunt alături de cei credincioşi şi sunt suportul autentic al acestei fericiri.
Este remarcabil că fericirea este de această singură dată manifestată sau exteriorizată prin bucurie şi veselie: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” Matei 5:12. De ce aceasta? Pentru că fericirea poate să fie o stare lăuntrică de pace, de linişte, de mulţumire, de acord cu voia lui Dumnezeu, indiferent de drumul greu prin care ar fi să treacă un anumit credincios; dar pe acestea este greu să le constaţi, în momentul acesta, fericirea se exteriorizează prin bucurie şi aceasta se vede, se simte, se cunoaşte; se exteriorizează prin veselia care se manifestă pe chipul celor credincioşi. Sub un chip posomorât, un chip întristat, un chip şters, cu o mimică fixă, care nu exprimă nimic, nu ştii totdeauna ce se ascunde, pentru că poate să se ascundă o fericire autentică, dar poate să se ascundă şi o stare de nemulţumire. Nu spunem că sunt neapărat lucruri rele sau că lipseşte fericirea, dar bucuria însoţită de această veselie sfântă exteriorizează starea de fericire. Nu numai „ferice de voi”, ci „bucuraţi-vă şi veseliţi-vă”! La despărţirea de ucenicii Săi, Domnul Hristos era plin de bucurie şi, văzând inimile lor întristate, tulburate, le-a spus: „să nu vi se tulbure inima” Ioan 14.1! El voia ca starea lor de inimă să fie schimbată în propria Lui stare de inimă, primind „bucurie deplină”. Pavel şi Sila în închisoarea de la Filipi, cu picioarele în butuci, erau aşa de fericiţi, încât „la miezul nopţii… cântau cântări de laudă lui Dumnezeu“ Faptele Apostolilor 16:25, exprimând fericirea printr-o bucurie autentică. Despre Domnul Hristos se spune: „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” Evrei 12:2.
Dacă apare surprinzător şi paradoxal această fericire a celor care sufăr, care sunt prigoniţi, cum ar fi să înţelegem invers? Ar putea să fie fericiţi prigonitorii, chinuitorii, adică cei care provoacă suferinţa? Dacă ne-am îndoi că pot fi fericiţi cei care suportă prigoana sau suferinţa, nu cred că ar putea gândi cineva că fericiţi pot fi cei care prigonesc, pentru că lor le aparţine forţa şi pentru că sunt oamenii veacului, ai lumii, şi fac ce vor! Aceştia nu sunt fericiţi! Dacă ar fi să împarţi măsura fericirii între două categorii, cei prigoniţi şi cei care prigonesc, atunci sigur prigonitorii nu pot fi fericiţi, chiar dacă ar exista îndoială că prigonitorii sunt fericiţi.
Este fericirea celor neprihăniţi care se exteriorizează prin bucurie şi veselie şi pe care o dorim tuturor, ca şi apostolul Pavel în faţa lui Agripa, cu sau fără lanţuri, aceasta ţinând de voia lui Dumnezeu!
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424